Primul interviu

Voi mai stiti pe unde si in ce conditii ati dat primul interviu pentru angajare ? Ca eu n-am cum sa-l uit pe al meu. Relativ proaspat venit in Bucuresti, am constatat ca banii de la ai mei se terminau cam repede. Dupa cateva zile sufla vantul prin buzunare. Ceea ce, sa stiti cu nu este prea placut nici cand se intampla acum, d-apai pentru un student ce avea de infruntat cruda capitala. Asa ca am hotarat ca ar trebui sa ma angajez sau ceva.

Dupa cateva zile de conspectat ziarele cu anunturi de profil, am gasit. Un magazin, ce vindea covoare, angaja vanzatori. Perfect. A doua zi dimineata m-am prezentat la ei. Magazinul a avut, in anii ’90, o oarescare notorietate. Era in Piata Berzei si se numea “Pronto Padimex”. Cei mai de-un leat cu mine si bucuresteni, trebuie sa-l stiti.

mihai_vasilescu_covoare

sursa foto

 

Eram vreo 5-6 insi care ne dusesem pentru angajare, Doua fete si restul baieti. Patronul, un individ care batea spre un chintal si jumatate, a zis ca noi astia, veniti proaspat, sa bagam de seama ce fac cei mai vechi si sa-i ajutam. Iar pe parcursul zilei, el o sa selecteze cine ramane si cine dispare din peisaj. Inedit interviul, este ?

Ziua s-a scurs printre covoare intinse, apoi scoase si carate la masini sau ajutand cu informatii, gospodine venite sa vada cu ce-si pot schimba “persanele” de acasa. Nu-mi dadeam seama daca ce trebaluiam eu pe acolo face vreo mare branza. Cert este ca am ramas printre “finalisti”. Adica ultimii trei. Numai baieti. Fetele fusesera excluse de mult, pe sistemul “la revedere esti veriga slaba”.

Domn patron, cel degraba cantaritor spre o tona, se vara intr-un birou si ne spune sa intram pe rand. “Tu ultimul”, adica eu. Eram increzator, reminiscente din copilarie, cand “urma scapa turma”, deh. Ailalti doi contracandidati si-au rezolvat repede problema. In sensul ca i-a tinut pe fiecare cateva minute si nu pareau prea fericiti cand au plecat. Cred si eu, doar ma aveau ca adversar pe mine. Imi vine randul. Intru. Balena vorbitoare statea la un birou, in partea opusa a incaperii. Langa el era un ciobanesc german, de dimensiuni impresionante. Frate, cu ce se hraneau astia doi? Cainele s-a uitat o secunda circumspect la mine, apoi si-a vazut de siesta.

mihai_vasilescu_ciobanesc

 

sursa foto

– Da, zice al mai gras dintre patroni. Inchide usa.

O inchid si raman in picioare uitandu-ma la el. Credeam ca urmeaza “rechizitoriul” cu ce-am facut si ce n-am facut bine pe parcursul zilei. Ce-i drept ma cam fofilasem de la carat covoare si ma asteptam sa zica ceva. Trag aer in piept si imi pregatesc raspunsul cu “am fost operat de curand”. Cand colo, chintalul umblator, se uita la mine si ma intreaba:

– Tu, sugi pula ?

Da, ati citit bine. Asta ma intrebase bizonul cu chip de om. Nu stiu cat realizati ca e vorba de anii ’90, adica vreo doua decenii mai devreme de “desantarea” din zilele noastre. Nu gaseai “intrebari” d-astea pe toate drumurile. Eram atat de socat ca efectiv am paralizat. Nici sa ingaim ceva nu am reusit.

Cred ca a tinut ceva impietrirea mea. Imi aduc aminte ca ala a mai avut timp sa-mi spuna ca el e profesor de romana la baza. Nici pana in ziua de azi nu am inteles care a fost treaba de mi-a zis asa ceva. Poate paream genul dornic sa “molfaie” un intelectual obez. Si ca, prin experienta personala, a constatat ca baietii sug pula mai bine ca fetele.

mihai_vasilescu_blow

 

sursa foto

Mi-am revenit greu din soc. Imi amintesc ca un singur lucru imi trecea clar prin cap: cum sa fac sa ma duc sa-l pocnesc. Nu m-am dus. Mi-a fost frica de namila aia de caine. Atunci mi-am si dat seama de ce-l tinea acolo. Mi-a fost frica si sa-l injur. Am iesit val-vartej. Nu stiu daca ma credeti sau nu, dar doua zile am fost in stare de semi-soc. Eram un pusti de 19 ani, care se lovea prima data de “nemerniciile” Bucurestiului.

Un singur regret am. Dar mare de tot. L-am revazut pe “domn profesor admirator al carasului cu un singur ochi “, la ceva vreme dupa aceea. Pe strada, la Romana, undeva intre “coloane” si gura de metrou. Avea masina, o Dacie break verde, trasa langa trotuar si cumpara flori. Era singur singurel, iar cainele se zarea pe bancheta din spate a masinii. Atunci trebuia sa-l bat. Dar sa-i scot dintii din gura, ca sa nu poata sa mai zgarie, in caz ca vrea s-o “suga”. Era ziua in amiaza mare si plin de lume in jur. N-am avut curajul sa fac asta. O sa-mi para rau toata viata.

Voi, ceva patanii cu angajatorii ? Dau o bere pentru una mai “hard” decat ce v-am povestit.

Anunțuri

35 de gânduri despre &8222;Primul interviu&8221;

  1. mai tare ca asta? faci ce faci numai sa nu dai berea… trebuia macar sa-l futi oleaca-n gura acolo la romana si dupa sa ii zici ca e angajat 😉

  2. Nu am cum sa te „bat”, dar scriu totusi ceva! Eram un somer cu CV impresionant (ultimul job fusese la o companie de medicamente, ditai directorul pe 13 judete!). Cautam un loc mai „tihnit”, din motive de sanatate. Primesc un telefon, sa ma prezint la un interviu, cam mult mister , dar ma intolesc „office” (aratam ca scoasa din cutie!) si ma duc. Acolo, o baba si un mos, decrepiti la maxim,in papuci de casa, incercau sa ma angajeze intr-o companie ceva gen Avon. Cert este ca eram cu sacosa in spate, eu si aia care vindeau cutite din usa in usa imediat dupa revolutie! I-am intrebat daca mi-au citit CV-ul si personajele din „Punguta cu doi bani” s-au suparat rau pe mine….le puneam la indoiala discernamantul! Am iesit de acolo razand in hohote, in costumul meu impecabil, si m-am urcat in mertanul meu Avangarde, prospat lustruit pentru interviu….Dar penibilul nu se termina aici! Povestesc la un ceai patania si un fost angajat de al meu, ajuns ulterior in magnifica, prea importanta, neasemuita, ciocarlifica….functie de „supervizor”( a se citi supervaizar) la o mica firmulita locala, imi propune, daca tot am prea mult timp, sa-l ajut in „ridicarea firmei pe cele mai inalte culmi” (ca doar am experienta 😉 ). A doua zi ma duc la biroul lui, ma asez pe scaun si ce-mi zice omu’ : „Bun Carmina, sa incepem! De ce vrei sa lucrezi in firma noastra si care sunt calitatiile care te recomanda?”………..:))))))))))

  3. Nu i-am zis, dar nu mai merg la interviuri….:) 🙂 🙂 Nu mai vreau „angajatori” !

  4. stai ca am devinit din nou eu ( ca eram „tu” ) 🙂 🙂

  5. Eram pe adresa lui Mada! Dar, pentru ca ne cunoastem, poti sa-mi spui „tu”… 😉

  6. O sa vezi tu peste niste ani cum o sa te mandresti cu asta! Cand o sa ia Mada balonul de aur! 🙂

  7. Nici o gluma sau exagerare, dar exact acceasi intrebare am primit-o si eu la primul meu interviu in State. Era un roman (go figure!), pocait (go figure even more!) care era maintenance staff la un bloc din centru si se laudase la niste prieteni care mergeau la aceeasi biserica cu el ca el poate sa angajeze pe cineva la el la munca, dar sa lucreze tura de noapte … ce a uitat sa zica ca tura de noapte venea cu program de mu*e. Binenteles ca nu angaja el, si nu avea nici o putere si o vroia si pe degeaba. Am avut aceeasi reactie ca tine, la inceput, si a inceput sa zica ca el e casatorit dar are o slabiciune la fete care ii sug p*. No kidding! Ar fi trebuit sa il dau in gat la aia de la birou, dar pe vremea aia nu eram asa bataioasa. I-am zis sa se duca sa ii suga p* maica-sa. Dar si acuma ma bantuie socul zilei alea … Welcome to America!

  8. Din ce vad eu aici ai de dat 2 beri: una Carminei si cealalta pt Vio. Si pt Carmina 2 beri pt „calitatile care te recomanda”. Sa vina intrebarea asta de la cineva care te stie si care ti-a fost subaltern e priceless. Problema e sa si platesti pariul pentru ca circula circula un zvon ca nu ai face asta … Bine ca nu ai zis 20 de beri ca altcineva memtionat intr-un post precedent

    • @alghenu, zici tu ca sunt mai tari ca povestea mea ? Pai atunci le dau berile. Desi e o singura parere. As mai vrea sa aud si altele.
      Nu am auzit de „zvonul” despre care spui. :):):)

  9. Pingback: Clarificari | mihai vasilescu's blog

  10. @alghenu: + 1 , vreau sa -l vad pe Mihai ca da berile alea:)

  11. Norocul tau Mihai ca nu beau bere 😉

  12. Bine, dar sa fie fara alcool ca sunt cu masina 😉

  13. Sunt de acord cu alghenu. Povestea carminei este mai tare, e buna de banc sec, e buna de un film. Pot sa rad ori de cate ori imi imaginez faza.
    Povestea lui Vio este similara cu a lui Mihai dar ii dau mai mult credit pentru ca a avut tupeul sa ii zica labagiului sa mearga la ma-sa.

  14. mihai vasilescu, in ce an a avut loc interviul?…..sunt curiosa daca lucram acolo….cainele a murit otravit :)))) iar patronul care mai nou defila pe la otv………este …..homo……..dragul de el…noua fetelor ne a fost bine acolo…ca se limita in a ne injura….:)))) restu facea cu baietii….ii si rupeadin bataie…………un jeg de om!

  15. Pingback: To be or not to be…acasa la parinti | mihai vasilescu's blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s