Aveţi idee cum se simte un individ, care fumează de la un pachet de ţigări în sus pe zi, când deschide unul nou? Sau, mă rog, ca să nu generalizez, cum mă simt eu când dau ţipla jos de pe un pachet pentru care abia am „decartat” in jur de cinşpe lei? Dacă sunteţi fumători, probabil că ştiţi. Dacă nu, va spune băiatu’: e un sentiment, combinat, de satisfacţie amestecată cu frustrare. Satisfacţie, pentru că abia astepţi să tragi în piept căcatul ala de fum şi frustrare, pentru că este imposbil să nu-ţi treacă macar fugitiv prin cap: băga-mi-aş, mai au de gând să scumpescă mult ăstia tigările? După care vine şi concluzia: trebuie să mă las, nu mai suport să arunc atâţia bani degeaba!. Evident, nu se lasă nimeni (sau prea puţini şi motivul in niciun caz nu este cel financiar), dar frustrarea că arunci o mică avere pe rahaturile astea fumegătoare, rămâne.
Legat de asta, voiam să vă spun o chestie. Pentru că n-a mai fost frigul ăla care te îndemna la sinucidere, mi-am mai mişcat curul pe jos, în ultimile zile. Pi şentru. Băi fraţilor, este o adevărată modă, un curent în toată regula, cu cerutul de ţigari. Vă jur că odată ce îmi aprindeam una (da, n-am nicio problema sa fumez pe stradă), nu apucăm bine să bag bricheta la loc în buzunar, că apărea cineva şi mă chestiona asupra disponibilităţii mele de a-i oferi şi lui ceva de fumat. Deja era un soi de referen: nu vă supăraţi, aveţi cumva o ţigară?. Cu varianta la perpulis: bos, ai şi tu o ţigară?.
Am greşit-o doar cu primul care mi-a cerut. În sensul că i-am şi dat. Apoi am realizat că lăsam lejer un pachet intre Unirii si Universitate, dacă le dădeam tuturor. Deci nu, nu am. După un timp nici măcar nu mai puteam să le răspund, doar clătinam din cap într-un soi de negare combinată cu lehamite. Mă uitam la cei care cereau. Va dau cuvântul meu că nu era nici măcar unul cerşetor sau om al străzii. Numai puştani bine îmbracaţi şi vreo doi tipi de vârsta a doua, dar care nu păreau muritori de foame.
Frate, ce e cu ăştia? Sunt fumători dar n-au bani de tigări? Atunci ce pula mea fel de fumători sunt? Nu serios, cât să fumezi numai din ce ceri pe stradă? O zi, doua, trei? N-ai cum. Deci, concluzia mea este clară: ori nu sunt cu adevărat fumători ori într-adevăr este o modă să-l faci pe fraier. Şi într-un caz şi în celalalt, mai daţi-vă în căcat si marş la cumpărat tigări!
mihai vasilescu blog 
De cînd te-ai învățat să ceri ti-e și rușine să mai cumperi !
@nikuslim, asta a fost beton. :)))
Foarte tare!!!! Beton armat chiar!!!
Haha si mie mi se intampla, de obicei spun sec „n-am” , dar mai am si scapari ,in general evit sa fumez pe strada pentru ca toate babaciunile se uita ostentativ, de parca as merge cu o p**la in frunte , isi fac cruci si-si scuipa -n san mai ceva ca popii. Dar stii ce urăsc, ma zgarie pe retina frate, oamenii care arunca chiștoace si resturi pe geam, la semafor. Eu am un pahar cu apa in masina si sting frumos tigarea in el , cand ma dau jos , il arunc si gata , nu ca melteanu’ pe geam.
@andreea lavinia, huoooo, femeie si fumezi pe strada! Or sa te ucida cu pietre.
Cata nerusinare din partea mea , si cati habotnici . Sa ma ucida cu pietre swarowski barem :)))
@andreea lavinia, cu ametiste. 😉
Andreea, eu n-am nicio problema cu persoanele care fumează, este fix problema lor! Sa facem însă un exercițiu de imaginație: cum crezi ca ma simțeam eu, cu gâtul iritat și o tuse care nu se oprea nici cu medicamente, în momentul în care ma sufocam cu fumul celor de pe strada? Știu, când ești bolnav stai acasă (2 sapt. bifate chiar). Nu vreau sa fiu nici ipocrita, îmi place sa merg la o cafea într-un bar -unde fumul se taie, de regulă, cu cuțitul- dar în momentele alea cred ca știam cel puțin 20 de feluri de a omorî un „fumător”! :)) Și da, cei care aruncă chiștoace sau alte resturi pe strada sunt niște melteni, total de acord!
Am avut si eu o experienta,cu trei pusti.Stateam frumos,la o masa,imi savuram cafeaua si dintr-o data,in fata mea,nesimtitii.Ma intreaba unu’ ”aveti o tigara pentru don’soara?”(aveam pachetul in mana,sa-mi scot o tigara).Ii raspund foarte calma,cinci lei,baieti.S-au uitat,bulversati la mine,ne-ntelegand ce se petrece cu ei.
Nu fumez pe strada, sau ma rog, nu fumez in timp ce merg, ma opresc undeva, gasesc eu un mic adapost, insa daca-mi iese in cale vreo cafenea, sau ceva de acest gen, atunci profit de ocazie sa beau si o cafeluta 😀
De dat tigari, dau, celor pe care ii cunosc si stiu ca este o intamplare ca nu au, la necunoscuti nu dau, fiindca nici eu nu cer. Ce n-am luat bataie de la ai mei cat am fost mica, dar taica-miu ar fi in stare sa se ridice din mormant si sa recupereze, daca as face acest lucru. Nu mi-a interzis sa fumez, dar mi-a zis clar sa nu de-a naiba sa auda ca am cerut tigari, ca ma mananca :)) Asa ca pe principiu asta, nu cer/nu dau.
Mihai cand faci un articol cu dezbatere despre fumatori si nefumatori????
@Pedro, pai si sa dezbatem ce? Ca nu e bun fumatul? Pai asta o stiu si fumatorii. 😉
era o vreme cind cei care nu aveau tigari „arestau generali” la calorifer … 🙂
sau lasau scrumiera plina( de chistoace din care mai puteai trage 3-4 fumuri) ca poate maine nu mai avem tigari si tre sa fumam ceva … 🙂
in ziua de astazi e mai simplu … ceri pe strada … din 10-20 incercari tot pica una, e o chestiune de numere 🙂
@dan, clar. Fix ca la femei. Daca intrebi 1000, una tot pica, pana la urma. 🙂
@dan, ah, acum am vazut cine esti. Ce vremuri! :)))
ha ha ha ha, bine punctat!!!
@Valeria Craciun, 😉
Aveam un coleg care de cind se apucase de fumat se lasase de cumparat! Mai venea si cu texte – n-ai o tigare in plus? Ii raspundeam ca nu s-au inventat pachetele cu 21 de tigari pentru care plateai 20! E si asta un fel de supravietuire in jungla urbana!
@gheo, cat sa supravietuiesti ma asa?
Pina epuizezi toate oportunitatile! Dupa aia, ori te lasi ori te apuci de cumparat!
P.S. Stii in Morometii, cum zicea Ilie Moromete, „da ba si tu o tigare, da-te dracu”!!!
@gheo, da, da, da. :))))
nu prapadesc nicio tigara pe strada pentru ca dupa primul fum nu mai constientizez ”placerea”
pentru mine, fumatul a devenit un ritual, o ceremonie – la care achiesez doar in momentele de confort psihologic.
daca ai fi fost atent, dupa ce mi-ai dat ”acea prima tigara” ai fi observant ca n-am aprins-o ci am introdus-o intr-un cartus, alaturi de alte zeci de tigari (sunt mai multi filantropi pe mp decat iti inchipui)
acum stau in fata calculatorului si ascult un playlist cu niste Vivaldi masterizat de Guta – inhaland la greu din iarba lu’ scaraotchi.
ihi, hm .. ihi, hm, ih ..mentolata asta e de la tine? :)) :)) 🙂
@strongvaleriana, aha, deci tie ti-am dat. 🙂
Nu fumez mentolate. De la mine ai primit un kent. 😉
acum serios – comentariul meu s-a dorit a fi o gluma ..parca se cerea o continuare (si pe virtual!) la postarea ta 🙂
@strongvaleriana, iar eu ti-am continuat gluma. 🙂
aha, si tu lucrezi cu materialul clientului? 🙂
@strongvaleriana, evident. De ce nu? 😉
Spune-le ca n-ai decat tigari de piele.Sa vezi cum se linistesc…
@Batranu’, trabuc de piele. Nu stiu ce sa zic. Risti sa ai surprize. 😉
sau mai e chestia aia „da si mie o tigare` frate ca ti-o platesc” !! .. ( pai daca tot mi-o platesti .. ia-ti la bucata atunci fmm )
@abcdurs, p-asta nu am auzit-o.
Dacă ţigările se scumpesc, de ce nu treci la pipă? Nu văd pe nimeni să îţi ceară nişte tutun de pipă 😀
@Nautilus, ma, am incercat o singura data pipa. nu e de mine. In schimb, as putea sa trec pe tigari facute de mine. Cu foita si tutun la punga. Ar fi interesant de vazut ce fata face ala care mi-a cerut tigara, cand ii pun in mana o foita si doua degete de tutun. 🙂