Am trecut pe domeniul meu

Nu mai ştiu pe unde am auzit că toţi bloggerii care contează sunt pe domeniul propriu (de fapt ştiu, dar nu vreau să spui). Adică neşte trebi, mă înţelegi. Nu contează trafic, nu contează interacţiune cu comunitatea, tot ce contează e să fie dom’le cu „.ro”. Dacă se poate, dacă nu, merge şi un „.eu” sau „.net”.

Chestia tare este că ştiu io vreo trei bloguri, pe domeniu wordpress, care au trafic ca la balamuc. Da’ asta e ceva fără importanţă, după cum se pare.

D-apăi dacă aşa devine treaba, m-am hotărât s-o fac şi pe asta. Tre’ să ajung şi io să contez în vreun fel, nu? 🙂 Aşa că fratele vostru, începănd de azi, trece pe mihaivasilescublog.ro.

Nu vă speriaţi că n-aveţi nimic în plus de făcut. Până vă obişnuiţi, puteţi să intraţi în continuare pe cel vechi, o sa vă redirecţioneze automat. Păi nu v-am învăţat eu cu mură-n gură? Cum era să vă las acum să mă căutaţi ca disperaţii pe tot netu’.

Ah, să nu uit, am o rugăminte mare de tot. Dacă găsiţi vreo neregulă pe blog, vreun bug sau ceva ce nu functionează, poate ziceţi şi voi, ca să putem lua măsuri. Dacă doar staţi şi mă înjuraţi pentru că nu ştiu ce chestie nu merge, nu facem mare brânză. Aşa că puteţi să-mi uraţi de bine şi în timp ce scrieţi un comment cu: „bă, coane, vezi că nu pot să …”

Hai, că ne vedem în noua mea casă.

Anunțuri

Back in 1955

De la începutul săptamânii ăsteia, dacă arunci o privire în frigiderul meu, rămâi cu impresia că am două mătuşi internate la Colţea si trebuie să mă duc în vizită, după operaţie, la ele. Mere, banane, iaurt şi nişte salată. Papa d-aia bună, de ţi se strepezesc dinţii doar când te gândeşti la ea. Dar, na, dacă tot mi-am propus să ajung la dimensiuni de fotomodel, nu mai am încotro.

Doar că joia asta care a trecut, am primit o invitaţie la McDonald’s. Bă eşti nebun, aveam o bănuială că ăştia nu mă invitau să degustăm o salată de rucola, cu baby carrot şi năut. Mai mult ca sigur e cu haleală. Şi a fost. Continuă lectura

#suntcelebru

S-a întors Ana R. din nu ştiu ce concediu şi a intrat în „păine”. Aveţi mai jos articolul. 

 

Pentru că tot m-am întors de curând din junglă, muream de curiozitate să văd varianta românizata a emisiunii  “Sunt celebru scoate-mă de aici”.

Acum o lună a început la nemți și m-am uitat pentru că o prietenă nemțoaică și-a creat un brand de modă și la prima ediție prezentatoarea a purtat o creație de-ale ei. Deci am putut să fac o oareșcare comparație.

Trebuie să precizez că urăsc din toți rărunchii formatul emisiunii. Cam cât de disperat după atenție să fi încât să faci toate porcăriile alea. Ca vedetă participantă în emisiune să nu realizezi că oamenii în realitate trebuie să te urască, încât să se uite la tine cum halești gândacul și bei mațe tocate. 
Continuă lectura

Economia britanică în pericol de românizare

Pen’că mi-e foarte lene, dar şi din alte motive pe care nu vi le-aş dezvalui chiar acum, nu am scris nimic pentru azi. Dar cum stăteam eu şi fluieram în faţa pc-ului, aşteptând să-mi pice un text din cer, să vezi minunea naibii, chiar a picat. Ma rog, nu chiar de acolo de sus, ci sub forma unui articol scris de upprann, venit pe email. Am mulţumit în gând dumnezeului leneşilor si vi l-am pus aici. Luaţ dă citiţ!

 

Panica a cuprins întreaga Mare Britanie, începând cu cercurile politice și economice, întrucât ieșirea din criza financiară a început să stagneze.

Continuă lectura

Puneţi, bă, mâna şi scrieţi cu diacritice!

Io voiam să vă intreb o chestie: v-a înjurat vreodată un sâsâit sau v-a blestemat vreun peltic? Nu, pe bune, vi s-a întâmplat? Pentru că eu am mai păţit-o. Şi e greu, frate, să iei în serios o chestie de genul futsu-tsi mortsii ma-tsii sau cletinule, te omol. Indiferent cât de nervos ai fi, când auzi aşa ceva se duce dracului tot şi-ţi vine doar să râzi şi să-i faci oponentului cu ochiul scuze, boss, n-am ştiut că ai probleme. După care îl baţi amical pe umăr. Continuă lectura

M-am apucat de slăbit

Începând de azi (de ieri, de fapt) fratele vostru a demarat operaţiunea „slim în patruşcinci de zile”. De ce? Pen’că m-am îngrăşat ca un porc. Mai am puţin şi grohăi. Când mă îmbrăcăm să plec la Social Media Summit, am vrut să iau pe mine o pereche de blugi, pe care-i păstram „de buni” (nu-mi găseam treningul pentru mers la nunţi, aşa că mi-am zis să scot blugii „ăia mişto”). Nu-i mai îmbrăcasem de ceva vreme, da’ nu mă aşteptam sub nicio formă să nu-mi mai vină. Da, ok, am putut să-i trag pe mine, dar arătam in ei ca un balerin obez. Dacă treceam îmbrăcat aşa pe lângă Parcul Operei, sigur mă interpelau băieţii veseli cu „păpuşă esti singurică?”. Şi obligatoriu frângeam căteva inimi de împingător de lut la deal.
Continuă lectura

Tu nu vrei un bacşis mic?

Eram în Italia. Tocmai alimentasem la o benzinărie.  În virtutea obişnuinţei, zic să-i las şi eu un bacşis băiatului care-mi ştersese geamurile. Băi nene şi-mi fute ăla una peste mâna cu care-i întindeam banii, de zboară în toate părţile. După care începe să urle, să facă circ şi se uita lumea la mine ca la urs. Ăla a fost momentul în care am regretat din toată inima că n-am ştiut cum se spune în italiană da’ mai dă-te în căcat de-aici, că n-am omorât-o pe mă-ta, doar am vrut să-ţi las nişte bani, boule. Cunoştinţele mele în limba lui Dante abia mi-au permis să-i urlu un vaffanculo mascalzone, da’ parcă nu eram satisfăcut pe deplin. Continuă lectura