Nedumerire de primavara.

Ca tot a dat caldura afara, mi-am adus aminte de o chestie. Cam pe vremea asta, se umple parcul de alergatori. Cum da coltu’ ierbii, se apuca toata lumea de jogging. Da’ stiti cum? Se rupe pamantul sub ei, domnule. Multi. Multi si hotarati. Nici nu-mi dau seama ce-i mana de la spate. C-or fi remuscarile, c-o fi gandul ca vara e la un colt si iar transpira dimineata la metrou, nu stiu. Cert e ca, dupa ce au prins martisoru’ in pieptul iubitelor, in domni se umfla asa o hotarare de a face sport (ati fi zis ca e burta…nu e…asta se vedea asa) de ti-e mai mare dragul. Si domnitele la fel. Cum scot capul afara din casa si simt iz de viitoare plaja, degraba dezgolitoare de colacei, hop la alergat. Pana aici nu ar fi nimic rau. Ba, as zice, chiar e de laudat.

Asa se face ca in prima Luni cu soare, dupa ce au dat ghioceii, trebuie sa fac eforturi serioase sa ma feresc de cohortele de alergatori din parcul meu linistit. Sunt incrancenati si hotarati. Ii simti, dupa cum trec in fuleu pe langa tine, urla vointa in ei. Ei, masculii, alearga de obicei singuri, solitari, razboinici. Ele, in formatii de doua, maxim trei. Dar si ei si ele au echipamente noi, lucitoare, mirosind inca a Mall. Treningurile sunt la “dunga”, adidasii scartaie, bidoanele cu bauturi energizante clipocesc (efortul indelungat cere hidratare, nu stiati ?).

De ani de zile imi propun ca, pentru perioada asta, sa am pregatit un outfit nou-nout. Nu de alta, dar short-ul meu decolorat de la atata transpiratie si spalat, cred ca a provocat icter mecanic catorva domnite mai sensibile (pe doua le-am vazut vomitand, dar fiindca erau mai plinute, am crezut ca nu a fost shaorma proaspata).

No, traba buna, cum ar zice ardeleanul. Numai ca tot tabloul asta pe care vi l-am zugravit pana acum, se intampla doar Lunea. Martea, déjà numarul alergatorilor scade simtitor. Mai vezi ceva chipuri din ziua trecuta, dar nu mai emana hotarare si incrancenare. Miercuri, dispar complet din peisaj mai bine de jumatate din “razboincii” de Luni. Joia e o placere sa alergi, nu mai vezi picior de gras in parc. Culoarele sunt largi, nu mai trebuie sa ocolesti grupuri de doua-trei domnisoare plinute. Vinerea nici nu-mi mai vine sa ma duc, sunt un tip sociabil, urasc singuratatea.

Cam asta e ciclul de vointa la tanarul corporatist roman, mare consumstor de shaorma. Cu de toate. Radem, glumim, dar sa stiti ca eu retin figurile. Alerg de atata amar de vreme. Au ramas constant aceeasi oameni. Ne stim toti din vedere. Foarte, foarte rar se intampla sa mai ramana printre noi vreun nou venit. Si, ca un facut, acela nu e niciodata gras. Probabil s-a mutat in zona si a schimbat locul de alergat. In rest, nu am vazut NICIODATA o figura noua, de mai mult de trei ori. Pacat!

Motivul principal al renuntarii: nu am timp domnule, am incercat dar efectiv nu am cand!

Eu am o singura curiozitate: pe unde ajung treningurile si adidasii aia noi?

Hai pa! Sa aveti un week-end placut!

P.S. Ne vedem Luni in parc, da ?  🙂