Eu am salvat onoarea Romaniei in lume

Bine, nu singur. Dar stiti cum se spune, important este sa delegi sarcini. 🙂

Un bun prieten de-ai mei (nu spui cine, persoana importanta) trebuia sa dea o fuga joia trecuta pana la Praga. Omu’ meu castigase nu stiu ce premiu international, pentru un proiect prestat in numele multinationalei unde da cu sapa. Si acum se ducea sa-si ridice premiul, sa se dea mare si sa se betiveasca dupa aia, cu alti alcoolici nimeriti prin posturi de conducere in mari companii din toata Europa. Niste betivi cu totii, daca-i iei la bani marunti, va zic io. Ideea e ca toata smenozeala era foarte din scurt. Plecat azi, intors maine. Intre cele doua zboruri find inghesuite toate: festivitate, premiere, harneala cu cu ceilalti, alunecatul alcoolului pe epiglota. Asa ca domn manager, a considerat de cuviinta sa plece imbracat business casual, cu o tinuta care sa faca fata si la zbor si la tot ce urma. Na, de inteles, pentru 24 de ore de zbenguiala, voia sa mearga si el cu mainile in buzunar. Doar ca, stiti cum e cu socoteala de acasa…

In dimineata plecarii, s-a trezit un pic mai tarziu. Da’ nu era problema. El e obisnuit sa prinda avioanele cam cum alearga tiganii din Giulesti dupa tramvaiul ptrusunu. Ca si aia, sare pe scara in ultima clipa. Deja se relaxase la volan, cand a vazut ca e traficul lejer si ajunge la timp, asa ca s-a intins cat e el de inalt (si e), ca sa se dezmorteasca oleaca. De bucurie s-a incordat un pic, hotarat sa scape si de pardalnica de balonare care-i se tot foia prin intestine, inca de cand se crăpa de ziua. Cu ochi mijiti de placere, a dat drumul la supapa.

Socoteala eronata. A gresit un pic dozajul si pe langa gaze, a dat drumul si la namol. Din plin. Cu ochii mariti de umire, a tras pe dreapta sa evalueze paguble. De-zas-tru! Nici cel mai nasol P&L pe care-l raportase vreodata nu arata precum chilotii lui. Inutilizabili. Iar in masina nu se putea sta din cauza „aromelor”. A condus pana la aeroport cu toate geamurile deschise si tinandu-se zdravan de volan, ca sa nu atinga scaunul cu fundul. Iar acolo a plonjat in prima buda si si-a aruncat chilotii direct la gunoi.

Dupa care am intrat eu in scena. Care ma indreptam linistit spre munca la ora aia, cand m-a sunat „fart-man” sa-mi spuna ce-a patit.

-Da, curata-i si tu cu ceva, am incercat alene un sfat, ca eram inca pe jumatate adormit.

Am simtit cum se ala se face negru la fata si a inceput sa zbiere:

-Ce sa curat ma? Crezi ca n-am incercat? A ramas o mare pata maro in cur, de care nu pot sa scap.

Eu, pe modul de bunic sfatos, incerc alta solutie:

-Vezi ca sunt magazine in aeroport. Ia-ti de acolo niste pantaloni.

Ala mai avea un  pic si ma ucidea:

-Sunt in intarziere, ma rog sa mai prind avionul, N-AM TIMP!

Hmm, nu i-am mai zis ca atunci cand stii ca nu ajungi la timp, nu-ti permiti luxul sa te caci pe tine, ca nu mai vorbea cu mine toata viata lui.

–Iti iei cand ajungi acolo! Coaie, nu poti sa te duci la ditamai ceremonia cu o pata maro in fund si mirosind a cacat. Si asa zic astia ca suntem rahatii europei, acum vrei sa le si dovedim?

In pragul apoplexiei, cu lacrimile siroind pe obraji, „shitty-man” imi spune ca nici macar asta nu are cum sa faca. Acolo il asteptau unii sa-l culeaga si sa-l duca impachetat frumos, direct la ceremonie.

-Ba, zic, aia e. Ne-ai facut de cacat in toata lumea. Macar stim pe cine sa dam vina de-acu’. Du-te si haleste si niste lebede, cand ajungi, ca sa fie tabloul cat mai complet, ’re-ati ai dreacu de manageri cacaciosi!

O ora jumatate mai tarziu imi suna telefonul.

-Coaaaaa’, mi-am luat blugi de la Praga, din aeroport. Am reusit sa inhat o pereche, in timp ca ma tarau astia spre masina.

Io-te la asta ma gandesc, ce bulan are.

-Cat ai dat pe ei? Stiti, eu sunt pe genul mai zgarcit pragmatic.

-250 de euro!

Da’ l-am simtit ca avea si el un nod in gat cand a zis suma.

-Ba baiatule, eu credeam ca-ti iei niste pantaloni, nu ca investesti la bursa din Tokyo. Esti cu capu’? Ce au de costa atat, ti i-au dat cu tot cu filipineaza care i-a cusut?

-N-au nimic. Scrie pe ei Ermenegildo Zegna si erau singura varianta, langa niste Gucci cu pret dublu. Ce voiai sa fac? N-ai zis tu ca nu pot sa ma duc asa?

No, bine. Cam asa s-a reparat o mica parte din imaginea externa a romaniei. N-o fi prietenul meu Titulescu, da’ nici cu panatalonii cacati pe scena nu s-a urcat. 🙂

Ah, sa-mi bag picioarele, am uitat sa-l intreb daca si-a luat si chiloti.

 

sursa foto

P.S. Va dati seama ce titlul de blockbuster ar fi fost „o basina de zece milioane”? Cu Shia Labeouf, in rolul prietenului meu, traind drama pantalonilor rahatiti in fund. Rupea box office-ul. 🙂