Prima oara m-a dovedit curiozitatea prin clasa a patra. Insotit de un alt tolomac, de-o seama cu mine, am cumparat un pachet de Carpati. Si ne-am pus sa pufaim. Evident, nu prea ne-a placut senzatia. Tusit, scuipat ameteala! Adica, ce era de placut?
La fel s-a intamplat si in clasa a noua. Cand am incercat din nou. De data asta cu real succes. Cu dorinta arzatoare, de a fi „cool” (pe vremea aia se zicea „meserias”) in ochii fetelor, nu te pui. Dupa cateva zile de tusit, a inceput sa-mi placa. Si asta a fost. Dupa cum stiti nicotina e data dracului, nu scapi asa usor de ea. Dar despre asta vorbim noi, pe larg, separat. Mai aveti rabdare vreo trei saptamani.
Acum voiam sa va zic altceva. Ce facem cu tendinta copiilor, respectiv a adolescentilor, de a incerca si experimenta pe propria piele? Sau credeti ca ai mei nu ma frecau la cap cu „nu e bine sa fumezi”? Taica-meu a fost fumator inrait. Si, asa cum se intampla de obicei, a devenit cel mai inversunat adversar, in momentul in care s-a lasat.
Toata adolescenta am avut probleme cu asta. Ba chiar si dupa. Cum se mai prindea ca am fumat, incepea circul. „Ai fumat in masina!”. „N-am fumat”!!! Pe dracu’! Fumasem, numai ca mergeam cu geamul deschis, ca sa iasa mirosul, indiferent ce temperatura era afara. Numai ca, al batran simtea mirosul orice as fi facut eu. Si se lasa cu pedepse, restrictii…pe scurt, nasoale.
De cate ori era sa dau foc la casa, nu va mai spun. Cu tigari aruncate in graba, te miri pe unde, cand mi se parea ca vine pe neasteptate acasa. Mult mai ok mi s-a parut atitudinea maica-mii. Se pregatea sa-si aprinda o tigara si am rugat-o sa i-o aprind eu. Cica sa „vad cum e”. Numai ca femeia nu e tampita. S-a prins in secunda doi ca nu asa aprinde tigara unul care atunci incearca pentru prima oara: „Aaa, pai tu fumezi”, a zis. Si cu asta s-a incheiat discutia. Ca sa nu mai spun ca ma aproviziona cu tigari. Ea nu fuma decat Kent „din ala cu castel”. In rest, tot ce mai primea (profa de romana…meditatii…pile…comisii bacalaureat…mereu primea tigari) mi le pasa mie.
De ce v-am povestit toate astea? Pentru ca voiam sa vorbim un pic despre copii. Respectiv, aia pe care-i avem noi. Eu unul n-am putut sa urmez exemplul lui taica-meu. Mi-era clar ca nu poate duce la nimic bun. Evident ca si fiica-mea a incercat sa fumeze. Doar ca ma asteptam la asta. Stiam ca o sa „vina” intr-o zi. Sau credeti ca eu nu i-am explicat ca „fumatul nu este bun” si de ce? Oameni buni, le intra pe o ureche si le iese pe alta. Mai ales de la varsta cand anturajul incepe sa conteze mai mult decat „ramolitii aia de acasa”. Cred ca era prin clasa a saptea, cand m-a sunat dirigintele ei. Sa-mi spuna ca a prins-o fumand, in parculetul de langa scoala. „Ok, multumesc, o sa vorbesc cu ea”. Omului i-a picat fata. Il simteam prin telefon. Era in varsta, de moda veche, la ultima generatie de elevi. Probabil ca i-ar fi placut sa ma auda zbierand si pus pe scandal. „Pai, zice, nu va suparati”? Ce era sa fac? Sa-i stric placerea omului? „Da, normal ca sunt suparat. Vede ea cand ajung acasa”.
Si a vazut. Am intrebat-o daca e constienta ce-a facut? Adica in parculetul de langa scoala? Cat de tampit sa fii? N-avea altundeva in tot Bucurestiul asta? Apoi am dus-o la locul unde imi tin pachetele de tigari si i-am explicat ca e treaba ei, daca vrea sa fumeze. Dar mie sa nu-mi dea foc la casa. Daca are nevoie, poate sa ia, doar sa ma anunte si pe mine cand se termina. Ca urasc sa raman fara tigari.
Cireasa de pe tort a fost in aceeasi seara, cand m-a sunat tatal unei colege de clasa. Fie-sa era si ea in grupul prins la fumat. Numai ca tatal ei reactionase violent. Gen, a snopit-o in bataie si a intrebat-o de unde a invatat asa ceva? Intelegeti? Trebuia sa o invete cineva, ca ingerul lui de copil nu era in stare sa bage o tigara in gura si s-o aprinda. Musai cineva a pus-o sa faca asta. Chiar un pic cu forta. Si aia mica, in dorinta arzatoare sa nu-i mai simta palma grea, a spus primul nume care i-a venit mai repede. Al fiica-mii. Ah, plus ca-i gasise si un pachet de tigari ascuns in ghiozdan. Numai pentru asa cat o fi pocnit-o…
L-am desfiintat pe ala la telefon. Ma sunase sa ma ia tare. S-a recomandat „Avocat Cur Belit”, sau pe acolo, ca nu mai tin minte cum il chema. Cre’ca ar fi trebuit sa conteze mult titulatura. Discutia s-a incheiat cand i-am spus ca nu cred asa ceva. Si chiar daca as crede, sa-mi spuna si mie ce se intampla daca fie-mea o invata pe “nevinovata” lui, sa sara de pe Intercontinental? Si ca sa fie umilinta completa si victoria mea incontestabila i-am explicat ca a mea are acces liber la tigari, deci nu ar avea nevoie sa le ascunda si sa invete si pe altii cum sa faca asta. Si cu asta i-am urat sa nu ma mai caute, legat de probleme fara nici un fel de importanta.
Care a fost finalitatea actiunilor mele: fiica-mea nu a mai pus tigara in gura. Pentru ce s-o faca? Nu mai e nimic „fun”. Simti doar gustul ala imputit, tusesti si amtetesti. In conditiile in care nimeni nu iti interzice, pentru ca se te expui la asa senzatii?
Deci, cu fumatul am rezolvat-o. Sunt absolut convins ca nu fumeaza si nici nu o va face vreodata.
Intr-un stil asemanator am rezolvat si problema alcoolului. Ii mai dadeam cate o jumatate de bere, acasa (eu nu beau, dar am aproape tot timpul in frigider…nevasta-mea e „pilangioaica”). J Si o vedeam ca „ar mai vrea”. Plus ca, din momentul cand a inceput sa iasa prin oras, observam din povestirile ei, ca tinde sa-si comande bauturi alcoolice. Cum era daca ma apucam sa fac scandal? Ce obtineam, in fara de faptul ca nu mi-ar mai fi povestit cu alta ocazie? Va spun eu, nimic. Doar ca ar fi baut si eu nu as fi stiut. Asa ca am rezolvat-o si pe asta “my way”.
Am luat-o cu mine la ziua unui prieten. Si am lasat-o sa comande numai ce a vrut ea. Ce credeti ca si-a luat, cand toti de acolo au trecut pe shot-uri de tequilla? Exact. Si credeti ca s-a oprit la unul ? Nici pomeneala. Voia sa fie matura, sa tina pasul cu ceilalti. Nu cu „saracia” de mine, care o ardeam pe cola. SASE a baut! Numarate cu grija, de mine. Terasa era fix in coasta spitalului Marie Curie (Budimex). Ma gandeam ca nu tre’ s-o car mult daca e cazul. Nu am vrut sa intervin deloc. Am profitat de faptul ca ma-sa nu era cu noi si am zis „acum sau niciodata”. Crita s-a facut. Si nu cred ca a apreciat prea mult ca a borat juma’ de noapte. De atunci, apetenta pentru alcool, a scazut pana aproape de zero. Mai cumpar eu vin rosu si o pun sa bea cate un pahar.
Asadar, nu cred in crescutul copiilor intr-o „bula” tinuti departe de tentatii si invatati doar ce este „politically correct”. Zilele trecute, dupa ce am publicat asta, o cititoare foarte draga mie, s-a interesat daca sunt slobod la gura si acasa? Adica de fata cu fiica-mea, nu cred ca se ingrijora de urechile neveste-mii. Si i-am explicat ca sunt si acasa, exact cum sunt si aici, pe blog. Nu ma controlez, vorbesc exact asa cum imi vine.
Consider ca fata pe care o cresc, are suficent creier in cap, pentru a face diferenta intre ce e bine si ce nu. Si zi de zi imi confirma ca am dreptate. Hai sa va mai zic ceva. Zilele trecute am descoperit pe un blog, un post care analiza ceva pasaje din cartea lui Tudor Chirila. Analiza facuta misto, pe stilul haios, folosind si limbaj licentios. Ca si cartea trubadurului, de altfel. Fie-mea are aproape 17 ani. Adica este fan Chirila, daca mai trebuia precizat. Si i-am dat link-ul catre articolul cu pricina. Prietenul I. m-a intrebat cum am putut sa fac asa ceva, cand acolo se folosesc cuvinte obscene? M-a pufnit rasul si i-am indicat sa mai asculte si el prin metrou, cam ce limbaj folosesc liceenii. Iar apoi i-am explicat ca am incredere in capacitatea de discernamant a Corinei (fiica-mea). Si am avut dreptate. Concluzia ei, dupa ce a citit postul respectiv, a fost: „Da, si? Mie imi place cum canta Chirila, nu cum scrie”. Desi nu i-am aratat-o, mi-a venit s-o pup, pentru raspunsul asta.
Mi-a ramas in cap, replica unui amic. Tipul si-a pierdut ambii parinti. Ne-a zis intr-o seara ca si-ar dori foarte mult sa mai poata vorbi macar o data cu ei. Sa-i intrebe, citez: “ce p**a mea m-ati invatat ba, pana am plecat de acasa? De ce am intrat asa nepregatit in viata”? Si ne-a explicat ca, de multe ori, s-a simtit ca si cum ar fi luat starul intr-o cursa, doar ca toata lumea a plecat intr-o parte si el s-a dus in sens opus. Si a durat ceva, pana ce s-a prins ca n-a pornit bine si a schimbat directia. Doar ca e mult mai greu sa-i mai ajungi pe competitori.
Ei bine, eu asta nu vreau sa se intample cu fiica-mea. Imi doresc sa pot s-o invat din toate si de toate. Daca e nevoie, sa experimenteze pe pielea ei. Vreau sa ia “startul” corect, cand pleaca de langa noi. Ma doare in p**a de notele ei, la cine stie ce materie cretina. In schimb, apreciez cand se baga in proiecte care presupun interactiune sociala. Numai cunoscand cu adevarat oamenii, inveti sa te feresti de ei. Sau sa ti-i apropii.
Sunt curios ce-o sa spuneti, despre ce v-am impartasit azi si pe cine o sa ultragiez. Chiar va astept parerile. Nu sunt posesorul adevarului absolut. Tot ce fac este empiric, se bazeaza pe experienta mea. Daca gresesc, va rog, corectati-ma!
mihai vasilescu blog 
Sunt perfect de acord cu tine!! Exact asa o sa procedez si eu cu copiii mei. Sper sa fie măcar la fel de inteligenti cum este Cori, si sa ajung sa fiu si eu mandra de ei, asa cum ești tu de Corina.
Foarte bune metodele de „initiere” in jungla asta numita viata. Bravo!
Bre, epuras, nu prea imi gasesc cuvintele. Dar destul de interesant subiectul din prisma unui parinte. Nu sunt intru totul de acord cu matale cu libertatea indivduala. Pina in, sa spunem 21 de ani.
@Mihai, da, da. Chiar as zice sa-i lasam mai liberi dupa 27-28 de ani. Pai ce, e dupa ei? 🙂
Ai mei sunt inca destul de mici, dar cuvinte ‘urate’ au invatat inca de la gradinita … le-am tratat cu indiferenta (desi imi venea sa urlu ca ingerasii mei de copiii stiu asa cuvinte …), nu au mai folosit intensiv acele cuvinte, dar din cand in cand si le amintesc si se distreaza ca sa imi vada reactia … eu, muta!!! … inca mai insist cu ‘sunt cuvinte urate pe care le cunoastem, dar nu le folosim’ …
Ce o sa fie cu tigari si alcoolul si, Doamne fereste! drogurile … o sa mai vedem, sper doar sa ma tina mintea si sa reactionez asa ca tine – asa imi planuisem si eu in cap sa fac ….
De droguri, ce zici? Cum ai tratat problema?
@Dana, nici nu stiu daca sa raspund aici sau nu. Dar, pana la urma, nu poate sa-mi faca nimeni nimic. Poate mint, ca sa te impresionez. Fix la fel am tratat-o. I-am bagat una bucata maria-ioana in gura, cand eram intr-un cerc unde se fuma asa ceva. Efectiv si-a horcait plamanii. Dar, aici problema nu e rzolvata. Trebuie sa am grija. De-abia de acum devine o varsta periculoasa pentru asa ceva. La chestia asta mai muncesc. Sunt vigilent.
Eu ori am trait pe Luna pana acuma ori nu am vazut asa ceva in cercul unde ma invart eu! 🙂 Ce e maria-ioana?
Nu am abordat eu inca problema cu copii mei, cum ziceam inca sunt mici, dar au vazut la TV un material, erau la taica-miu si el le-a apus ca drogurile sunt niste prafulete care iti topesc creierul si iti opresc inima … a trebuit sa marsez pe idee. O sa vedem mai incolo … dar astea ma sperie cel mai tare!
@Dana, pe bune? Nu-ti spune nimic refrenul „maria ioana tu esti campioana”? Ia translateaza-l usor inspre spaniola. Marijuana… 😉
Am scris ca ‘copii’ cu 3 de i, scuze! Si ‘tigari’ in loc de ‘tigarile’ …
@dana, daaa. Sa stii ca m-am suparat rau ca ai gresit. :):):)
Da, sunt de acord ca e o metoda/filozofie buna de părinte, in principiu, si dacă prindre la copil. Mai am un pic pana trebuie sa îmi fac griji si planuri in materia asta, deci nu pot vorbi din experiența, dar nici eu nici bărbatul-meu nu fumam, nu bem (decât f ocazional), nu facem droguri … si nu am am făcut lucrurile astea niciodată, deci nu avem experiența si nu putem sa ne „relate” (nu îmi vine acuma cuvântul potrivit in româna). Deci banuiesc ca va trebui sa găsim alta metoda de abordare. Clar, bătaia sau violenta verbala
@Vio, nu mi-e foarte clar. Zici ca o sa-i bati ???
Sorry, nu am terminat de scris. Pressed the return key by mistake. Niciodată.
Ooops, sorry.
…. Clar, bătaia sau violenta verbala nu merg si au efectul opus. Interzisul absolut probabil la fel. Dar eu sper ca dacă ii crestem pana ajung la vârsta „critica” intr-un fel in care sa aprecieze ce e sănătos pt ei ( de la alimentatie pana la nevoi emoționale) si o sa păstrăm un open door policy, o sa ia ei singuri decizia cea mai buna pt ei.
Eu zic ca fumatul si bautul sunt „probleme” minore in comparație cu drogurile si fututul. Ultimele 2 pot sa îți distruga viitorul iremediabil. Mai interesant ar fi sa povestesti cum faceți/ ce discuții aveți pe tema „bărbați”. Mai ales din perspectiva unui tata.
Si apropos, cât de mult îmi plac posturile tale vesele, posturile de genul asta îmi plac si mai mult :-).
„Eu zic ca fumatul si bautul sunt “probleme” minore in comparație cu drogurile si fututul. Ultimele 2 pot sa îți distruga viitorul iremediabil.”
Nişte (co)mu(n)işti (sunt şi azi în viaţă, îmbătrânirea cu 20 de ani nu a făcut decât să-i înrăiască) ar fi formulat un pic mai altfel: fumat, băutul şi drogurile puse la un loc nu au importanţă, sunt probleme minore, sunt ficatul şi plămânii tăi în joc, mă doare-n pix… dar dacă te-a pus Dracu’ să calci strâmb în privinţa „relaţiilor sociale şi familiale tradiţionale”, ai bulit-o 🙂
@Nautilius, +1.
Si dacă ai vreodată nevoie de idei pt subiecte „serioase”, sunt curioasa ce crezi despre sistemul de invatamant formal (școala) si cât crezi ca ii prepara pe copii noștri pt ziua de mâine când o sa fie adulti. Sau care e rolul nostru ca părinte vs rolul școlii in materie de educație.
Si alt subiect care îmi misuna mie prin cap in ultima vreme este „bullying”. Nu îmi merge creierul prea bine dimineața asta si nu îmi vine in cap echivalentul in româna, îmi pare rău.
Ar fi super interesant sa aud si perspectiva Corinei despre subiectele acestea, poate intr-o zi la un ceai :-).
@Vio, uite niste idei. Sa vad ce fac cu ele. Merci. Cum sa nu, o sa vorbesti cu Corina.
Am citit undeva ca in romaneste la Bulling se spune intimidare.
Despre asta am si eu un of – noi stam intr-o zona a lumii in care sa fii alb inseamna ca esti cam minoritar. Si copiii mei si-o cam incaseaza.. chiar azi mi-a zis cel mare care e blond ca i-a zis cineva ‘white chimpanzee’, am gasit scris pe masina ‘rats’, racaieli cu filipinezii vanzatori prin diverse magazine, restaurante, neintelegeri cu diversi subcontinentali … chestii relativ minore, dar care te seaca. Pe de alta parte, ai si avantaje care vin odata cu culoarea pielii …
dar ce m-a secat cel mai tare este campania anti-bullying a unei scoli in care invata si fete care au ales sa poarte hijab (acoperamantul capului la femeile musulmane), nu toate sunt musulmane in scoala, sa zicem ca sunt cam o treime, celelalte sunt albe sau filipineze si putine indience, pakistaneze si alte natii – ei, si in clipul de prezentare a campaniei, din 5 copii care spuneau ce au patit, unul era un baietel mai grasut si restul 4 erau fete care purtau jihab. Mie mi-a greu sa cred asta – cred doar ca asa da bine si asa s-a facut … Eu le-am spus copiilor sa incerce sa ignore astfel de situatii si sa nu intre in conflicte (cele de mica importanta, vreau sa zic), dar sa imi spuna … si daca, lucrurile iau amploare, o sa ma duc la scoala sa discut cu directoarea … s-a intamplat o data sa il bata cativa baieti pe fiumiu cel mare (nu numai pe el, ci pe mai multi din clasa lui, cred ca pentru ca ii invinsesera la un meci de fotbal) si baietii aia au fost suspendati de la scoala timp de o saptamana – cand a venit fimiu de la scoala deja se luase masura asta si ma si sunasera sa imi spuna… cert e ca tensiuni, bullying exita, multi se considera dezavantajati fata de tine fara ca tu sa faci ceva special, pur si simplu si pentru ca ai o alta culoare …
Am cam amestecat eu bullyingul cu rasismul, dar sper sa se inteleaga ce am vrut sa zic …
Dar si pe vremea mea in scoala exista intimidare si daca faceai asa ceva, te chema cu mama la scoala si mama iti ardea acasa o corectie de vedeai stele verzi …
Asta daca nu iti luai cateva chiar de la profesor …
@Dana, wow! Dar in ce parte a lumii sunteti?
Vio, formal, în română înseamnă „de formă”. Pot să cred că școala româneasca acum e de formă, dar totuși, hai să dovedim că acu’ ceva vreme, am mai învățat ceva „română”.
@Erich, sa stii ca am vrut s-o corectez si eu. Dar o cunosc, stiu de cata vreme e plecata si-i acord circumstante atenuante. Se mai uita, na. Uite, la cum o cunosc, sunt convins ca o sa bage la cap si o sa-ti multumeasca. Vedem maine, daca observa comment-ul tau si ce zice.
Interesanta abordare, ai mei sunt mici inca sunt departe de asemene experiente.
Desi sunt fumator, am baut mult ca adolescent nu stiu daca o sa fac intocmai cum ai facut tu(adica sa ii ofer eu). De interzis nu o sa le interzic, nu o sa le cer sa se ascunda de mine. Dar acestea si sexul mi se par subiecte usoare, poate cum am zis am trecut prin ele si nu ma inspaimanta.
Ce ma inspaimanta sunt drogurile. Dar am timp sa ma documentez, sper sa nu trebuiasca sa experimentez direct 🙂
O zi buna!
Adi
@Adi, chiar si asa, zici bine ce zici.
Si ultima mea postare pe ziua de azi …
Ce cred eu, din propria experiența, ca este cel mai important si unde meriti si tu aplaudat este sa ii ți parte copilului tau in fata la alții. Chiar dacă acasa ii faci morala, îl pedepsesti, etc. In genul la ce ai descris tu cu „avocat cur belit”.
Îmi aduc aminte de f multe ori si episodul cu domnul cur belit mi-a adus aminte din nou de un episod care m-a marcat pe mine enorm si pe relația mea cu părinții mei. Poate îți aduci aminte si tu. Cred ca eram in clasa 11 când am decis eu sa experimentez cu vopsitul parului. Ce am făcut, ce nu am făcut, dar mi-a ieșit parul mov. Ai mei au ras de mine si probabil s-au bucurat de lacrimile mele. Când m-am dus la școla a doua zi, cancelaria vuia despre parul meu. Balu, proful nostru de fizica, ultragiat se batea cu pumnii in piept cum o sa mă dea afara din clasa. Ghinionul lui ca mama (care era profa la același liceu, pt cei ce nu mă cunosc) intra in cancelarie tocmai atunci si îl aude. Se duce la el si ii spune tare (ca sa audă si ceilalți care îl aprobasera si dădeau din cap), „tu ești responsabil cu ce are fica-mea in cap in materie de fizica, eu sunt responsabila cu ce are fica-mea pe cap. Sa nu indraznesti sa spui un cuvânt in fata ei sau sa incerci vreodată sa o faci de ras, ca nu vrei sa știi ce te așteaptă.” Nu am știut ca mama a zis asta pana mult mai târziu, am aflat parca de alt prof, dar asta exemplifica f bine relația mea cu ai mei. Nu contează ce prostii as fi făcut, ei ar fi fost de partea mea oricând si in fata oricui. Si ghici, nu am făcut prostii mai deloc. Sper ca si copii mei sa aibă același sentiment …
@Vio, jos palaria pentru maica-ta. Ai pupat-o din partea mea?
Te invidiez ! Cand Balu a vrut sa ma lase corijenta in a zecea, tata s-a dus la el, i-a cerut teza in care imi daduse 4 si, vazand ca e de 8….l-a lasat in pace!!!!!!! concluzia a fost ca sigur il suparasem eu cu ceva! 😦
@carmina, Dom’ Ridiche nu se dezmintea. Principial, de. 🙂
Nici mama nu se lua cu nimeni in gura pt notele mele, probabil nu ii convenea cand luam o nota mica, dar nu zicea nimic. Pt materii care le considera ea fara folos, imi făcea fituici si ma ruga sa nu fiu proasta sa ma prindă cand copiez ca ar fi văzut colegii ei ca e scrisul ei. Dar a băgat la mate si fizica in mine, ca in spital – pt o perioada aveam meditatii cu 2 profi la fizica si cu alți 2 la mate. Nebunie. Mi-a prins bine mai târziu pt ca profi aveau metode diferite si chiar si acuma vad soluții multiple la orice problema, dar a fost crima perioada aia. Plus ca cred ca a gresit ca nu mi-a lăsat timp sa fac sau sa studiez ce vreau eu. Dovada ca am fugit din tara la prima ocazie … ca sa imi schimb profilul universitar.
In legatura cu relatia copil-parinte e clar ca trebuie sa „o iei de jos”. Sunt ani de munca ( respectul si increderea se castiga greu si se pierde usor), sunt strangeri de inima, sunt si dezamagiri…
Eu merg pe a pregati copilul pentru drum, nu a pregati drumul pentru copil; deci votez cu Mihai 🙂 .
Mada joaca fotbal la seniori. Dupa fiecare meci se merge la carciuma ( sarbatorit, respectiv inecat amarul). El fiind singurul minor ( inca un pic 😉 ) nu prea se incadreaza in peisaj.
Acum cateva zile a fost solicitat la o „ieseala” intr-o seara intr-un club. Trebuie sa mergi, altfel nu esti „cu echipa” si asta se vede ulterior in teren.
Am avut emotii, pentru ca cei care ii trimit la lot, sau care scriu chestii despre ei fac razii si nu prea da bine sa te vada cu berea pe masa. I-am trimis un mesaj sa aiba grija. Ce mi-a trimis inapoi? ” Stai linistita. Sunt tot eu.”
Si stau linistita. Nu bea ( nu-i place ), nu fumeaza ( chiar a reusit acum doi ani sa-l faca pe taica-sau sa se lase de fumat – si fuma…) stie ca drogurile si fetele poate dau bine la varsta lor dar il indeparteaza de drumul pe care singur l-a ales. A inteles ca in viata nu le poti avea pe toate, ca trebuie sa alegi, ca trebuie sa renunti, ca daca vrei sa fi special trebuie sa fi diferit de majoritate.
Nu l-am tratat nici micut ca pe un copil, a stiut mereu cu ce se confrunta familia lui ( si bune si rele) si cel mai important ca in fiecare moment stie ca e iubit.
Munceste enorm, antrenament in fiecare zi ( si chiar e foarte bun! – a dat marti un gol spectacol 😉 ), apoi scoala ( e primul in clasa cu media peste 9,50), e clar ca nu mai are timp de „prostii”. Pleaca dimineata la 9 si mai ajunge acasa la 6-7.
In schimb are o maaare meteahna: MODA!!!! ( si cam costa 😉 )
@carmina, QED. Vezi ca e inca in picioare chestia cu berea. Cand joaca Mada primul meci la un lot national.
Asteptam 😉
Dar poate pana atunci mergem in Germania, Spania… cine stie… 🙂
@carmina, nu conteaza. Tot pentru Romania o sa joace. 🙂
Da. Din pacate romanii care au mirosit ca pustiul are potential, au inceput sa faca jocurile in interes propriu (si s-a dovedit ca de fiecare data a fost in defavoarea copilului 😦 ). Dar e o discutie in care nu imi doresc sa intram; stie toata lumea cum functioneaza ( sau cum nu…).
@carmina, evident. Nu e nici locul, nu are nici rost. Eu, oricum, stiu despre ce vorbesti.
Ma intrebai unde ” am disparut”. Am gasit coltisorul de poveste pe care il cautam. Daaaaaar birocratia, sistemul si mai ales PROSTIA ne baga bete in roate! Si chit ca sunt patriotista convinsa, in fazele astea imi vine sa-mi strang jucariile si sa ma duc intr-un loc normal, care are nevoie de energia, elanul, mintea, cunostiintele mele! Si de BANII mei !
@carmina, hihihi. Wellcome in our club. Numele lui este Romania!
E probabil o întrebare naiva, dar de ce credeți ca e atâta rautate si prostie in România?
@Vio, e foarte simplu. Pentru ca cei mai multi dintre noi, sunt rai si prosti.
Si de ce sunt rai sau/si prosti?
@Vio, daca stiam sa raspund la intrebarea asta, acum eram presedintele Romaniei.
E trist! Nici macar in varful muntelui nu mai ai sanse! Te gasesc astia si in gaura de sarpe ( ca sa-ti f**a meciurile).
@carmina, da, da, da. Sunt convins.
„…dar de ce credeți ca e atâta rautate si prostie in România?
e foarte simplu. Pentru ca cei mai multi dintre noi, sunt rai si prosti.
@Vio, daca stiam sa raspund la intrebarea asta, acum eram presedintele Romaniei.” Foarte tare raspunsul, daca candidezi u got my vote :))
Cu tipete, urlete si batai nu se rezolva nimic, e clar ca se duce naibii orice urma de incredere a copilului in parinte. Like pt postarea de azi 🙂
@clau, merci! Facem si noi ce putem. 🙂
Eu nu am buton de ‘Raspunde’ la raspunsurile tale??
Am zis eu ca am trait pe Luna ca nu m-am prins ce e cu mari-ioana 😀
Noi traim prin Middle East, dar nu de multa vreme … inca invatam ce e pe aici. Iar copiii nostri invata sa supravietuiasca intr-un mediu diferit ce cel pe care il stiau ei; sper ca ii pregatesc pe ei pentru drum si nu drumul pentru ei (cum s-a zis mai sus), desi am tentinta pe care mi-o infranez extrem de greu si derapez mult … de a ii proteja!
Voi cum procedati cand va vine sa luati copilul si sa il inchideti cu voi in casa? Eu ma gandeam sa imi desenez pe perete un ‘Loc de dat cu capul’!
@Dana, nu, nu. Eu te intrebam unde traiti de albii sunt minoritari. Cu „maria ioana” ti-am raspuns la cealalta intrebare.
@Dana, noi procedam in felul urmator: ma-sa e cea care isi asuma cand e „de rau”. Ea e cu interdictiile. Si eu ma fac ca nu aud. Iar eu sunt ala mai permisivul. Doar ca o fac controlat. Aoleu! Si fie-mea citeste aici!!!!!!
@mihai: aha. good cop, bad cop! am inteles! 🙂 trebuie sa ma sincronizez cu omul meu ca ne-am invatat monolit 🙂
@Dana, vezi ca ti-am corectat eu „ne-am”. 🙂 Da, ai inteles exact. Bine si asta mica nu e proasta, s-a cam prins cum sta treaba. Dar eu sunt, inca, mai smecher ca ea. Nu stiu cat o sa mai dureze…
@Dana, lasa ca eu ma prind ca vorbesti cu mine. Sau poti sa bagi un „@Mihai” in fata.
Eu tot nu pot sa accept treaba ca cei mai multi romani sunt prosti sau rai. Dar pot sa te accept ca presedinte oricand :-).
Viata e grea, parca tot mai grea, nu numai in Romania, dar peste tot. Greutatile amaresc oamenii din nefericire. Dar mai e mult pana la rautate pura si in masa. Prostia e relativa. Ceea ce este trist si am vazut eu ca se intampla in Romania este ca valorile oamenilor s-au dus intr-o directie aiurea. M-am aflat de multe ori in situatii cand nu puteam sa cred ce aud de la prieteni care ii stiu de zeci de ani – de exemplu, e ok ca directorul firmei cutare a furat milioane de euro atata timp cat nu a falimentat firma (mai aveau putin si il faceau si erou), e ok ca copii se joaca mingea pe strada principala (cand parcul e la 5 m) si ca intentionat arunca mingea in directia mea ca sa imi sparge mie nasul (ca doar sunt copii si nasul meu se repara!), etc. Chestii marunte, de zi cu zi, care pe mine ma rod mai mult decat diferitele opinii de politica, literatura, etc. Ce ma ingrijoreaza este ca acesti adulti modeleaza compartamentul lor copiilor si generatiei viitoare. Si acolo cred eu ca e problema cea mai mare. Noi, de bine de rau, am avut privilegiul sa crestem intr-o societate in care respectul, educatia, sinceritatea cantareau ceva. Acuma imi e teama ca sunt dispretuite. Dar pana la urma tot de noi depinde sa crestem o generatie care nu e rea, proasta, inculta, etc – si nu cred ca e prea tarziu sa se intoarca roata.
Dar stiu, eu sunt optimista, visatoare si cateodata poate naiva … si sper sa nu ai dreptate cu caracterizarea majoritatii romanilor.
Pingback: Sunt demiurgul copilului meu?…un fel de continuare a postului de ieri | mihai vasilescu's blog
Vio, cu parere de rau tin sa te anunt, „pe surse” sigure, ca are dreptate. Nu mai exista cale de intoarcere pentru mentalitatea romanesc ! Probabil o a tot decadem pana lanivelul de homo sapiens, dar sigur nu ne vom opri din picaj in urmatorii 100 de ani cel putin !
Am sarit peste cititul comentariilor, nu ca nu m-ar interesa, dar am vrut neaparat sa scriu si eu ceva. Sunt si eu mama, cam tanara ce-i drept, la 22 de ani cu un fiu de 4 ani si 10 luni, insa te felicit pentru gandirea pe care o ai. Din cele cateva articole pe care le-am citit, am invatat cate ceva.
Multumesc pentru sfaturi si felicitari pentru blog!
@Janyne Feaver, cu multa placere.