Prezenta de spirit

Exact langa blocul in care am copilarit, ca prin minune mai ramasese nedemolata o casa. Fusesera ele mai multe, dar usor-usor au disparut, lasand loc blocurilor tip „cutie de chibrituri”. E vorba de chestiile alea pentru locuit (cica) din „prefabricate”, care se construiau in cateva zile. Serios, nu stiu daca ati prins asa ceva. Veneau cu macaraua si cu panourile gata facute. In cateva zile blocul era in picioare.

mihai_vasilescu_prefabricate

sursa foto

Casuta asta despre care va povestesc, avea si un pic de teren langa ea. Unde, mosul si baba (la varsta aia pentru noi, toti cei trecuti de patruzeci de ani, erau catalogati cu aceste apelative deosebite), stapanii locului cultivau absolut tot ce ar fi putut face un copil sa saliveze. Acum, cand stau sa ma gandesc, nu cred ca erau mai mult de 500 de metri patrati. Dar reusisera pe bucatica aia de pamant, sa puna numai minunatii (radeti, dar era greu cu fructele pe vremea „cealalata”). Aveau asa: vita-de-vie cu struguri de masa, visini, ciresi, capsuni, zmeura, mure, peri si doi meri din aia timpurii cu mere verzi si dulci. Cum dracului sa rezisti la asa ceva?

Toate astea se coceau pe sezoane. Iar noi intotdeauna eram pregatiti cu adevarate planuri de atac, pentru a reusi sa furam ceva din curte de la „mosi”. Nu am sa uit in veci sarmele otelite lungi de peste un metru si jumatate, indoite la capat, cu care trageam capsunile coapte inspre gardul unde ne curgeau adevarate rauri din gura. Pentru mine este un adevarat mister cum cei doi nu-si luau un caine. Ar fi rezolvat toate problemele cu micutii hotomani, instant. Si asa ne era destul de frica de curtea lor, pentru ca locuinta in sine, casa, era cam intunecata asa si ne amintea de casele vrajitoarelor din basme (stiti, noi pe vremea aia obisnuiam sa citim). Daca si-ar fi luat si un monstru cu patru picioare, cu greu ne-am mai fi apropiat de garduri. Pai cand mai dadeam cu mingea in gradina lor, trebuia sa-l tragem la sorti pe ala care sarea gardul dupa ea. Iar cel care „iesea”, cam facea pe el si nu stia cum sa se miste mai repede.

Chestia este ca in fiecare seara asistam fascinati cum baietii mai mari faceau planuri peste planuri, despre cum sa „dea atacul” la fructele de sezon din curtea aia, dar ca prin minune, nu prea se materializa niciunul. Din diverse motive, cadeau unul dupa altul, spre dezamagirea noastra a celor mai mici, care speram sa ne alegem si noi cu niste resturi, dupa ce se vor fi infruptat ei.

mihai_vasilescu_atac_livada

sursa foto

Cativa ani mai tarziu, cand noi eram cei care faceam planurile si altii asistau pofticiosi, m-am prins si de ce: le era frica si alora mai mari sa intre in gradina aia. V-am zis eu ca nu era a buna cu casa aia intunecata si rece. Hai ca v-am bagat un pic in peisaj si v-am pus in tema.

Era un inceput de vara călduroasă, cand am observat ca se facusera merele din curtea aia. Va spuneam mai sus ca erau niste meri acolo (doi la numar) cu fructe din alea verzi, dulci si foarte timpurii. Erau primele mere care se faceau. Tocmai le observaseram coapte si incepusem sa salivam. Cu celelalte fructe poate era mai usor. La un moment dat, pofta devenea mai mare decat frica. Iti bagai picioarele, sareai gardul, luai ce-ti cadea in mana in cateva secunde si te intorceai. Dar prada respectiva abia-ti ajungea pe-o masea, daramite sa apuce toata ceata care astepta hulpava. Ei bine, merii astia, nu erau in gradina. Se aflau chiar sub geamul casei, la o distanta egala de poarta de intrare in curte intr-o parte si de usa casei, in partea opusa. Greu de ajuns la ei. Si riscant. Daca deschideau aia usa si te trageau in casa, urmand sa dispari pentru totdeauna?

Si uite asa ne-am coit vreo cateva zile. Tot treceam in sus si in jos prin fata portii, doar-doar ne-o veni vreo idee salvatoare care sa ne ajute sa golim ramurile incarcate de mere coapte. Pe cand dezbateam si incercam sa „legam” vreo actiune, ne aude Gabi. Gabi era un copil din blocul nostru, dintr-o familie de oameni cumsecade, muncitori, cu frica de dumnezeu, cum se spune. Il prindeam rar pe afara, cu noi, pentru ca ai lui aveau teren si casa la tara. Preferau sa-i trimita la munca (pe el si pe cei patru frati ai lui) in loc sa-i lase sa bata mingea si maidanele. De, fiecare isi creste copii cum crede si cum poate.

Cum spuneam, ne-a auzit Gabi facand planuri fanteziste, pentru subtiat recolta de fructe a mosilor. S-a uitat cu un pic de scarba si neincredere la noi, pe genul „voi vorbiti serios”? Ne-a lasat cu ideile noastre…a deschis poarta casei si a intrat in curte. Noi am ramas cu gurile cascate. La asa ceva nu ne-am fi gandit in vecii vecilor. S-a dus direct la primul pom incarcat si efectiv si-a umplut bluza de trening cu mere. Culegea linistit de parca era proprietarul iesit sa mai stranga din fructele coapte. A indoit bluza aia si a pus in ea pana arata ca o gravida in ultima luna si nu mai avea loc nici o codita de mar.

mihai_vasilescu_mere_furate

sursa foto

A iesit din curte linistit, dar asa cum se intampla in viata, chiar atunci (aparuta ca din pamant), pe drum aparuse maica-sa. Noi o vedem si, de unde eram cacati pe noi in fata curajului neasemuit al amicului nostru, acum chiar am inghetat de-a binelea. Ce dracului facem, cum il atentionam pe Gabi? Si mai ales, ce se face asta cand l-o vedea ma-sa iesind de la furat???!!! Omu’ nostru isi vede mama cu coada ochiului, nici macar nu tresare (eu cred ca scapam toate merele alea si fugeam in munti) se intoarce spre casa si striga tare:

– Sarutmana, doamna! Multumesc pentru mere!

Si inchide poarta in spate, cu zgomot, de parca era chiar inteles cu aia sa le goleasca pomii. Maica-sa a zambit, s-a uitat mandra la baiatul ei care vorbeste asa de frumos si si-a continuat drumul fara macar sa se opreasca.

Sa mai zica cineva ca nu conteaza prezenta de spirit in viata.

mihai_vasilescu_emoticon

sursa foto

4 gânduri despre &8222;Prezenta de spirit&8221;

  1. Noi am mers la „furat” visine din gradina unui vecin cu nepotul respectivului „de manuta”. Toti hotarasem sa mergem la furat la X care avea numele de familie diferit de nepot si nepotul s-a prins doar cand am ajuns in gradina. Si iese frumos bunicul din casa, auzise el zarva prin gradina (bunic care nu era foarte sever) si incepe sa tipe la noi si nepotul din varful visinului: Tataie sunt cu mine! Si mosulica: ei daca sunt cu tine mancati in liniste dar aveti grija sa nu rupeti crengile!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s