Tare şi cu forţă, că şi aşa nu înţelege nimeni

Guest Post by Ana R.

 

V-am povestit despre obiceiul nostru neaoș de a vorbi tare, cât ne țin plămânii? Nu contează în ce colț al pământului ne găsim, noi cuvântăm cu volumul decibelilor pe roșu. Atunci când ne aflăm în altă țara, de cele mai multe ori nici nu ne trece prin cap că ne mai înțelege și altcineva. Și perorăm fără inhibiții ce ne dorește neuronul, ferm convinși că pămpălăii din jur nu pricep ce spunem.

Eram la cumpărături în Munchen. Lângă mine, două doamne cochete mă măsurau din priviri. Mă studiază îndelung și dau verdictul:

-Uite-o și pe asta, după ce că e o pălugă mai poartă și tocuri.

Tot comentariul într-o splendidă limbă română care mi-a provoacat instantaneu dor de ţară. N-am zis nimic, dar am avut grijă ca la casă să fiu fix în spatele lor. Le las să-şi împacheteze cumpărăturile în linişte şi apoi le urez:€

-O zi bună va doresc, m-am bucurat să aud românește.

Au înțepenit şi când s-au dezmeticit au făcut stânga-împrejur și au zbugit-o repede afară, cu râsetele mele pe fundal.

Am o cunoștință, tot român, care lucrează că ospătar pe o navă de croazieră ce se tot fâțâie prin Caraibe. Omul într-o seară era exasperat de niște turişti cusurgii, care aveau câte ceva de obiectat de la cum stă gheaţa in pahare, până la culoarea şi textura şerveţelelor. De nervi, îi varsă din greșeală unuia un sos roşu si suficent de cleios pe nădragii prețioși. Cu gândul că de la masa respectivă a pierdut bacşişul tradiţional, de la sfârşitul croazierei, se străduia mai dreagă busuiocul şi să îi șteargă ăluia pantalonii. Nervos, scapă printre dinți o „zicală” profund româneasca: f***-ți sosul și pantalonii mă-tii. Pasagerul îi spune că e ok și pleacă să se schimbe. La sfârșitul croazerei chelnerul nostru se duce la masa lor și încearcă să se mai scoată cumva, într-o engleză impecabilă. Pătatul pe nădragi îi întinde un plic din care se ițeau niște verzișori și îi spune zâmbind tot, că și familia lui vine din România și i-a plăcut la maxim să audă o înjurătură românească. A fost cel mai mare bacșiș de pe sejurul ăla.

Eram într-o sală de așteptare, în Italia, împreună cu o prietenă. Toată sala era goală, goluță. La un moment dat intră o tipă și se așează fix lângă ușă. Lumea intra și ieșea pe acolo, dar nimeni nu se așeza, doar se perindau spre autobuze. Aia super nervoasă, în loc sa se aşeze oriunde altundeva, înjura cu spor de fiecare data când intra cineva și nu închidea ușa. De parcă atunci când mergi la gară sau în stația de autobuz te gândești să mai închizi o uşă care ar trebui să se închidă automat. Enervată de „cazzo” şi „culo” care însoţea orice intrare sau ieşire a cuiva, îi spun prietenei mele, în română:

-Dar tampita mai e și asta de nu o duce capul să se mute pe alt scaun, stă acolo și înjură că toanta.

Două minute mai târziu îi sună telefonul și răspunde la el:

-Da mămică, mai am un pic și pliec. Şi matali şie mai faşi?”.

Apoi s-a ridicat și s-a mutat pe alt scaun. De înjurat nu a mai înjurat.

Voi aveţi ceva întâmplări cu vorbitul în română, de prin locuri unde nu v-aţi fi aşteptat să vă înţeleagă cineva?

megaphone

Foto by Flickr

72 de gânduri despre &8222;Tare şi cu forţă, că şi aşa nu înţelege nimeni&8221;

  1. Tot in Germania eram, la Berlin. Intrasem intr-un magazin si i-am zis tare colegului cu care eram „coaie, cum sa dai 29 de euro pe o pereche de chiloti”? De undeva din sptele nostru s-a auzit „stai sa vezi cat costa manusile”. 🙂

  2. Eu traiesc in Italia si cel putin o data pe zi ma ciocnesc de cate un neaos ce da cu mucii-n fasole! Dar n-am sa uit episodul de la al 2lea tur de scrutin Iohannis-Ponta …l-am povestit si pe pagina mea de facebook! La prima ora a diminetii, cum s -au deschis urnele, m-am prezentat la sectia de votare! Era deja ceva populatie adunata! Prin multime se afla si o femeie de vreo 45-47 de ani pe care o remarcasem în n autobuz : trening Nike rosu, de ala supraelastic, platforme panterate, decupate in varf si sosete flausate mov! 😉 Imi exercit dreptul la vot si ma indrept catre statia de autobuz! Din spate ma depaseste „diva” vorbind la telefon : „Nu fa… Pe neamt la votat! Ca io din cauza lu’Ponta n -am venit acasa -n vara! Vreau o schimbare, ca asa nu mai merge! Ce… Si Ferdinand era neamt…. Si Regina Maria era nemtoaica… Si ce bine ne -a mers cu ei!!! Si io l am votat, si Aurica, Vasile… Toti! Ce fa?! Acu’ ma duc sa i-o spal lu’Antonio… Ca mi-a aratat aseara cum trebuie sa i-o fac! Daaa!!! Cand a auzit Traian l-a injurat… ” Eram ceva romani in statie…. Ne-a bufnit rasul… Care pe infundate… Care pe faţa! :)))))

  3. Unul cu fata de tocilar intrat in depresie tocmai ii spunea uneia cat de mult o iubeste, sus in Turnurile Petronas. Noi eram patru dar inca nu apucasem sa vorbim romana ca sa se prinda ala. Ne uitam unuii la ceilalti si asteptam continuarea. Femeia l-a intrebat „cat de mult” si ala cred ca nu se astepta. A cascat ochii si i-a raspuns „cat turnul asta”. Abia atunci am izbucnit toti patru in ras. Trebuia sa le vedeti fetele celor doi. Erau cacati pe ei.

  4. hi, hi !! sti in america o masina avea la numar ” mi-e dor de romania” !! un roman trece citeste ii taie doua cauciuce , rupe o oglinda , sparge parbriz si lasa biletel pe usa ” ca sa-ti treaca dorul””!!

  5. In 2012 eram cu domnu’ paluga la niste prieteni in Harstad. Intr-o zi intram la o cafenea si aud o voce pitigaiata „uita-te la aia doi, ce chitica e aia si ce lung e ala”. Se-ntoarce domnu’ paluga si imi zice sa auda si pitigaiata si companioana ei „gata, te antrenez la baschet sa nu se mai ia balenele de inaltimea ta”. 😉

  6. Poate as avea si eu o povestire haioasa daca nu m-as feri de romani ca dracul de tamaie. Incerc sa-mi fac vacantele in locuri unde sunt sanse cat mai mici sa dau de ai nostri. Nu sunt snoaba, dar nu mai suport sa-i aud si sa-i vad si in putinele mele zile de relaxare.

    • @Cruella, haide mai ca are farmec. Habar nu am in ce cotlon de lume nu ai sanse sa auzi romaneste. Ca eu am deja urechea formata si peste tot am auzit.

  7. De unde trag eu concluzia, dragii mei, că românul și cu deosebire dintre toți românii, moldoveanul, din care neam mândru al dracului, mă trag și eu, este exponentul celui mai numeros neam de pe Terra. Păi, mai văzuta-ți voi, oameni buni, petec de pământ în care românul și cu osebire, moldoveanul, să nu-și fi băgat picioarele? Hai, spuneți!

    • @Mihai Maxim Romaşcanu, exclus. Ma astept sa gaseasca un modovean pe Saturn, cand or reusi sa ajunga. „Ăi, da’şi faşeţi di nu mai vineaţi odatâ?”…

    • @Mihai Maxim Romascanul, cata dreptate ai! Exact asa e. Ce bat astia campii ca scade populatia? Cred ca noi suntem imediat dupa chinezi la locuitori ai pamantului 🙂

  8. Ba eu aș zice că suntem mai dihai (mai mult, adicătelea) decât „chinejii”. Că eu am văzut locuri în care n-a călcat încă chicior de chinez.

  9. Mie imi place sa le vorbesc in romana strainilor pe care ii vizitez. Nu o fac des, dar se intampla cu chelnerite, vanzatoare in magazine… As putea intreba chelnerita: „ai fa struguri? sau ceva similar. Le-as putea face taranci inculte cand ridica din umeri sugerandu-mi ca nu inteleg ce vreau. Cu zambetul pe buze, normal si cu un limbaj al corpului care sa ma treaca drept un turist de buna credinta.

  10. Limba noastră-i o comoară, care nu merită irosită oricum și oricând. Țineți, dracului, limba-n gură când nu aveți nimic de zis și folosiți-o din plin atunci când vreți să vă faceți ascultați. În rest, numai de bine.

    • @Mihai Maxim Romaşcanu, din păcate de cele mai multe ori se intampla invers. 😉

    • @Mihai Maxim Romascanu, Cea mai frumoasa limba, si cele mai frumoase injuraturi. De la mame la catedrale, morti si rastigniti, nu ne egaleaza nimeni in lume. Iar injuraturile moldovenesti sunt bombonelele din varful colivei. 😀

  11. … urma sa plec cu avionul spre Hamburg de la aeroportul din Stuttgart. si cum nu aveam chef sa-mi parchez masina la aeroport unde iti ia aproape jumate de salar ptr 1 saptamana, am parcat-o in stuttgart intro straduta mai pe langa si m-am urcat in metrou ptr aeroport. Ca si de alte dati, au urcat tot timpul cetateni „roma si sinti” cum le zice aici, care canta si apoi trec prin metrou si iti cer bani ptr „spectacolul” oferit….. vrei nu vrei, ai ascultat tre sa dai ceva, asa cred ei…..Dupa ce am ascultat vreo trei melodii cantate vai si amar, s-a urcat deodata un tinerel cu o viora, camasa Armani. pantofi Gucci etc. si a inceput sa cante la vioara, si avea talent, ce mai, era meserias. Dupa cateva minute de Vivaldi a inceput sa umble ca sa stranga bani. Eu chiar aveam intentia s-ai dau ceva, stateam cam ultima in vagon, mai in fata era o babuta (> 80 ani), niste baieti care se jucau cu smart-phon-ul, o femeie cu doi copii plangareti, o pereche mai in varsta, care toti s-au facut ca ploua si nu aveau intentia sa dea nici macar un cent. Tinerelul, vazand asta si probabil gandindu-se ca eu, ultima, tot asa o sa reactionez, a inceput sa injure pe romaneste de nu mi- a venit sa cred: ” ba prostilor, eu cant aici si voi nimic! sa-mi su––ti pu–a, bagamiasi p–a in voi, va dau mu–e la toti, etc etc… s-a uitat apoi la mine si m-ia zis: ” ce te holbi proasto, vrei sa-mi s….gi …..” stiti voi ce…. . am ramas calma si l-am intrebat tot pe romaneste daca nu-i este rusine. sa fi vazut fata lui ce s-a mai inrosit, apoi a fugit repede spre usa si la primul stop a si coborat…..

  12. Pt curiosii care nu stiu inaltimea Anei… s-a nascut la 1metru si 80 de centimetrii si intre timp n-a depasit cu mult 2 metrii 😉

  13. eram la Versailes, singura, intr-o duminica superba de august. mai aveam putin din vacanta si cum nu reusisem sa vad tot ce=mi propusesem, eu am ales palatul cu gradini, iar barbatii Disneylandu’ – barbati!
    ma felicitam in gand ca fusesem inspirata si-mi cumparasem biletul de intrare din gara, odata cu biletul de tren, deci tocmai fentasem o coada respectabila de cateva zeci de metri pe vreo patru randuri.
    vad palatul, misto, interioare, picturi, oglinzi fara selfie-uri ca pe vremea aia nu erau smart-uri, ok! ma pregateam sa atac gradinile dar mai inainte ar fi trebuit sa rezolv problema de…ma scuzati, pipi! acolo cozi, nene, mai ceva ca la intrare, ca doar nicio fapta buna nu ramane nepedepsita.
    in sfarsit, ma intretin io cu-o frantuzoaica, aia draguta, cica-s spaniola, nu? ma rog, inca nu era problema cu romanii ca acum, asa ca-mi declar mandra originile.
    remarcasem in interioare un cuplu tanar, f frumosi si dezinvolti, care parca mi s-au parut romani, si-acuma erau chiar in fata mea,la vreo doi metri. tipa era clar presata de nevoie, dar el isi cam pierduse rabdarea, mai ales ca la barbati coada inaintase mult mai repede si el se rezolvase.
    la un moment dat, asta exasperat isi baga si-si scoate si mai s-o ia pe sus pe gagica, ca-i gaseste el un loc in tot parcul sa se pipi. aia se codea, n-ar fi plecat, da’ el nervos si ultimativ ” io plec, sa ma cauti in parc!” si da sa plece.
    la care eu o consolez pe tipa ” las’ ca te-ajut eu sa-l gasesti!”
    au ras amandoi, el s-a intors si ne-a asteptat pe-amandoua. pana la urma am mers impreuna pana la domeniul Mariei-Antoaneta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s