Limba noastra-i o… comoara?

Acum ceva vreme unul dintre prietenii mei, pe care cu mandrie l-am denumit aici Prietenul I, a lucrat prin cele strainataturi negre. Mai precis, in Malaysia. Omu’ nostru se prezenta constiincios la munca dimineata, isi facea treaba opt-noua ore si apoi se intorcea la hotelul in care era cazat. El si cu alte cateva zeci de romani. Numai ca, odata terminata munca, incepea plictiseala.

Malaysienii aia au prostul obicei sa fie musulmani. Prin urmare, nu gaseai nicio picatura de alcool, pe o raza de cativa zeci de kilometri in jurul hotelului. Sa spargi motonia cu vreun joint bine garnisit cu „verdeata”, nici vorba. Baietasii aia, drept-credinciosi, nu se jucau cand era vorba de vindecarea glaucomului cu ajutorul drogurilor recreationale. Si nici de alt fel. Mai precis, iti cam luau gatul la propriu, pentru o maria-ioana. Legal, prin condamnare la moarte. Asa ca, ce-ti mai ramanea de facut? Vizitai absolut tot ce putea semana a obiectiv turisitic prin Kuala Lumpur-ul ala. Dar cat sa tina si asta? Cand s-a urcat a nouspea oara in turnurile Petronas, si-a dat seama ca e la un pas sa incerce un salt fara parasuta, pe motive de plictiseala acuta. Iar cand zic fara parasuta, ma refer atat la sensul propriu, cat si la cel figurat. Pentru ca, sa vezi ce, in tara lui Allah nici capitolul „dame de consum” nu statea prea bine. Deci mai crestea si pericolul de orbire sau aparitie a parului in palme, daca intelegeti ce vreau sa zic.

mihai_vasilescu_musulmani

sursa foto

Asa ca, intr-o dupa-amiaza de week-end, pe cand se gandea cam cum ar putea sa mai arate o bere rece, in timp ce sorbea dintr-un ceai de chimen fierbinte, i-a venit ideea. A vazut un calculator in holul hotelului, in monitorul caruia scria mare: yahoo games. „Frate, asta e, ma apuc de jocuri”. Si-a frecat manile, de bucurie si ca se stearga de zeama unei smochine cu care-si mai indulcea amarul. S-a infiintat la calculator si primul joc pe care i-au cazut ochii a fost biliardul. Pana aici a fost. Gata cu dupa-amiezele cu ganduri duioase despre sinucidere. Din momentul ala, a inceput sa zguduie toate ierarhiile jucatorilor consacrati. Devenise un fel de Ronnie O’Sullivan al biliardului virtual.

Intr-o seara, dupa ce mai spulberase niste loser-i de prin Kazakhstan, a gasit un concurent care i se opunea indarjit. S-a concentrat puternic, ajutat si de juice-ul de maracuya (pe care-l lasa sa fermenteze pe balcon la soare, intr-o sticla de plastic, obtinanad un fel de must fermentat) si a castigat meciul. Dar, intrigat de o asa combativitate ridicata, a tinut sa-si cunoasca oponentul. Prin urmare a apelat la fereastra de chat. Iar Steve Davis-ul din partea cealalta s-a dovedit a fi…o femeie. O tipa din Japonia. Da bine ma, asa mai veniti de-acasa. A lasat prietenul I. si biliard si tot. Mirosul de „nara de caprioara” spargea barierele electronicii si parca razbatea din ecran. Cu alte cuvinte, a inceput vrajeala.

Da’ era greu. Greu de tot. Yoko Ono asta vorbea engleza pe care a uitat-o Sinan Pasa. Putin spre deloc. Dialogurile se infiripau greoi. Fata trecea tot prin google translate, ca sa poata intelege cate ceva. Cum naiba s-o ametesti tu de cap cu mangleala de Dambovita, cand fata abia reusea sa raspunda la intrebari de genul „cum te cheama” si „ de unde esti”. Nasol. Dar, stiti cum se spune, pana la urma tot raul e spre bine. Agasati sa stea de vorba cu frecventa cu care se prind ardelenii la bancuri, in urma unei scurte conversatii (inceputa la cina si terminata cand prietenul nostru pleca dimineata spre munca) au stabilit ca Malaysia e la o aruncatura de bat de Japonia (eh, niciunul din ei nu fusese indragostit de geografie). Deci posesoarea ochilor oblici ar putea sa-i faca o vizita. Asa, sa joace un biliard veritabil. Ihi…pai se saturase amicul nostru de lustruit in gol „tacul”. Poate ca venise si momentul sa-l foloseasca.

mihai_vasilescu_biliard

sursa foto

Zis si facut. Cateva zile mai tarziu Mycutzo Ce-Kuray isi face aparitia in Kuala Lumpur. Ce bucurie pe al meu. In sfarsit avea si el companie. De sex opus. A instalat-o in camera lui de hotel, dupa care s-a transformat intr-un adevarat Toranaga. A imbracat-o pe fata in chimono si nici ca i-a mai dat voie sa se schimbe in alte haine. Pai visa din secunda in care a citise primul capitol din Shogun sa aiba si el o gheisa a lui, sa faca ce vrea cu ea. Si n-a fost dezamagit. Astea mici, japonezele, sunt crescute in cultul barbatului. A fost fata aia o adevarata desfatare pentru sufletul lui. Cu vorbitul era mai nasol, ca asa live, nu mai aveau google translate. Da’ se mai descurcau prin semne. Iar in primele zile au fost atat de ocupati, ca nici nu prea le-a ars de dialoguri. Plus ca nu e frumos sa vorbesti cu gura plina. 🙂

mihai_vasilescu_geisha

sursa foto

Toate bune si frumoase, pana intr-o zi cand japoneza noastra observa ca „stapanul” ei vorbeste si cu alti romani de prin hotel. Si are proasta inspiratie sa-l roage pe amicul nostru sa-i spuna cum se zice „buna ziua” sau macar „salut” in romana. Acu’ voi la ce va asteptati? Sa se apuce s-o invete pe bune nu? Si astfel sa rateze o poanta devenita deja clasica. Nici gand. Prin urmare primul si ultimul lucru, pe care ghiesa in devenire l-a invatat in limba romana, a fost silabisit tare si raspicat de cateva ori la rand. Ca sa „prinda” mai repede: „io sug p**a”. Au repetat cu spor, pana ce fata putea sa pronunte cursiv si chiar cu un usor accent moldovenesc, formula de salut proaspat invatata. Apoi au iesit din camera, ca sa exerseze pe viu, cu oameni.

A mers bine. Ce se mai bucura japonica noastra cand vedea ce bucurie starneste pe fata romanilor un lucru atat de banal. Si anume ca a invatat sa salute in limba lor. Ce popor amabil si politicos, romanii astia. O puneau sa repete de cateva ori formula de politete. Si radeau si se bucurau ca niste copii. Ce usor e sa-i faci fericiti. Si ea auzise numai lucruri nasoale despre ei. Aiurea, niste dulci si niste oameni minunati. Doua-trei zile cat a mai stat printre ei, au pus-o sa salute o data la cateva minute. Ce oameni deosebiti.

Acum tre’ sa va mai zic ca prietenul I. n-a avut inima sa-i spuna fetei care era adevarul. A lasat-o asa, sa se bucure. Ei au tinut si tin legatura in continuare. De fiecare data cand se aud la telefon, mititica il saluta cu un voios „io sug p**a”. Ce-i drept, nu mai are pronuntia impecabila si nici accentul moldovenesc din zilele glorioase, dar intentia conteaza, nu?

mihai_vasilescu_japanese

sursa foto

7 gânduri despre &8222;Limba noastra-i o… comoara?&8221;

  1. F bun! Iti revii si f repede. La mai mare!!!

  2. Pingback: Si seductia se plagiaza, uneori… | mihai vasilescu's blog

  3. Pingback: HTC One…un fel de review | mihai vasilescu's blog

  4. Pingback: Dabuleni my ass | mihai vasilescu's blog

  5. Pingback: King of the world | mihai vasilescu blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s