Am citit un articol la Sebastian, care m-a “atins”. Si cum ma lovesc si eu de cei din jurul meu, care nu au trait o zi din acele timpuri (sau atat de putin ca nu-si amintesc nimic) as vrea sa scriu si eu un pic pe acest subiect: era mai bine sau mai rau înainte de 89?
Da, pentru noi cei care am trait din plin pe vremea lui Ceausescu, pare bizar ca cineva sa-si aduca aminte ce bine era. Si, ca sa nu avem discutii, va spun exact cum stateau lucrurile in cazul meu. Maica-mea profa de romana. Salariul in jur de 3000. Meditatii cat cuprinde. Adica macar inca pe atat, ca bani. Sa nu mai vorbim de tigari, dulciuri, fructe, carne si ce mai pica in sesiunile de examene (treapta intai si bac).
Taica-meu inginer chimist, salariul peste 4000. Si eu cred ca era binisor peste 4000, pentru ca mereu auzeam discutii despre cum „la voi nu se mai dau fluturasii de slariu”? Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca, total neintentionat, am gasit unde-si tinea rezerva strategica „pentru masina” (asa a motivat el). Era un purcoi de bani acolo, vreo 8000 de lei. Deci, bani erau, masina era.
Dupa ce mai suspina lumea? Ah, da. Aveam si tv color (am facut un efort de gandire si mi-am adus aminte cum se chema „Elcrom”). Primise taica-meu aprobare pentru ca sectia condusa de el indeplinise nu stiu ce obiective marete. Pentru cei care nu intelegeti, televizoarele color nu se gaseau in comert. Nu te duceai la retailer-ul de electronice din mall si iti alegeai modelul. Se cumparau, da, dar numai cu aprobari speciale primite de la “stapanire”. Cool, nu?
Cam astea erau partile bune pe care mi le aduc aminte. Si cazul meu este unul aproape fericit, dupa cum vedeti. Acum haideti sa vedem ce puteai, sau mai bine zis ce nu puteai, sa faci cu banii.
Pentru inceput s-o lamurim pe asta cu mancarea. Cred ca este cea mai importanta, dupa cum arata cosurile de cumparaturi ale celor pe care-i vad in jurul meu la super-market. Avem inca foamea in celule.
Ai mei aveau relatii. Tin minte ca aveam o lada frigorifica in casa (din aia mare cat un frigider) care era in permanenta plina cu haleala, preponderent carne. Deci nu-mi aduc aminte sa fi suferit de foame. Dar, una e sa nu suferi de foame si cu totul altceva sa-ti poti deschide o ciocolata la orice ora din zi si din noapte ai tu chef. Hai sa va povestesc ceva. Un bun prieten al parintilor mei a fost in interes de serviciu in Germania. Si vorbesc de aia Federala. In seara cand s-a intors, eram toti trei la el acasa, sa auzim povestile despre „cum e acolo”. Si a inceput omul sa zica. Nu mai are rost sa vi le spun aici. Intre timp s-a pierdut din valoarea momentului acela. Doar asa, reprezentativ, va spun ca se dusese si in ceea ce noi numim azi „super-market”. Si cand povestea ca era un raft lung de „aici pana la voi acasa” numai cu diferite tipuri de ciocolata, eu am gandit ca nu are cum sa existe asa ceva. Dar suna bine si nu era sa ma bag eu, copil, in discutie.
Ei bine, imi aduc aminte de parca ar fi fost ieri, cand a zis ca „bai Aureliane (taica-meu) painea era gata feliata si bagata in tipla”, eu cu mintea mea de copil mi-am spus ca: „asta e prea gogonata. Or fi restul cum or fi, dar sa zici ca painea e gata feliata si in tipla, e deja de domeniul fantasticului”. Si cum sa nu gandesc asa, cand eu eram cel care mergea sa ia ratia de paine. Mai tineti minte ca se dadea pe cartela? O jumatate de paine de cap de locuitor. Noi eram trei, asa ca tanti de la paine, mereu imi taia jumatate. Si nemtii o dadeau in tipla??? Haida de!
Ca tot am vorbit de paine. Sa recapitulam tot ce se dadea pe cartela? Cel putin in Valcea, pentru ca erau diferite rationalizarile, de la judet la judet. Pai hai sa vi le zic. Ratii pe luna, da? Zahar, un kilogram de persoana. Ulei, un litru de persoana. Lapte, asijderea. Faina, un kilogram, malai la la fel. In Valcea nu se dadea carne. Tinea de noroc, abilitati sau stat cate o zi intreaga la coada, ca sa gasesti cate ceva. Nu stiu daca e clar, la coada stateai doar daca „se baga” ceva. Dar asta se intampla rar de tot. Iar cozile erau din alea cu urlete si batai. Imi povestesc colegii din Bucuresti, ca pe aici ar mai fi existat si niste cartele pentru salam. Cam 300 de grame pe cap de „vita furajata”. Pe care, atentie mare, obligatoriu ti-l feliau ca sa nu cumva sa faci stocuri. WTF!
Mai stie cineva cum aratau “alimentarele”? Rafturilea alea lungi, pline de cutii cu “creveti” vietnamezi (macar de-ar fi fost crustaceele in ele)? Sau cu magiun de prune, facut FARA ZAHAR, pentru ca de unde asa ceva? Nu se gasea NIMIC comestibil de mancare. Pana si vestitele “tacamuri” de pui (gheare si gaturi) sau “adidasi” de porc (copitele) erau cu stat la coada si bataie. Daca erau.
Voi va dai seama ca se statea la coada, cand se “baga”, la hartie igienica? Sau la servetele? Sau la lame de ras. Sau la …..…… puneti voi ce vreti pe linia punctata, pentru ca nu se gasea NIMIC!
Eu eram copil sau adolescent si ma trezeam cu mancarea in farfurie. Dar eforturile sa ajunga acolo, erau imense. Relatiile alea nu apareau asa, din senin. Si cu toate „pilele”, tot pe furis se aduceau produsele. Oamenii aia, care-ti inlesneau procurarea lor, isi riscau posturile. Imi aduc aminte si acum de un porc intreg adus de taica-meu si tinut in portbagaj (noroc ca era iarna) pana s-a facut noapte si a putut sa-l care in casa.
Poate credeti ca este exagerare sau gluma, dar era sport national facutul de reclamatii catre militie, securitate sau partid. Oamenii se fereau si de umbra lor.
Cu televizorul color nu aveai ce sa faci, daca te limitai la programul televiziunii romane. Erau doua ore si jumatate de program zilnic, cu telejurnal si aberatii la care nu se putea uita nimeni. Duminica era singura zi cu ceva la care te-ai mai fi putut bucura. Dar infim, cu portia. Ce sa va zic? Ca erau 15 minute de desene animate, pe care le asteptam cate o saptamana intrega? By the way, Sambata era zi lucratoare! Pentru astia tinerii care o ard pe la mall in week-end, v-ati fi dus la scoala sau la munca. Duminica era singura zi de odihna a proletarului roman. Cred ca nu va suna prea bine asta, cand azi se incep week-end-urile de Vinerea seara, nu? Pentru conformitate, iata cam ce se putea urmari la televizor, intr-o zi din cursul saptamanii si intr-o Duminica.
Mai existau variantele „video” si „parabolica”. Doar ca nu erau la indemana oricui. Hai sa vedem daca mai tineti minte cat costa un video pe piata neagra? Va spun eu. Un video-recorder ajungea si la 70.000 de lei. Adica fix cat o masina noua. Un video-player se ducea si el pe la 25.000. Ai mei nu au fost dispusi sa dea banii astia niciodata. Dar sa ziceam ca-i dadeai. Casete gaseai „din parti”. Era o intreaga filiera care se ocupa cu asa ceva. Dar la un moment dat, tot incepeau sa se repete filmele. Cu „parabolica” era mai problematic. Nea Nicu nu prea le suporta. Si riscai sa fii catalogat ca „element subversiv” cu una din aia pe balcon.
Sa mai amintesc ca nu gaseai nimic, care azi ar fi catalogat drept cool sau trendy, de imbracat? Magazinele cu haine, toate de stat, aveau niste “nenorociri” la vanzare. De unde blugi? De unde “adidasi”? De unde toata colectia asta “haute-couture” pe care o vezi in zilele noastre defiland pe strazi?
Toate erau pe piata neagra, dar nici asa nu gaseai. Si cand gaseai, trebuia sa dai 2000 de lei pe o pereche de adidasi sau pe una de blugi.
Cred ca este inutil sa vorbesc despre social-politic. Despre libertate. despre toate celelalte aspecte, care azi ni se par perfect normale, iar atunci erau de neatins.
M-am lungit prea mult. As putea sa scriu doua zile si tot nu as termina. Da, eu inteleg foarte bine ca multi erau copii sau foarte tineri si e normal sa fie nostalgici dupa asa ceva. Dar cred ca dupa asta tanjesc, nu dupa vremurile alea pe care eu nu le-as mai vrea intoarse, cu niciun chip. Ne vrem copilaria, adolescenta sau tineretea (dupa caz) inapoi. Cred ca asta confunda, de fapt, cei care spun ca: “inainte era mai bine”.
Daca aveti chef si timp, va astept cu povestile voastre.
mihai vasilescu blog 
Ceausescu se tampise rau de tot in anii 80, nu mai era de trait.. Eu am prins si o perioada frumoasa a socialismului, cu magazine pline, oameni relaxati si fara prea mari probleme. Si nu uita cat de mult se citea pe vremea aceea. Intr-un fel au dreptate cei care zic ca „Inainte era mai bine”. Depinde de perioada la care se refera.
@Ungureanu, e opinia ta si trebuie respectata. Cred ca cititul nu tine de vremuri, ci de dorinta de informare si de a-ti „deschide” orizonturile. Cat despre oamenii relaxati si magazinele pline, nu stiu ce sa zic.
Ce sa zic……as putea scrie un roman despre acele vremuri!…Au fost si multe bune, si multe rele…..ca si acum. Asa cum spune si Ungureanu, problemele au inceput dupa 1980, cand Ceausescu a dorit sa platim toate datoriile, a vrut sa fie independent si a chinuit poporul la un mod insuportabil….si nu stiu la ce i-a folosit…..Dar eu am avut o copilarie foarte frumoasa, fara lipsuri, cu mancare numai naturala, cu mezeluri o bunatate, cu fructe minunate, luate direct din livada pe care o aveam pentru ca stateam la curte….tata a lucrat mult in strainatate si eu la 14 ani colindam lumea pe banii statului la un mod la care acum nu mi-as mai putea permite, chiar daca am libertate. Am vazut Roma, Karaci, am stat in Ceylon 5 luni, Cairo – 3 saptamani, Atena…..am amintiri extraordinare…vorbesc de anii ’70 cand Bucurestiul era „Micul Paris”….ce s-a intamplat dupa ’80, infometarea, tinerea in ignoranta, frica de turnatori, teama de a spune ce gandesti, lipsa celor mai elementare lucruri – si aici am o amintire teribila: veneam de la servici si gasesc o mare coada la hartie igienica!..mamaaa, bucurie mare, se dadeau cate 10 suluri!…stau vreo 2 ore la coada si devin fericita posesoare a 10 role de hartie igienica dar intervine o problema serioasa: cum sa le car?!, erau prea voluminoase sa intre intr-o sacosa…si imi vine ideea salvatoare!, scot cordonul de la haina, le insir pe cordon si mi le pun de gat!…nu am mai avut asa margele de atunci!…pana acasa m-au intrebat sute de persoane de unde am cumparat hartie! nimeni nu a sesizat ridicolul situatiei!..li s-a parut absolut firesc modul de transport!- aceste lucruri nu le voi regreta niciodata!…nu m-as intoarce in timp, dar nici nu pot sa spun ca ce este acum, este ceea ce visam pe 22 decembrie, cand alergam cantand prin Cismigiu ca niste inconstienti, si peste tot zburau gloante!..suntem f departe de societatea civilizata la care visam, si la fel de departe de ceeea ce a fost „Micul Paris”…
@angela, ce m-as bucura sa scrie cat mai multi oameni amintiri din perioada aia. Exact cum ai facut-o tu.
Eu in 80 m-am nascut, deci am prins perioada cea mai tare. Imi amintesc statul la cozi, crevetii, toacana de legume, lipsa carnii, lactatelor. De fapt eu mancam cel mai des cartofi copti si beam ceai. Mancam si cartofi prajiti, nu pot sa ma cac pe mine.
Mancam bomboane CIP, guma de mestecat in forma de tigare, beam Brifcor, Pepsi am baut maxim 10.
O singura data am prins banane intre 1980 si 1989, am stat la coada 15-18 ore si am luat niste cacaturi tari si verzi. Normal ca nu am avut niciodata rabdare sa se coaca, le-am mancat asa bombanind.
Alta amintire am despre sunca presata, prin 86 sau 87 am mancat prima data la un asazis restaurant. Ai mei au mers acolo sa bea o bere si chelnerul a sugerat si cate un senvis cu sunca presata pentru copii. La al 3-lea comandat, tata a zis: „da-le ma-n gatu’ ma-sii de senvisuri, ca am venit sa bem beri, nu sa manance astia mici, ma pis pe ele, ajunge!”
Bună ziua. Aţi ales greşit exemplul pentru ziua de duminică, deoarece de 1 ianuarie era un program special, singurele zile dintr-un an când se mai transmiteau o zi întreagă programe decente erau 1 şi 2 ianuarie. Duminica era emisie doar între orele11.30-15.00, pauză şi apoi 19.00-22.00, cu Cântarea României în prime-time.
@tvarheolog, da, da. Asa este. Chiar ma miram eu ce încărcat era programul in duminica aia.
Eu ascultam muzica prin tzeava de la calorifer. Vecinul de jos era mai jmeker si avea casetofon. Practic asa am ajuns fan Roxette, era singura emisie la postul on-line „Caloriferul”:)))
Ce amintiri vi am din acea perioada… S-ar putea sa uit unde am facut anul trecut concediul dar ce perioada de comunism pe care am prins-o, niciodata.
Sunt nascut in `77 asa ca am prins fix perioada ultima si, exceptand epoca instaurarii regimului, ce mai nasoala dpdv economic. Suntd e acord ca a regreta acea perioada e o tampenie, si am multe motive in acest sens.
Context: nascut si crescut in Bucuresti, cu parinti care au refuzat sa faca oarte din partid si lipsiti de „abilitatile” necesare legarii de „relatii”. Pentru ca n-a primit carnetul la terminarea facultatii, taica-miu a fost trimis profesor stagiar (5 ani obligatorii) undeva in Vrancea, intr-un sta uitatd e lume, desi avea 2 copii minori.
Eram asdar sa ne descurcam cu ce se gasea in comert – bunici la tara nu aveam, nici macar rude apropiate, asdar nici urma de vreo gaina, sefert de porc sau mai stiu eu ce nebunie.
Asa ca pana sa mergem la scoala, eu si farte-miu, impreuna cu bunica care ne-a crescut de altfel, luam la rand cozile dupa cum urmeaza: marti si joi – unt si lapte, vineri – tigari Carpati (pentru ai mei, fumatori inraiti). In restul zilelor saptamanii luam ce venea la cartela (si cand venea) plus ce mai „baga” la Alimentara. Sambata se ducea maica-mea la 4-5 si statea la coada la carne; aici erau 3 posibilitati: sa nu „prinda” nimic (cel mai des), sa prinda de 39 (cea mai buna carne) sau de 19 (mai mult grasime). In acel deceniu am mancat o singura data banane: a adus maica-mea intr-o dimineata un ciorchine, l-a bagat la copt in camara si a tinut in acea vreme cheia la ea (inclusiv la serviciu). Atunci a aflat frate-miu ce e aia o banana si cum arata (se pare ca eu, fiind mai mare, mai prinsesem la sfarsitul anilor 70.
Bunica-mea ne povestea ca in anii 60-70, puteai cumpara orice, se gaseau de toate, si puteai intra in macelarie si sa ceri 2 fripturi din bucata aia, nu din aia. Era absolut de neconceput pentru mintile noastre. La fel cum pe 22 Dec 89 cand ne-am intors din oras si ne-am oprit la alimentara si am luat ulei fara sa ne ceara nimeni cartela si casiera, o scarboasa repezita care te executa din priviri, a zambit.
Pe de alta parte, copii find, cozile acestea vara erau motiv de prietenii si joaca, ne mai uitam in gura celor mari care barfeau (fara politica, se intelege) si totul era pentru noi curat si senin. De altfel cele mai stranse prietenii le-am legat in acea perioada.
Vacantele si duminicile ni le petreceam obligatoriu afara, cu ceilalti copii care nu aveau bunici la care sa fie trimisi. Ne bucuramd e o minge de 35 sau de o bomboana cubaneza ca de Dumnezeu.
Si orice venea de afara: dulciuri, jucarii, muzica, samd se tinea in casa, ca sa tina cat mai mult si…sa nu te ia vecinii la ochi.
La fel ca si Mihai si multi altii, as putea vorbi zile intregi despre acea perioada. Daca regret acele vremuri? Cu siguranta NU
Am postat fara corecturi, sunt convins ca mi se va ierta si ca veti intelege ce am vrut sa spun. Asta si pentru ca unul din lucrurile care se facea bine pe vremea aceea era scoala :).
@Andrei, esti iertat. 🙂