Doliul, o cutuma pe care o detest

Dupa disparitia rapida a tatalui meu, m-am confruntat cu o situatie nasoala. Si anume cu maica-mea, care s-a trezit ca a ramas sigura dupa o convietuire de vreo 45 de ani. Singuratate care a dus pana la urma la o depresie destul de serioasa. Pe care a incercat s-o „duca” singura, dar cand s-a lamurit ca nu reuseste sa se opreasca din plans si ca nu doarme mai mult de doua ore pe noapte (si alea trase de par) si-a facut un pustiu de bine si s-a dus la psihiatru (atentie, nu psiholog, deci cu medicamentatie and shit). Iar medicul a bagat-o pe tratament. Degeaba, mai mult de o saptamana n-a dat nicun fel de rezultat. Aceeasi stare proasta, aceleasi lacrimi, niciun pic de somn noaptea. Prin urmare, hai din nou la doctor, sa vedem ce zice.

Care credeti ca a fost primul lucru pe care i l-a zis tipul, dupa ce i s-a plans ca tot nu doarme? N-aveti de unde sa stiti, lasa ca va spun eu. Doamna, sa faceti bine sa renuntati la doliu. Maica-mea, saraca, s-a uitat crucis la el. Pai cum sa renunt? Ca traditia, ca un an de zile, ca ce-o sa spuna lumea, ca tot felul de tampenii. Ala n-a stat sa se uite in gura ei. A luat-o de mana si a dus-o in fata unei oglinzi. Si i-a zis ceva de genul ca nu are cum sa treaca mai repede peste depresie, daca de fiecare data cand o sa se uite in oglinda, o sa vada aceeasi imagine neagra si o sa-si aduca aminte ca trece prin ce trece. A fost momentul care a anulat tot latratul meu in gol. Pentru ca ii sugerasem si eu sa renunte la hainele cernite, mai ales ca era vara si cald ca dracu’, dar gura lumii era mult mai puternica decat sfaturile mele. Ce-o sa zica lumea ca nu mai port doliu? Era leit-motivul care ma scotea din minti.

Ei bine, acum ca i-a zis specialistul, n-a mai avut ce sa faca. A renuntat la hainele negre. Sa va mai spun ca efectele au fost miraculoase? Vorbesc serios, ca prin minune a inceput sa doarma noaptea. Intai o ora in plus, apoi doua si in cele din urma somn normal. Nu mai bocea cu mine la telefon. N-o mai apuca plansul daca se ducea la cimitir sa puna o lumanare. Si toate au coincis cu renuntarea la doliul ala din cap pana in picioare.

La mine a fost mult mai simplu. L-am purtat fix cat am simtit eu ca trebuie si pot sa duc. Am lasat barba si parul neatinse aproape o luna, pana am crezut ca innebunesc de mancarime. Dupa care intr-o dimineata mi-am adus aminte, cum ma intreba saracul taica-meu, cand ajungeam pe la Valcea nebarbierit (si era vorba despre cate o saptamana): ce-i cu barba asta la tine?

In momenul ala am pus mana pe masina de ras si am rezolvat problema. Si incepand de atunci, am revenit si la hainele mele obsinuite. Dar, din fericire, la mine nu functioneaza chestia cu „gura lumii”. Adica m-ar fi durut drept in cur daca as fi auzit pe cineva ca zice ia uite si la nesimtitul asta, nu mai tine doliu dupa taica-sau! Va spun foarte sincer ca mi s-ar fi rupt in paispe. Si asa trebuie (de ce „trebuie”, habar nu am) sa respectam o gramada de obiceiuri semi-barbare, cand este vorba despre morti si inmormantari, de ce ar trebui sa le mai avem si dupa ce ni s-a dus cate un suflet drag? Doar asa, ca sa nu vorbeasca lumea?

Nu stiu cum sa va zic ca sa nu jignesc pe nimeni, dar nu pot sa pricep asta. Mai ales ca toti asociem culoarea neagra (care nici macar nu este o culoare) cu ceva nasol. De-a lungul timpului am iesit de vreo doua ori din casa imbracat complet in negru. Fara sa tin doliu sau ceva, asa avusesem eu chef. In ambele dati a fost imposibil sa nu primesc intrebari de genul ai patit ceva? sau esti ok?. Si atunci de ce sa-mi amplific starile de dupa pierderea cuiva drag, imbarcandu-ma complet idiot?

Acum vin si va intreb (daca aveti chef de un asa subiect): e in regula ce zic? Chiar trebuie sa ducem tinuta de doliu pana ne iese pe nas, doar ca sa nu fim obiectul feluritelor barfe? Sau cum trebuie procedat? E mai important ce simti sau cu ce te imbraci? Daca nu arati prin culoarea hainelor ca simti durerea, trairile tale nu valoreaza nici cat o ceapa degerata?

Daca aveti vreo parere, shoot me! Poate sunt eu bou deplasat si nu mi-am dat seama.

mihai_vasilescu_doliu

 

sursa foto

 

68 de gânduri despre &8222;Doliul, o cutuma pe care o detest&8221;

  1. Intotdeauna, dar absolut intotdeauna trebuie sa faci dupa cum simti. Hainele negre sunt doar un simbol extern al suferintei. Poti sa le dai jos si sa suferi in continuare. Iar treaba celor din jur nu este sa aprecieze cat demult sau de putin suferi tu, ci sa te sustina.

  2. :)) hmmmm, un subiect destul de sensibil mai ales intr-o dimineata mohorata de octombrie!Mi-am pierdut ambii parinti intr-un timp relativ scurt asa ca am fost „obligata”(spun bine obligata pentru ca deh gura lumii vorbea)sa port aceste haine negre o perioada de timp, perioada ce m-a marcat cumplit deoarece si eu ca si mama ta am picat in depresie.Spre deosebire de ea, eu nu am avut nevoie de un specialist sa-mi spuna ca trebuie sa renunt la doliu, am facut-o singura.Cred ca a trebuit sa trec printr-o astfel de situatie pentru a mi se confirma ceea ce stiam deja: purtatul hainelor negre este o chestie inutila!Daca vreau sa plang pe cineva drag il plang in orice culoare, daca vreau sa-mi amintesc de cineva doar inchid ochii, stiu clar ca aceea persoana este in sufletul meu si cand mi-e dor o regasesc acolo.
    Concluzia:nu-mi pasa de gura lumii iar durerea se poarta in suflet nu trebuie facuta parada cu ea.

  3. Fiecare face dupa cum simte. Ultimul lucru la care m-as gandi ar fi sa iau in considerare ce cred cei din jur,

  4. Fuck ‘em all! Daca iti ghidezi viata dupa ce cred altii despre tine, vei ajunge sa ti-o traiesti dupa cum vor ei.

    • Si nu numai atat! Am un caz in familie… mama! Si ajunge de se termina si ea, ma termina si pe mine : tinde sa fie perfectionista, nemultumita in permanenta, nefericita, of course, de mine care nu tin cont de „ce zic vecinii”, „ce zic prietenii parintilor”, „nu ma gandesc ca-i fac de ras” etc! Asa ca implicatiile sunt mai multe nu numai ca nu-ti traiesti viata cum vrei tu!

      • Si esti prinsa intre a-i face pe plac si a-ti trai viata asa cum vrei tu, fara sa tii cont de nimic din ce vor sau apreciaza altii. Inteleg. Greu. 😦

  5. Mihai, condoleante, nu am stiut. Nu citisem articolele mai vechi. Ai procedat foarte bine. Si ma bucur ca in cele din urma si mama ta. Ce conteaza ce cred ceilalti? Sufera ei pentru tine?

  6. Sper doar ca generația noastră să poată trece peste obiceiurile și cutumele de la sat. Mai ales cei care ne-am născut acolo. Asta include situația descrisă de tine, banii și respectul cu care îi fericim (mai mult decât merită) pe popi, uitatul în gura lumii și alte căcaturi care îți îngrădesc viața personală și o reduc la o existență în care încerci constant să respecți ”ce zice lumea”.

    • @Gicoveanu, exact asa este. Ma uitam la maica-mea, care este o femeie educata. Si locuieste totusi la Valcea, nu la sat. Si tot nu poate sa treaca peste „ce zice lumea”.

    • Foarte bine punctat aici, la dl Gicoveanu. Imi permit sa contrazic putin, desi sunt sigur ca afirmatia a fost facuta intr-un moment de suparare. Este vorba de generatii. Nu cred ca sunt idioti (sa nu luam termenul in sine) cei care vorbesc sau arata cu degetul. Este vorba de educatia si cultura specifice generatiei lor. Si nu neaparat pe principiul maimuta vede-maimuta face, dar ei cu asa ceva au crescut. Asa ceva au ingurgitat. Nu au avut alte pareri sau alte unghiuri expuse la vremea aceea. De aici si pana la a fi idiot, e o mica diferenta. Mai avem parinti mai in varsta? sau bunici? eventual, la tara? Gasim aceste…gesturi obstesti, chiar si la ei, din cauza motivelor amintite mai sus. Avem nevoie doar de puterea, ca si generatie, sa gandim singuri, sa analizam singuri, sa schimbam ceva singuri.
      Condoleante autorului si, din fericire, mama dumneavoastra a reusit sa asculte de un om care in societate da bine. DOCTORUL. Este ca tot de generatie tine? Numai bine, tuturor!

  7. Am trecut si eu prin decesul a doua persoane dragi si m-am locit de aceleasi preconceptii. Trebuie ignorate, si trebuie sa reintri in normalitate cat de repede poti. Cei care nu inteleg sunt ori falsi, ori nu au trecut prin asa ceva.

  8. Eh,cum ma intristezi tu pi mini joia dimineata!!? Noroc cu fotografia din articol ca mi-a smuls un zambet siret in coltu’ barbii mele destul de mare. Dar sa revenim la lucruri serioase,dupa moartea tatalui (care apropo a fost medic veterinar in comuna cu prea multi cetateni de onoare) meu ptr mine a fost simplu,port barba de multi ani si chiar destul de mare ( pana intre sani,ai mei zic) si negru care nu e culoare dar e a mea preferata,ceilalti din familie partea tanara au tinut cat le-a venit bine cu mama a fost mai greu din aceleasi motive, ce-o sa zica satu? Apoi fix in funduletu meu sexy si bombat ma doare de ce o zice satu,stii cum e, gura lumii cacat mananca si tot nu se mai satura. Dupa vreo sase luni si mama a inceput sa vada ca treaba cu doliu e un fel de frectie la picior de lemn,obiceiuri care nu sunt normale si nici logice macar,inteleg sa iti para rau pentru pierderea cuiva drag dar sa te chinui si mai mult ptr asta mi se pare inutil

    • @radu, si acum se explica si de ce nu te-au făcut cetatean de onoare. 🙂

      • Valeeeeuuuu,daca stiam ca asta e motivu nu umblam eu si ma cainam pe toate ulitele satului si urlam sa ma auda primarili?! Da de unde sa stii?! Dar cand ajung acolo in concediu ma duc in fata primariei imi fac „mia culpa” (Nu stiu cum se face) de vreo trei ori si cat stau acolo port numa tricouri negre simple, fara Motorhezi,Maideni sau Metalici si urlu si ma tavalesc si cand o sa imi dea titlu,la petrecere cand o sa incep sa multumesc o sa pun pe primu loc acest blog. Multumesc acestui blog, datorita lui sunt ceea ce sunt astazi,multumesc oamenilor minunati din aceasta comuna care m-au muscat de cur ca nu port doliu,datorita lor sunt acest cetatean de onoare. Iaca si discursu

      • @radu, sa te filmezi. Sa punem aici. :))))))

  9. Mama are o vorba ” Nu-mi da lumea de mancare”. Mama a tinut doliu dupa tatal ei vreo 3 luni si dupa aia a revenit la hainele normale. In schimb avea fundita aia neagra in piept pana a trecut un an. A zis ca asa simte catrebuie sa faca.
    Pentru noi la oras e mai usor sa facem asa si sa zicem ca nu ne intereseaza ce crede lumea. Dar la tara, unde toata lumea se cunoaste cu toata lumea si unde sportul principal este barfa celui de langa tine si numaratul gainilor vecinului dimineata… cred ca este mai greu sa renunti la doliu si la pomenile „necesare” pana nu trece anul, 3 ani, 7 ani….
    La oras abia daca iti cunosti vecinii pe cand la tara iti tin vecinii socoteala cand trebuie sa faci un parastas, „da’ de ce nu ai chemat-o pe aia, dar de ce l-ai chemat doar pe ala si pe var-su nu.. „etc

  10. Tot citesc cu placere articolele tale dar la acesta nu ma pot abtin sa nu comentez . Ar fi multe de zis incepand cu empirismul si habotismul religios prezent si ,, predicat ,, duminica de duminica cat si in sarbatorile legale ,pana la gradul de deschidere al populatiei catre nou , modern si util . si nu uita ca deja cei ca noi incem sa aiba putere sa fie modele si factori de decizie , dar din pacate nu toti au trecut ,, pragul ,, . Asa ca si ei voteaza si parintii lor si de ce nu copii lor . Ma bucur ca stiinta a invins . Felicitari pentru atitudine si ….viata lunga familiei salutari domnei Sofica !

  11. La noi e negru culoarea de doliu. Unde e albul culoare de doliu? La chinezi, indieni, ca mi-e lene sa caut pe net! Acu’ sa nu mai port negru ca la noi se identifica cu culoarea de doliu?!??! Si eu ce fac? Ca negru…subtiaza!:D Da’ pe bune! Nu ma imbrac numai in negru, da’ ieri mi-am pus pe cap o bentita neagra crosetata, ca n-am ajuns la coafor sa-mi mai tunda bretonul. M-au exasperat persoane cu intrebarea „Porti doliu? S-a intamplat ceva?” Si retine, Mihae, aveam pantaloni negri si geaca rosie!
    In alta ordine de idei, am cunoscut persoane care tineau obiceiul (doliul) numai sa-i impresioneze pe restul, sa-i dea pe spate…. Ca si multi „credinciosi”, de altfel, care tin posturi si merg duminica la biserica, dar te sperii cand ii auzi cum blesteama si injura si cata rautate au in ei. Da’ daca nu tineau nici post, sa-i „curete”?

    • @Elena P, pai la noi se cam confunda superstitiile cu credinta. Eu nu cred in ce propavaduieste biserica, dar nu sunt impotriva celor care o fac. Dar sa o faca din convingere, nu din incercarea de a-l pacali pe dumnezeu.

  12. Eu una port doliu maxim 40 de zile cred, ca durerea ramane si o poti purta si in suflet, nu -mi pasa de gura lumii , tin doliu 40 zile doar pentru cine este fff important gen mama, altfel gura lumii vorbeste , boii trec…

  13. Condoleante pentru pierderea suferita. Si acum sa-mi dau si eu cu pareerea. Cutuma asta este veche si cred ca nu poate fi schimbata asa cu una cu doua. O poveste: o doamna, doamna Popesccu, ramine vaduva, fara copii, in bloc toate vaduvele se string in jurul ei sa o sustina. Imbracate cernit cu toate ca si uitasera de cind erau vaduve. Dupa citiva ani „biata”doamna Popescu se marita, cu acte. Discutii intre celelalte vaduve, ” ai vazut draga ce a facut biata doamna Popescu, s-a maritat, ce i-o fi trebuit ca mie nici nu imi trece prin minte asa ceva, nu la iubit pe bietul domn’ Popesccu si ce om era!!!” Probabil, aproape sigur, mamei tale i-a fost frica de „gura lumii „. Sa o intelegem, deci. Si inca ceva, sotia este de confesiune romano-catolica, la ei se tine doliu o luna de zile si atit. Nu se fac pomeni interminabile ca la noi la ortodocsi si multe altele Sunt mai destupati la minte, parerea mea! Totusi durerea pierderii cuiva drag o porti intr-un sertar al mintii si al sufletului. Si inca una scurta din familia mea, cind s-a prapadit mama, aveam 15 ani, tata a hotarit ca nu am voie sa ma uit la televizor si sa dau drumul la radio 6 luni! Era in 1978.Sa nu ne facem de rusine iin bloc!

    • @gheo, multumesc! Da,da, ai descris exact situatiile potrivite, vis-a-vis de „gura lumii”.

    • @gheo, inca ceva. Si eu apreciez mai mult obiceiurile catolicilor, care nu o ard aiurea atat de mult ca ortodocsii.

    • ziua buna! e sunt romano-catolica si este prima oara cand aud ca la noi se tine doliu o luna de zile. cred ca depinde de obiceiul locului. eu am purtat negru mai mult de un an cand a murit o persoana f draga. si nu de gura lumii ci pt ca asa simteam atunci.
      si cand sunt foarte suparata de asemenea ma imbrac in negru. pe mine ma ajuta sa ma interiorizez si ma scapa de cei din jur care-mi cer sa fac frumos sau sa raspund politicos la glume si comentarii.

      si inca ceva 🙂 cand am intarcat copilul de 2 ani si jumatate am purtat tricou negru iar el stia instinctiv ca acolo nu mai este nimic pt el.

      • @iais, cumva nu am inteles excat ce vrei sa zici in final. Deci, ai intarcat copilul care a inteles ca nu mai are de unde sa ceara lapte doar din simplul motiv ca tu purtai negru?

  14. I hear you! Gura lumii + trebuie = bleaaah!

  15. La inmormantari ar trebui sa cante Aurel Tamas!Si apoi eventual mers la bordel undeva, in memoria mortului.Femeile ar face si ele altceva in aceasi idee si directie.La mine cel putin asa mi-as dori cand a veni vremea.

  16. Eu mi-am pierdut mama la 14 ani. Eram un copil, m-au imbracat in negru si eu inca nu intelegeam unde este mama mea frumoasa de 39 de ani….nu am uita-o o secunda, si acum la 57 de ani durerea e acolo ascunsa…moartea ei m-a marcat pe viata si mi-a schimbat destinul…de atunci detesc culoarea neagra si nu cred ca are de-a face cu suferinta ci cu „ce zice lumea”. Si cum in orice rau , oricat de rau, este si un bine, am crescut si mi-am contruit personalitatea singura, durandu-ma fix in dos de ce zice lumea! si nu m-am mai imbracat niciodata in negru, dimpotriva, sunt adepta stilului colorat, vesel, indiferent de varsta! Acum doi ani mi-a murit a doua mama, o minune de femeie, care ne-a iubit si si-a dat sufletul pentru noi desi nu ne-a nascut ea….Mi-a murit in brate, suferinta a fost imensa! nu este clipa in care sa nu o am in minte…dar nu am tinut nici o zi doliu! Stiam ca nu ma place imbracata in negru, nefardata, neingrijita…Asa ca arat ca intotdeauna dar am o rana imensa in inima pe care nu o vede nimeni…Doliul este in suflet, nu in haine!

    • @angela, nici nu stiu ce sa-ti raspund. Mi s-au aburit ochelarii de la comentariul tau. Sau ochii, nu-mi dau seama.

      • Chinezii au un proverb: esti orfan cand iti moare mama, nu tatal. Asta ar insemna ca eu am ramas orfana de doua ori….dar cred ca nu este asa, suferinta este la fel cand iti mor parintii….si mai stiu un lucru: sunt singurii care iti doresc binele total dezinteresati, singura iubire altruista…si in clipa cand mor, abia atunci devii matur, pentru ca nu o sa mai fi niciodata copilul nimanui. Doresc tuturor ca asta sa se intample cat mai tarziu….

      • @angela, ti-ai pus in gand sa ma termini azi? 😦

  17. Psihiatrul de fapt iti baga medicamente pe gat si alte rahaturi (este mai inclinat conform celor invatate sa se asigure de fiziologie mai mult decat de psihic conform celor invatate tratamentul medicamentos regleaza secretiile hormonale determina si un raspuns psihic) in nici un caz psihologul unde rareori se apeleaza la medicamentatie. Stiu ce spun nu sunt basme. Asa ca revizuieste usor articolul care de altfel este cat de cat OK. Crede-ma sunt psiholog si nu psihiatru.

  18. Cred ca nu trebuie sa copiem pe nimeni, gura lumii o astupa numai pamantul galben,faci numai cea ce simti cu adevarat si sa te simti bine in pielea ta restul sunt povesti.

  19. In societate, referitor la absolut toate aspectele (nu doar in privinta doliului), se pune mai mare accent pe aparenta decat pe esenta. Este motivul pentru care traim intr-o societate superficiala, in care sunt apreciate ambalajele frumos colorate si goale… In cazul de fata, pentru oameni suferinta inseamna un ambalaj cernit, nu un suflet care plange la fel chiar daca trupul e imbracat in haine obisnuite…

  20. Cand a murit taica-miu, am purtat doliu pana dupa inmormantare. In urma unei conversatii mai vechi cu el imi si spusese: „Tuchi, doliul asta este o prostie, cand m-oi duce, vreau sa-ti continui viata asa cum trebuie. Nu o da pe negru, nu renunta la iesirile tale, o singura viata ai, traieste-o… ca si asa ma doare sufletul sa stiu, ca sufletul tau va fi distrus.” Atat de inversunat era impotriva doliului ca atunci cand a murit bunicul, de care era foarte atasat, nu doar ca n-a purtat el doliu, dar nici pe mama, respectiv sora lui si restul familiei n-a fost de-acord sa-i vad in negru! Doliu purtam toata viata in urma celor ce ne parasesc, doar sa-l afisez de dragul lumnii nu-mi sta in caracter, iar ai mei nu m-au educat in spiritul „gurii lumii”, ci in spiritul, fii fericita tu, ca nu traiesti cu lumea-n casa 😀

  21. eu sunt in asentimentul tau si vad ca multi altii la fel si eu l-am pierdut pe tatal meu ,sunt 4ani de atunci si imi este dor de el in fiecare zi dar nu suport sa fiu ipocrita,hainele negre nu ti-l aduc inapoi si nici nu te vindeca de suferinta ,sunt zile cand port negru asa ca vreau eu insa obligata de niste prejudecati nici vorba.
    am vazut undeva ca spuneai despre obiceiurile catolicilor de a fi cat mai simpli,sa stii ca mereu am admirat lucrul asta la ei,dar cu babaretul nostru nici vorba sa simplificam treaba,…din pacate.

  22. Nu esti tampit deloc,ba mai mult subscriu si eu ca e o mare tampenie sa faci pe plac unora si altora,pt ca oricum stradaniile ar fi in zadar. Mama mea,Dumnezeu sa o odihneasca cu putin timp inainte de a muri mi-a zis:”Mama sa nu porti doliu dupa mine,ca urat mi-a fost de negru”.Si i-am respectat dorinta ei,nu a lumii.

  23. Doliul e in suflet …fiecare trebuie sa faca precum simte …s-apoi oricum ii pastram in sufletul nostru vesnic

  24. Este în regulă ce zici, cel puțin din punctul meu de vedere. Suferința nu e reflectată de o haină și nici condiționată de purtarea ei; iar gura lumii nu-ți poate spune cât trebuie să fie de lungă o perioadă care ține de sufletul tău. Mai degrabă, atunci când sufăr după ce pierd o persoană iubită, nu mă interesează ce port, decât să mă mai concentrez ce iau pe mine pentru ca sprânceana vecinului să nu se ridice în formă de mâță înfoiată. Oricum, mă doare fix în față și la dreapta de părerea persoanelor care îmi impun condiții pentru a ființa. Părerea mea. 🙂

  25. am o poveste asemanatoare cu ceea a mamei tale. sunt in a 6 luna de doliu dar simt ka nu mai pot este greu si durerea e mare dar gandul ka tb sa port negru amplifika durerea mai tare ma deprima mai mult. mi sa zis ca sunt tanara si nu tb sa ma imbrac complekt in negru dar la fel ma gandeam si eu ce vor zice vecini lumea ? am ajuns la concluzia ca kiar daka port inkontinuare doliu kiar daka nu gura lumi tot va vb!

  26. Sa fim cuviinciosi unii fata de ceilalti! Respectand optiunile celor din jur (cutuma: hainele negre la doliu) nu vad de ce ei nu ar respecta optiunea mea (doliul in suflet).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s