Continuăm cu un articol din seria ce-am mai observat pe feisbuc.
După tururi de alegeri, atacuri teroriste şi multe, foarte multe mâţe, pe măreaţa reţea de socializare a lui Ţucărberg răsar, una după alta, pozele cu copiii deţinătorilor de profiluri. Fraţilor, nu prea le halesc nici dacă ăia micii sunt frumoşi şi numai buni de dat în reclame, pe tv. Darămite când îmi răsare pe wall căte un mic monstruleţ obez. Păi îmi vine să dau dracului tot şi să nu mai deschid calculatorul niciodată.
Hai, că fac un efort şi înteleg (cât de cât) să mi-i arăţi la vârsta când sunt mici, drăguti şi simpatici, de-ţi vine să le faci ghigi, ghigi, ghigi. Dar să mor eu dacă mai pricep de ce morţii mă-sii pui pe wall pozele unui aproape-adolescent, gras ca un porc. Da, ştiu, pentru că subiectivism şi pentru că mândrie. E plodul tău şi fără indoiala că ţi-e drag. Dar măcar un pic de simţ al ridicolului, dacă cel estetic lipseşte cu desăvârşire, se poate?
Iar ce mă sparge cel mai tare este atunci când cei doi părinţi arată relativ normal (ca dimensiuni), dar ţin neapărat să-mi vâre în ochi poze cu ăla micu (sau aia mică, după caz), care aduce cu Oana Roman un elefant în miniatură. De ce oameni buni? De ce aţi face una ca asta? Ca să arătati ce? Că ati avut bani să-l îndopaţi şi niciun pic de discernământ vizavi de ce-l lăsaţi să bage in el?
Bun, dacă acesta era scopul, aţi reuşit. Dar vă spun o chestie pe care văd că nu vă duce capul s-o intuiţi singuri: 99% dintre cei care văd pozele, cu urmaşul vostru cel semi-obez, îşi spun: uite şi la ăsta micu’ cât e de gras, ce i-or da frate să halească?. După care dau un laic şi comentează: să vă trăiască! Ce scumpic si frumuşel este!
Ei bine, cineva trebuia să vă spună. Nu este nici scumpic, nici frumusel. Este doar un copil gras care mă face, atunci când îl văd, să-mi pun întrebări de ordin medical. Cu privire la el şi la obezitatea infantilă, cât si despre sănatatea mintală a părinţilor lui. Care, după ce că l-au adus in acest stadiu, il mai expun şi pă feisbuc. Ca să ce? Să-l umilească poate.
Eu zic să lăsaţi naiba wall-urile şi să puneţi mâna să faceti ceva cu grasul ăla mic. Altfel o să crească şi o să vă înjure, spunând că din cauza voastră nu fute nimic. Sau fute numai grase. Băăăă, ăla care-i eşti tată, tu ai fute mă grase? Nu? Atunci ce pula mea ai mă cu fiu-tau? Căt despre başoldina de fie-ta, ce sa mai zic? Când o avea 22 de ani si 98 de kile, sigur-sigur o va cere de nevastă un prinţ pe cal alb. Prinţul cârnaţilor, mare Duce de Shaorma. Este că abia aştepţi s-o vezi „la casa ei” cu unul din ăsta? Nu? Şi atunci, ce căcat ai mă cu ea?
Iar până cresc, cred că vor aprecia în mod deosebit că la şcoală li se spune „grasul” sau ”grasa”. E plăcerea lor cea mai mare. Am văzut copii lăcrimând de fericire la auzul cunoscutelor versuri grasul, contrabasul, mătură cu nasul.
No, eu mai multe nu am de zis, cred că am fost foarte explicit. Poate acum mai lăsaţi feisbucu’ şi daţi o tură pe la piaţa. Legume, fructe, chestii.
Şi până una-alta, să ne mai scutiţi cu pozele.
Si stai asa…ca oricat de gras ar fi, cand o sa creasca si tot gras o sa fie, o sa auda de la parinti „Ce slab esti!”..
@Ashu, pune mana si mai mananca si tu ceva. :)))
Merci ca-mi porti de grija, dar ai luat locul maica-mii? 🙂
@Ashu, nu ma. :))) Iti continuasem ideea cu un indemn pe care-l auzi de la parinti. Mi-a fost lene sa pun ghilimele. Tu poti sa bagi in tine cat vrei. :d
Ah, lenea asta 🙂 ..
Si niciodata n-am auzit un parinte sa zica „Pune mana si slabeste”..Ce le iese daca il vad gras? Il taie de Craciun in lipsa unui porc?
@Ashu, nici eu nu inteleg frate. Aveam 120 de kile si maica-mea tot ma privea cu un ochi critic. :))) Adica pe de o parte imi zicea ca m-am cam ingrasat si pe de alta, la masa, ma freca la cap sa mai mananc.
You made my day! :)))
@mircelaionelailca, so, I’m happy. 🙂
Ma abtin sa comentez. Dar tare as vrea sa trimit link-ul asta catorva prieteni din lista.
@DanB, pai si ce te opreste? Da-i share.
Nu pot. S-ar interpreta. Oamenii sunt foarte susceptibili cand este vorba de copiii lor.
@DanB, asta cam asa e. Atunci nu-ti bate singur cuie in talpa. Poate ajunge articolul pe alte cai si la ei.
Dar Oana Roman isi urca singura pozele pe fb.
@Rossana, Oana Roman e majora si vaccinata. Daca vrea sa fie penibila, e decizia ei. In plus, ar fi si pacat sa nu vedem asa ceva.
Raule! 😀
@Rossana, Nu sunt ma rau. Asa pare de la distanta. 🙂
Eu sper ca măcar dacă poluează retina, pozele de felul ăsta să fie un semnal de alarmă pentru alți părinți care să ia aminte și să nu-și lase copiii să ajungă așa. Dar cred că sper cam mult, nu?
@M.C., eu cred ca exista si parinti responsabili (cred chiar ca sunt majoritari) sau macar cu simtul ridicolului. Ceilalti nu realizeaza. Pur si simplu nu-si dau seama ca au un copil gras.
Eu i-am scos. Inainte de sarbatori am facut curatenie generala in lista. Acum nu mai am poptamasi, copii grasi, bancuri stupide si nici pisici. Si ce bine e.
@badgirl, da. Solutia asta functioneaza ireprosabil.
pfuai…Mihai am varsat cafeaua pe camasa de atata ras….:))))
” Când o avea 22 de ani si 98 de kile, sigur-sigur o va cere de nevastă un prinţ pe cal alb. Prinţul cârnaţilor, mare Duce de Shaorma ” ha ha
@cornel grama, 😉
Varul meu avea cam aceeasi problema, cand era mic si pana pe la 13-14 ani era un umflatel. Insa de pe la 12-13 ani am vazut ca se supara rau cand cineva il facea gras, asa ca…a luat masuri. Era un pitic gras si acum, ca are aproape 18, e slab, are 1,88m si mananca extrem de putin. A ramas cu ceva sechele de atunci.
@Mihai Stanila, da, da. Pai eu nu despre saracii copii vorbesc. Parintii sunt cei inconstienti.
Dar ca oamenii aia poate s-au chinuit sa faca un copil si acum sunt mandri nu te-ar fi dus capul. Sunt cupluri care se chinuie ani de zile sa aiba copii si atunci cand reusesc vor sa impartaseasca asta cu toti cei apropiati. Chiar si cu poze pe facebook.
@RVN, prietene, te rog eu frumos mai citeste o data ce am scris.
Si pentru ca s-au chinuit ani de zile sa-l faca, dupa ce-l au trebuie sa fie inconstienti si sa bage in el ca intr-un spital? Asata e rasplata lor si mai a ales a copilului? Grasimea? Esti cu capul, omule. Iar daca te afli in situatia descrisa de mine, fa naibii ceva, nu sta sa-mi vii mie aici cu argumente cretine.
ma framinta o intrebare, chiar exista tipul ala Tony Poptamas? cit despre durdulii, ce sa zic si eu am fost in speta asta, am mai slabit apoi iar m-am ingrasat si tot asa! acum am vreo 90, ca face sotia niste placinte& prajituri…..Cea mai drastica slabire am avut-o in armata, 20 de luni intr-o stare de foame continuata! De ce s-o fi desfiintat armata obligatorie, macar pentru asta ar fi trebuit sa ramina, sa mai slabesti!
@gheo, daca exista Tony Poptamas??? Poftim (desi comit un sacrilegiu), esti servit: https://www.youtube.com/watch?v=-jzYd7ERfNE
wow! e American, din Texas, cred! wow, din nou!!!!
@gheo, dap. American get-beget. :))))))
@gheo taică, dacă până la etatea lu’ matale nu m-ai cunoscut de-adevaratelea, ai făcut umbră pämântului degeaba. Conu’ Mişu poate confirma.
@Pony Toptămaş, adevăr grăieşti. 😀
Mie imi plac grasele. Nu toata lumea e nefericita cand fute grase.
@Costin Ungureanu, iti plac pentru ca este optiunea ta personala. Nu pentru ca ai fost nevoit sa futi numai grase. Ia sa te fi vazut atunci daca-ti mai placeau.
The bigger the cushion, the better the pushin’?
Si futi? Sau doar zici ca futi?
Nu, dar nu asi refuza. In tinerete am avut la un moment dat o prietena grasuta si senzatiile erau mult mai intense sau poate erau doar in capul meu 🙂
In tinerete? Deci acum esti batran?
In ce sens iti place? Ca le preferi pe cele grase? sau ca in lipsa de altceva poti sa f**i si o grasa?
Adevarul este undeva la mijloc. Adica nu refuz o grasa ( bineinteles sa nu aiba 150 kg si sa se reverse pe marginile patului )
Tu esti gras? Si ca sa stabilim si etalonul la care ne raportam, ce inseamna pentru tine o femeie grasa? 150 kg am inteles ca ar fi prea mult. Dar pe la 90-100?
@Cruella, da sunt gras si daca o femeie are 90 kg e ok. Nu asi refuza-o.
Well, deci totul are o explicatie.
Oricum, apreciez sinceritatea. Daca doamne fereste o sa ma ingras, te voi cauta. 😀
@Cruella, te astept cu mare drag. Esti invitata mea la McDonalds 🙂
Ai fost genial cu McDonaldsu, genial! +1
Daca ai incredere in tine, nu mai conteaza nimic. Daca mai ai si simtul umorului,,,esti de neoprit
Ar fi interesant de vazut cum arata un raport, referitor la facebook, al pozelor cu mancare versus oameni care fac sport.
@sporty, chiar foarte interesant, da. Dar cei care fac sport in mod real, nu care se duc doua saptamani la sala sau in parc la alergat. Mi-ar placea si mie sa vad asa ceva.
Facebook? N-ai curaj sa intri pe Instagram sa vezi ca 90% din imagini sunt cu haleala.
Nu folosesc Instagram, dar te cred pe cuvant.
aveam ceva cunostinte mai demult care aveau o fetita…la varsta aia de 4 ani. Ma-sa si ta-su…enormi…la ziua de 4 ani ai fetei i-am cumparat hainute de 5 ani…si abia au incaput pe ea…ma-sa la un moment dat la masa…Andreea, daca nu papi inca un mititel nu capeti tort…si era la al 4 mitittel si mai am inteles ca in zua aia mai mancase slaninuta cu ceapa….nimeni nu indraznea sa le spuna ca fata o va lua razna cu greutatea…imbecilii s-au sesizat abia in clasa I cand fetei i se spunea grasa si nu le pica bine
@NagaQ, nici nu mai am ce sa-ti raspund. Este exemplul perfect.
acum te-ai linistit, ai dat un share , deci sigur n-o sa ai 7 ani de ghinion . No more please cu moptamas asta, ca incep sa mananc de nervi, ba nu , mai bine il indop pe ala micu’.
@Diana Dinescu, pai daca nu credea omul ca exista Poptamas. Nu stiam cum sa-i demonstrez altfel.
Daca tot il indopi, macar nu-l pune pe facebook. 😉
@Diana Dinescu, da-i sa rontaie varza sau morcovi. Nu ia un gram in plus, iar daca ia il elimina pe olita 🙂
In mediul rural, asta e ceva normal- „da-i fata sa mai manance, ia uite ce slab e”. Inclusiv soacra-mea repeta incontinuu de 20 de ani! Spunandu-i si sotiei sa mai infulece ceva ca e prea slaba (desi ea arata foarte bine). Dar in mediul rural daca nu ai tatele ca doi pepeni, o burta de gravida in luna a 9-a si fundul ca doi saci, nu arati bine..
P.S. Articolul asta, desi excelent, l-ai scris pentru ca esti invidios! Daca esti ca mine (solid ca zimbrul, din profil ca timbrul) sigur ai ceva cu supraponderalii!
@Gusi, sa stii ca sunt invidios. 🙂
Da, da, exact ca tine sunt. Doar ca am fost si in tabara adversa, la grasani. 😉
O să mă bag și eu în seamă, trimițându-ți un fragment de conversație cu o prietenă comună: …„am avut buni prieteni și tovarăși pe Mișu (evreu convertit de mine la carnea de porc), Gyuri (un ungur din părinți ultranaționaliști cu tendințe anarhiste – el, Gyuri, nu părinții), Libelulă (român cu tatăl borfaș) și nu în cele din urmă Jair (țiganul din șatră). La noi era tot timpul sărbătoare pentru că fiecare etnie avea ceva de sărbătorit ori celebrat. Și haleam unii de la alții cu deosebită evlavie și convingere că religia lui e cea adevărată. Asta până se terminau bunătățile și ne converteam cu toții la altă religie. Și crede-mă, nesătui mai eram!”
Pe vremea aceea nu ne îngrășam, căci alergam cât er ziulica de mare, de picam seara ca loviți, uneori cu mâncarea în gură, nemestecată. Cel mai pregnant sentiment al copilăriei mele a fost foamea. Mi se părea că nu o să mă mai satur niciodată, oricât de mult aș fi mâncat. Și eram slab ca un fir de ață.
@Mihai Maxim Romaşcanu, coane, asa este. Desi ai mei se descurcau si nu exista sa nu am ce sa halesc, senzatia de foame parca era permanenta in copilaria mea.
Misule, stii ca fiecare cioara crede ca puiul ei e mai frumos!
@Valentin Nedeianu, cum naiba sa nu stiu? Am si zis in articol. Dar un pic de simt al ridicolului face minuni. 😉
@Valentin Nedeianu, ah, si bine ne-am regasit. 🙂
Am mai zis si-o sa mai zic : grasele is bune doar alea de Cotnari!In rest, sa futi grase…trebe sa ma ai la tine s-un kil de faina, sa le dai prin faina sa vezi unde tre’ s-o bagi!Prea multa logistica.
@Batranu’, pudra de talc nu merge?
Orice numai sa vezi unde se uda.Da’ faina-i mai buna, ca o si poate manca purcica…
@Batranu’, face niste sniţele urgent. :))))
Îmi cer scuze anticipat,doamnele supraponderale sunt foarte tandre,şi ,mai ales,foarte strâmte……
@Gheorghe, sunt nevoit sa te cred pe cuvant. Nu am avut ocazia sa incerc „beneficiile” despre care vorbesti. 😉
@Gheoghe, aşa e. Astea aşa mai juninci, îs tandre, stâmte şi mari devoratoate de citate motivaționale 😉
@Gheorghe- Hai ca ma faci curios la batranete! Zici ca am trait degeaba…
Fir-ar sa fie ca nu pot aplauda si nu stiu nici emotic-ul 🙂
Si uite de-asta cand deschid pc-ul, printe primele lucruri pe care le fac este sa vad ce ai mai postat.
@Scorpya Cristina, si uite de-aia iti multumesc si ma straduiesc sa ai ce vedea. 🙂
Trist este ca facebook-ul este, pe langa alte definitii, si o metoda de a strange prostia toata la un loc si a o face sa se incurajeze reciproc !
@Mediator Autorizat, nu este deloc trist. E bine sa tii toti prostii la un loc. Sa stii de unde-i iei cand ai nevoie. 🙂
Nu am fb, poate nu ar trebui sa comentez. Pentru ca nu ma puteti opri, o voi face 🙂
Faptul ca nimeni nu le spune lucrurile mentionate de tine imi arata cat de falsa este lumea si cat de fals este fb-ul in general. Unui apropiat ii spui orice, asa ii arati ca tii la el. De un strain ti se rupe pula si nu ii spui nimic.
Din ce imi aduc aminte, pe fb nimeni nu se abordeaza subiecte importante, ci se arata hainele, pizdele, vacantele, balenele mici si mari. Totul superficial, fals. D’aia nu am mai putut. Fuck fb!
Man, eu îi văd altfel pe graşi. Nu mai mult ci doar altfel.
Mai multe am zis pe blogul meu. Scriu aici doar finalul:
„Şi dacă tot nu te-am convins, ia gândește-te la faza cu tine într-un univers paralel plin de grași, și tu așa cum ești acum, printre ei, arătat cu deștu pe stradă și prin ziare că nu crăpi și tu mai multe și te complaci ca scheletu. Cum ți-ar fi?”
@Krantzro, nu-mi dau seama cum mi-ar fi pentru ca traiesc in universul asta, in care si eu am fost gras. Foarte gras. Poate ca de-aia sunt asa de pornit pe ei. Stiu ca se poate sa dai jos, daca nu mai bagi in tine. Si daca lasi lenea. 😉
Da, dar la faza asta, zic eu, eşti puţin egoist. Te gândeşti doar la confortul tău vizual şi nu ţii cont de confortul lor propriu (oricare ar fi ăla). E doar o chestie de opţiune proprie.Fiecare are dreptul la propria lui imagine.