Mark Twain spunea ca cel mai usor lucru din lume este sa te lasi de fumat. El a facut-o de mii de ori.
As fi vrut sa va povestesc cate ceva despre treaba asta. Cred ca am si eu o oarecare experienta.
Am facut cunostinta cu tutunul in clasa a patra. Eu si inca un talmb de aceeasi varsta, ne-am cumparat un pachet de Carpati, ne-am ascuns bine de tot in spatele unei scoli si ne-am pus pe pufait. Daca va intrebati cum de ne-a vandut ala tigarile, inseamna ca ati copilarit mai incoace, spre anii astia. Pe vremea „cealalta” toti parintii isi trimiteau copii dupa tigari, nu era nicio problema. In zilele noastre s-a „rezolvat” asta cu fumatul copiilor si adolescentilor. Vanzatorul nu are voie sa le dea, daca au sub optispe ani. Mda, cei drept, nu am mai vazut niciun adolescent fumand. Sau beat. Problem solved.
Ma rog, deci eu si cu Crocu ne retrasesem sa decoperim deliciile tutunului. Si tare uimiti am mai fost cand am vazut ca nu e nimic fun. Dupa ce am reusit sa ne revenim din tuse si ameteala, am aruncat dracului pachetul ala de Carpati si ne-am vazut de copilaria noastra somokeless. Dar, pana la urma a venit si clasa a noua. Alta varsta, alte distractii, alte prioritati. Acum trebuia sa fiu meserias (sinonimul arhaic si regional al lui „cool”). Asa ca n-au mai avut nicio importanta gustul imputit de tutun sau tusea. Am furat un pachet de BT de la mama si in prima zi de practica, mi-am aprins tacticos o tigara. Si mi-am trait sfertul de ora de celebritate. Eram bad-guy. Tin minte ca m-au intrebat fete care nu fusesera de fata, daca eu fumez. Deci, functiona. Asa ca i-am dat bataie mai departe, cu incredere. De aici pana la dependenta, pasul a fost foarte mic.
Si am tot fumat. Eu si tigara eram practic nedespartiti. Nu ma puteam imagina fara ea in nicio imprejurare. Fara mancare mai ramaneam (in studentie) dar fara tigari, niciodata. De ultimii bani, intotdeauna prefeream sa-mi iau tigari, nicidecum haleala. Tigara era un fel de extensie a mea.
Nu cochetasem niciodata cu gandul de a ma lasa. Auzeam discutii in jurul meu. Oamenii se contraziceau asupra diverselor modalitati de a te lasa de fumat. Ba ca e bine sa le reduci treptat, ba ca plasturi, ba ca te lasi brusc. Totul sustinut cu argumente si tot felul de studii mai mult sau mai putin veridice. Eu nu ma bagam niciodata in dicutie pentru ca nu voiam sa ma las. Nu fusesem in situatia respectiva, nu-mi dadeam cu parerea. Eram totusi de acord cu cei care ziceau ca trebuie sa te lasi de tot, sa nu le mai atingi, daca vrei sa reusesti.
Cinsprezece ani mai tarziu, de la prima tigara, pentru prima oara am cochetat cu gandul de a ma lasa de fumat. L-am luat, l-am analizat si mi-am spus ca, gata, ma las. Nu ma intrebati ce m-a facut sa ajung la concluzia asta. Nu am avut vreo motivatie aparte. Pur si simplu asa mi-a venit. De obicei treaba asta cu renuntatul la fumat se intampla cam asa: „de Luni nu mai fumez” sau „ de la 1 Ianuarie nu mai fumez”. Si de cele mai multe ori nu functioneaza. Eu am luat decizia in Noiembrie si am stabilit ca ziua Z o sa fie in prima Luni a noului an. Aveam aproape doua luni sa ma obisnuiesc cu gandul si sa lucrez cu el.
Si a venit si clipa respectiva. Tin minte ca mi-am aprins ultima tigara (care era prima dintr-un pachet desfacut chiar atunci) Duminica la ora 23.40. Am fumat-o, am pus restul pachetului in biblioteca si m-am culcat, asteptand cu emotie prima dimineata fara tigara.
Au fost crunte primele doua saptamani. Aveam un soi de vajaiala in cap, pe care o duceam in permanenta dupa mine. Daca miscam repede din cap stanga-dreapta, ameteam, la propriu. M-au ajutat mult bomboanele tic-tac. Eu nu puteam sa fumez, imediat dupa ce mancam dulce sau mentolat. Asa ca mi-am luat tic-tac, care erau si dulci si mentolate. Ma mai ajutau, pe perioade scurte.
Din a treia saptamana senzatiile parca nu mai erau asa acute. Iar dupa o luna, o luna si jumatate, organismul s-a obisnuit aproape complet, fara doza de nicotina. Pe scurt, nu am pus tigara in gura CINCI ani! Nu o luna, nu doua, nu trei. Cinci ani de zile nu am atins vreo tigara. Nici macar eu nu am crezut ca o sa ma mai reapuc vreodata. Desi, undeva acolo in mine, suferam teribil pentru lipsa tigarii. Nu a disparut niciodata complet dorinta. Era acolo si astepta doar un semn. Pe care, ca un cretin ce ma aflu, l-am dat. Si acum o sa va vorbesc despre ceea ce de obicei nu prea auziti. Toti cei care reusesc, se lauda cu lasatul de fumat. Eu va voi spune si despre cum m-am lasat de lasatul de fumat.
Am inceput sa ies din ce in ce mai des din tara. Iar calatoriile mele, parca nu erau traite la savoarea maxima, fara tigara. Prin urmare, intr-un moment de maxima neinspiratie, am hotarat ca voi fuma cu ocazia fiecarei treceri de granita. Bine ca nu am fost tampit pana la capat, ca as fi putut sa dau o fuga la Giurgiu in fiecare zi, sa fumez juma’ de pachet si sa ma intorc acasa. Am facut-o ca la carte. De fiecare data cand plecam undeva, primul drum pe care il faceam dupa ce ajungeam, era sa-mi cumpar un pachet de tigari si o bricheta. Pe care le aruncam (tigari doar daca mai ramaneau) inainte de plecarea spre casa. Nu va pot descrie senzatia pe care am avut-o cand mi-am aprins tigara la Trocadero, stateam cu fundul pe bordura si ma uitam la Turnul Eiffel. Priceless.
Si treaba asta a tinut de cateva ori. Fumam numai cat eram iesit dintre granitele tarii. Dar rascolisem „monstrul” numit dorinta. Care si asa fusese acolo tot timpul asta, doar ca era in stare latenta. Acum incepusem sa-l starnesc din nou. Si a lovit. Cata vreme am avut iesiri de doua-trei zile, nu a fost o problema asa mare. Reuseam sa ma stapanesc, desi imi dadeam seama ca am cam facut o tampenie si creste dorinta de a fuma din nou. Lovitura fatala mi-am dat-o cand am plecat in concediu, in Turcia. Aproape doua saptamani de fumat zi de zi, m-au dovedit. Cand am intrat din nou in tara, cei cinci ani si jumatate de nefumat se duseserea pe apa Sambetei (era sa zic pulii de suflet, dar m-am abtinut). Practic de atunci fumez din nou.
Acum poate va explicati titlul acestui articol. Pentru ca „bou” este un cuvant dulce fata de ceea ce simt pentru mine, cand ma gandesc cat de cretin am fost. Totusi, stiu ca o sa vina un moment cand voi avea din nou puterea si determinarea necesare sa spun: din ziua X ma las de fumat. Il astept!
mihai vasilescu blog 
ce-i drept, da?
@Anca, ?
Apropo de inceputurile fumatului : aceeasi varsta, 2 verisori si parinti ramasi fara tigari care si-au confectionat in fata noastra din foi de tutun si hartie de ziar niste super trabucuri autohtone “made la tara”. Noi ca niste super copii inteligenti ne aducem aminte ca ciresul din spatele curtii s-a uscat, frunze avem, ziar nu am gasit, dar am gasit hartie dinaia Indigo pe care o punea bunica pe rafturi in camara. Pentru cei mai tineri : era o hartie atat de groasa incat semana aproape cu un carton si avea inclusiv aschii de rumegus in ea , era o hartie reciclabila care avea o culoare mov turbat ca sa se uniformizeze toate resturile de hartie ce o contineau. Cu cele necesare la indemana si cu 3 pachete de chibrituri ne ascundem noi in fata casei in vie. De precizat ca spalierii viei aveau maxim 1.60 cm iar prispa casei era mai inalta . Ascunsi in vie confectionam cu mare greutate o tigara din materialele pe care le aveam la dispozitie, stricam aproape o cutie de chibrituri in incercarea de a-i da foc si reusim sa inhalam 2 fumuri din super tigara hand made din frunze de cires. Bunica incepe sa ne caute si iese pe prispa sa vada unde ii sunt odoarele, vede fum in vie si se prinde ce activitati intreprindem noi, ia o jordie si ne da prima lectie de: “interzis fumatul in locurile publice “
@Ana R., naturale 100%. :)))
Se potriveste perfect citatul din dialogul dintre Iggy Pop si Tom Waits din „Coffee and Cigarettes”: ” You know, the beauty of quitting is that now that I’ve quit I can have one.” (http://www.youtube.com/watch?v=49tTzEifY6M).
De altfel, ti-as putea recomanda si vizionarea filmului „Thank you for Smoking”, cu precizarea ca primul este ceva mai bun, in opinia mea 🙂
@peapetulburi, Merci. S-a notat.
Eu nici macar nu am incercat…si cred, mai corect spus sunt convinsa ca 99% e vorba de vointa…deci nu vreau…e singurul meu viciu…O fi bine, o fi rau…:)
@CarmenG, deci ai vointa, sa nu vrei. Perfect.
cam asa ceva Mihai
Nu vreau
@CarmenG, o sa stii tu singura cand o sa vrei.
Pingback: mihai vasilescu blog | Cand ne lasam de fumat pe facebook
io am fost grea de cap si nu am reusit sa ma tin de naravul, asta,prima data am fumat dupa angajare aveam 18 ani si era atunci dupa revolutie ,aveam o colega care se mai capata cu tigari streine ,la o petrecere in ,,pijama,,am fumat kent si am baut crema de ciocolata de ne-am facut praf si am zacut doua zile.. Peste… nnn ani cand deja aveam 35 imi facusem in gradina o bancuta si voiam neaprat sa -mi beau cafeaua si sa fumez acolo.
pe la primele tigari tin minte ca o sunam pe sora mea sa o intreb ce trebuie sa simit cand frumez ca eu is cam nesimtita si ma lasa rece operatiunea plus ca ma plictiseam pana ajungeam la capatul tigarii.Cred ca am reusit sa stric vreo 3 pachete fara sa simnt ceva si m-am lasat ,era pacat de banii si timpul cheltuit.
@daniela, sa zici merci. 😉
Cred că e mai importantă motivaţia, justificarea pe care o oferi actului în sine (de a renunţa la nicotină). Exemple cred că are toată lumea în jur, atât de persoane care au reuşit, cât şi de persoane care nu pot renunţa. Trebuie să îşi găsească fiecare punctul de pe „i”.
Mama s-a lăsat (zice ea definitiv, fiind „doar” a patra dată) în momentul în care a avut nepot şi a considerat că banii cheltuiţi pe ţigări stau mult mai bine într-un cont de studii pentru odor. Mama soacră s-a lăsat definitiv şi irevocabil doar după ce s-a lăsat tata socru, pentru că e ambiţia întruchipată şi nu poate concepe să nu fie şi ea în stare să facă acelaşi efort (dar tot timpul simte lipsa gustului cafelei cu ţigara de dimineaţă). Tata socru s-a lăsat pentru că se împliniseră 20 de ani de când fuma şi a considerat că e cazul să ia o pauză cu aceeaşi durată. Şi am descris persoane care fumau ţigară după ţigară şi care dădeau fuga la magazin să facă aprovizionarea indiferent de ora, anotimp, stare de sănătate şi cataclisme. Tata s-a apucat să fumeze la 26 de ani şi este absolut incapabil să îşi găsească acea motivaţie. Cel mai mult a stat fără ţigară de la 9 seara până la 12 ziua şi în dimineaţa respectivă nu ne-am putut înţelege cu el. Iar eu am crescut cu fumul în nas, am fumat 2 ani (ultimul an de liceu şi primul de facultate) pentru că era cool şi voiam neapărat să fac şi eu ceva care să mă scoată din tiparele de tocilară, şi nu duc şi nu am dus vreodată lipsa nicotinei. Ba aş putea scrie 5 pagini despre cât de mult urăsc mirosul de ţigară, fumul şi barurile ticsite de fumători.
@Irina, misto exemple. Da, motivatia este importanta.