Cand e sa se aleaga praful…

Cand Steaua joaca impotriva celor de la dinamo, intru pe modul de pilot automat. Cu o doua zile inainte si doua dupa (poate chiar trei, daca pierdem) nu mai conteaza nimic altceva in afara meciului asta. Ca sa nu mai zic, in cazul nefericit ca ne bat aia, ca nici nu-mi mai vine sa ies din casa. Pai la munca abia ma asteapta cativa „caini” sa ma ia la misto, iar mie imi vine doar sa le sparg capetele. Credeam ca sunt singurul dezaxat de felul asta, dar constat ca sunt destui in jurul meu. Asa ca inca nu ma ingijorez. Pai am eu un vecin, la blocul de peste drum, care umbla numai in halat (pe strada, gen) si vorbeste singur in engleza!!! Jur! De nu stiu cate ori am vrut sa-l filmez si mi-a fost rusine. Deci nu-mi fac probleme inca, se poate si mai rau.

Ca sa va dati seama cat sunt de „dus”, cand e vorba de Steaua, va mai dau asa una mica. La meciul din 2006 cu Middlesbrough, cand am ratat in ultima secunda calificarea in finala Europa League, am fost convins ca mor. Pur si simplu am crezut ca nu mai apuc dimineata. Se invartea canapeaua aia cu mine si aveam impresia ca dintr-un moment in altul o sa-mi stea inima si gata, s-a terminat. De mierlit, nu am mierilt-o, dar nici nu am mai fost om cateva zile. Nu se putea discuta cu mine. La firma m-au lasat in boii mei si daca cineva pronunta cuvintele „Steaua” sau „fotbal” sareau toti sa-l ia de acolo pe respectivul, pana sa apuc eu sa ridic privirea dementa din calculator. Se mai auzea asa, in timp ce se indeapartau, un fel de revolta „dar ce e ma, ce-am zis”? Cu raspunsul aferent „shhhh, lasa, ca-ti spunem noi, acum nu mai zice nimic de fotbal”. Greu cu nebunul.

Acum ca ati inteles cum se dezlantuie monstrii din mintea mea, cam cum credeti ca am reactionat, cand am luat-o ultima oara pe coaja de la dinamo. Acasa, in Ghencea. Ne bat cu 1-0, gol cu capul singurul jucator de pe teren, care trebuie sa se urce pe un scaun, ca sa se spele pe dinti. Un „gigant” pe care il pocneau parintii cu cureaua de la ceas, numit Torje. Pai am crezut ca intru in pamant. Am plecat Luni la serviciu cu inima stransa in piept. Si pana seara toata suflarea dinamovista din companie a tinut sa treaca pe la biroul meu si sa faca semne si declaratii belicoaso-victorioase. Am plecat acasa mort de nervi si blestemand ziua in care am ales eu sa tin cu Steaua si sa-mi placa fotbalul. Si pe jiji, cu jucătorii lui cu tot.

In fata blocului ma intalnesc cu Nelu, vecin de-ai mei, fost component al galeriei Stelei. Are si acum microbul in sange, doar ca intre timp s-a mai linistit si vede meciurile ca mine, din tribuna, nu mai cântă din peluza. Macar el era singurul care ma putea intelege. Mi s-a luminat fata cand l-am vazut, m-am dus intins la el, sa-mi vars oful:

-Ce ne facem ba Nelu cu astia, ca ne baga in pamant? M-au luat la misto toti cainii din firma. Cum sa te bata aia acasa, cum? l-am luat la chestionat, fara sa mai am nevoie de formule de introducere sau salut.

Acu’, eu nu ma uitasem ca lumea la fata lui. Parea cam pamantiu asa, dar am crezut ca tot de la meci i se trage, ca nici eu nu cred ca eram prea rumen in obraji. A ridicat privirea din pamant si abia apoi a realizat ce-i spun:

-Ce sa te ia la misto ma, ca eu mai am un pic si o iau razna cu capul. M-a distrus meciul asta. M-a terminat pe viata. De doua zile nu mai sunt normal. Pai tu ai idee ce-am patit eu???

Ce-i drept, nu aveam. Ma gandeam chiar ca exagereaza un pic. Ia uite frate, asta e mai bolnav ca mine, aproape ca ma consolam. Pana s-a apucat sa-mi spuna de-a fir a par, ce-a patit. Fratilor, cand e sa se aleaga praful, se cam alege. Ia hai sa va spun. Nelu al meu, in Sambata meciului era invitat la o nunta. S-a tot coit, a tot incercat s-o dea cotita si sa lase dracului nunta, pentru meci, dar pana la urma n-a avut cum s-o intoarca si a trebuit sa se duca. Obligatii d-astea romanesti, de. Il pomeneau aia in urmatorii cincizeci de ani daca le spunea ca nu mai ajunge pentru ca joaca Steaua cu dinamo.

Cand a venit ora meciului, a lasat cu limba de moarte sa nu dea dracu’ sa-l deranjeze cineva si s-a retras intr-o camera cu tv. Credea ca le dam alora o mama de bataie si apoi se intoarce la distractie. Numai ca n-a fost asa. Steaua si-a luat-o pe coaja si a trebuit sa rabde mistouri de la tot ce era suflare dinamovista pe acolo. Si nici de carat acasa nu putea sa se care. Ce sa mai, se distra de nu se putea. La un moment dat, se terminase meciul de vreo zece minute, ii suna telefonul. Numar necunoscut. Singurul lucru care i-a trecut prin cap a fost „asta nu poate sa fie decat vreun caine care suna sa ma faca de cacao” (nu de alta, dar cam asta e ritualul, atunci cand iti pierde echipa li se face dor tuturor sa te auda). Asa ca l-a lasat sa sune si nici nu s-a gandit sa raspunda. Pai ii era suficient ce avea la fata locului, numai de caterinca si la telefon nu avea nevoie.

In timpul asta la el acasa… Maica-sa urmarea saracia aia de emisune „tele-euro-bingo” (sau cam asa ceva, nu stiu exact ca nu consum, e vorba de aia de pe „antene”). Nici femeii nu-i placea, dar stia ca joaca Nelutu al ei regulat si se uita sa vada ce si cum. Sa fie la curent, mai ales ca fiu-sau era la nunta, ramasese ea pe pozitii. Nu cunosc foarte bine formatul concursului ala, dar din ce mi s-a povestit, se anunta cat este premiul si apoi dintr-o mare urna se extrage un numar de telefon, dintre ale celor care au jucat. Dupa care il suna din platou, respectivul neavand de facut nimic altceva decat sa raspunda si a luat banii. Daca nu e pe faza, la revedere, este sunat urmatorul concurent. Dar sunt foarte rare cazurile cand cel apelat nu raspunde. I-a stat inima femeii, de bucurie, cand a auzit ca pentru premiul de einspe miliarde (nu mai stiu suma exacta in lei, dar era vorba de circa 100.000 de dolari!!!), numele participantului care trebuie sunat este Nelu X, adicatelea fiu-sau.

Si l-au sunat. Si maica-sa se uita la televizor si auzea cum suna si suna in gol telefonul ala. Si Nelu n-a raspuns. Ca el credea ca e vreun „caine” care vrea sa-l ia la perpulis. Iar la telefon era, de fapt, o suta de mii de coco. Si maica-sa a crezut ca face infarct cand a auzit „din pacate concurentul nu raspunde, ne pare rau, trebuie sa extragem pe altcineva”. A mai avut putere doar sa-l sune pe fiu-sau si sa-l intrebe „de ce nu ai raspuns mama la telefon, ca te sunasera astia de la antena, era premiul cel mare”. Mai mult n-a mai apucat, ca Nelu si-a aruncat telefonul pe geam, in secunda aia. Dupa care s-a dus dupa el si l-a calcat in picioare. Doar, doar se mai racoreste un pic. S-a racorit pe naiba. La doua zile distanta, cand m-am intalnit eu cu el, era terminat si abia vorbea. Maica-sa era langa el, cand mi-a povestit si mai dadea din cand in cand din cap in semn de confirmare, ca tot ce aud e purul adevar. Terminata si ea nervos.

Cred si eu fratilor. Una suta mii dolari pe care ii luai doar zicand „alo”. Pai sa n-o iei razna? Va spun drept ca din ziua aia am incercat sa fiu mai ponderat un pic. Numai cand imi amintesc ca s-au putut rata banii astia, pentru un motiv de cacat, parca-mi vine s-o las si eu mai moale. Dar stiti cat ma tine? Pana se apropie urmatorul meci cu dinamo. Cand iar nimic nu mai conteaza si cu doua zile inainte si doua dupa…

sursa foto