Ltoiera Fcăsila

N-aţi înţeles titlul? Nu e panică. La fel de bine am înţeles eu cum şi în ce fel o să funcţioneze Loteria Fiscală.

Poate nu ştiaţi că guvernanţii se pregătesc de găselniţa supremă. În sfârşit au soluţia pentru a stimula încasările la buget şi pentru ieşirea multor agenţi economici din zona gri a economiei. Iar pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, i-au zis „Loteria Fiscală”. Frate, ăştia care ne conduc, încă o dată reuşesc sa demonstreze cât de rupţi sunt de realitate. Eu trăiesc cu bănuiala că, după ce ajung pe posturi, ori le ia cineva minţile ori îi obligă sa trăiasca în vreo bulă. Sau poate-i transformă direct în Bulă. Alfel nu-mi explic cum pot să fie atât de tâmpiţi.

Chestia asta cu Loteria Fiscală mi se pare o porcărie. Încă de la modalităţile de informare a populaţiei au dat-o în bară. Eu nu am reuşit să mă lamuresc complet cum va funcţiona, desi am văzut prezentări la tv şi m-am mai documentat şi pe net. Degeaba. Poate-s eu mai prost.

Ah, staţi aşa că vă povestesc ca şi cum aţi fi aflat despre ce este vorba. Iar eu pot să pun pariu că din zece oameni, dacă sunt doi-trei care au auzit. Ca să înţlegeţi, va explic în două vorbe. De la 1 Martie toţi comercianţii ar trebui să elibereze clienţilor bonuri fiscale. Pe care le iei şi le pui bine acasă. Timp de vreo doua luni tot strângi la ele şi le păstrezi ca pe sfintele moaşte. După care onor ANAF-ul, în colaborare cu Loteria Română, vor face o tragere la sorţi. Zece norocoşi se vor alege cu nişte premii. Ca să afli dacă şi tu eşti unul dintre ei, trebuie să cauţi printre cele 183 de bonuri pe care le-ai strans între timp.

Dar staţi ca nu v-am zis bomba, cireaşa de pe tort, cea mai tare chestie gândită vreodată în spaţiul Carpato-Danubino-Pontic: dacă un comerciant nu vă eliberează bon fiscal, puteţi să luaţi marfa şi să plecaţi fară să platiţi. Ceea ce ar fi absolut sublim, daca n-ar fi neconstituţional (n-o zic eu ci alţii care se ocupă exact cu aşa ceva) sau daca s-ar putea aplica. Pentru că în inteligenţa lor, cei care au gândit legea, au uitat un mic amănunt: banii îi dai din mâna înainte să primeşti bonul. Deci cum fac să plec cu produsele dacă ăla se face că plouă? Îi spun vânzătorului să mi-i dea inapoi?

-Te rog, dă-mi banii înapoi, pentru că nu mi-ai dat bon fiscal!

Iar ăla, vânzătorul rău intenţionat, se uită uimit la un aşa destoinic cunoscător al legii şi mi-i întinde:

-Mă scuzaţi, pofţiţi!

Aşa îsi imaginează tâmpiţii că funcţionează lucrurile?

De-aia vă ziceam că sunt rupţi complet de realitate. Pentru că răspunsul vănzătorului ar fi mult mai aproape de un: „marş mă d-aici că te iau la omor”. Şi abia atunci ar începe cu adevărat scandalul. Dar nu-i problemă, cică poţi să suni la 112 sau la ANAF. Tare mult aş vrea să văd faţa celor din echipajul de poliţie chemat să rezolve un diferend pentru o pâine, două ouă şi 300 de grame de parizer.

Staţi că aş mai avea nişte nelămuriri. Ai sunat la 112, să anunţi că vânzatorul nu ţi-a dat bon şi nu te lasă nici să pleci cu marfa. Ce l-ar împiedica sa ţi-l elibereze când vede ca gluma totuşi se îngroaşă şi ai chemat poliţia? Absolut nimic. Iar poliţia când apare (şi dacă apare) va avea de ales între cuvântul clientului împotriva celui al vânzătorului. Deci vom avea un tablou cu poliţist nauc uitându-se când la unul, cănd la celălalt, cu chipiul tras pe ceafă, înjurand în gând de toti sfinţii şi dumnezeii, pe cel care a dat legea cu loteria curului.

Şi mai am cateva neclarităţi:

-Cum naiba se va întampla la ţară?  Unde jumătate de sat cumpără pe datorie şi cealaltă jumătate ia „pe caiet”.

-Dar dacă pică curentul la tine în magazin şi ţine minim juma’ de zi (nimic neobişnuit pentru ENEL). Ce faci, tragi obloanele şi aştepţi? Şi dacă avaria ţine trei zile? Că au fost cazuri.

-Nu mi-este foarte clar nici dacă legea se aplică si pentru ţaranii din piaţă (mă rog, ţiganii ăia deghizaţi in ţărani care vând pe acolo).

-Nu înţeleg cum se soluţionează un caz de genul: am intrat în magazinul din colţ, mi-am umplut coşul şi plec fără să platesc. Dacă cheamă ăia poliţia, declar că nu au vrut să-mi dea bon. Cum demonstrează ca mint? Din nou va fi cuvântul meu împotriva cuvântului lor. Poate credeţi ca exagerez sau că sunt nebun, dar nu uitaţi că există oameni care chiar se ocupă cu furatul. Din asta trăiesc. Cum dracu’ ar putea să rateze prilejul să fure legal???

-Sunt convins că mai sunt şi alte situaţii confuze, dar nu-mi mai dă nimic prin cap. Mai ziceţi şi voi, dacă vă vine ceva.

Până una-alta, tare mi-e teamă că proştii aştia ai lu’ Victor Viorel or să ne din zona gri, doar ca să ne bage într-o gaură neagră. Pe toţi!

Update: Ia uitaţi-vă aici cum face pipi Moise Guran pe loteria lor. În zece minute explică foarte clar, cum orice buticar poate sa ia premiul de 1 milion.  

mihai_vasilescu_loteria_fiscala

Foto by Flickr

56 de gânduri despre &8222;Ltoiera Fcăsila&8221;

  1. o vrajeala de speriat copiii cu propunerea asta! o sa cistige la loteria asta vreun sereist ceva si gata! se coiesc de ani de zile sa bage case de marcat in piete si o tot dau dupa cires ca hir ca mir! Nu am identificat alte situatii posibile, ai punctat foarte bine in postare cam pe toate.

  2. Nu este adevarat. Bula era destept. Nu-l poti compara cu astia.

  3. Adică… 😐 Cum să merg eu la nea Ion la prăvălie și să plec cu marfa? Sigur mă bagă la mama și îmi dă și o mamă de bătaie bună, după care pot suna liniștită la ANAF sau la 112 să le spun că nea Ion mi-a dat un bon fiscal de o să îl țin minte. 😁

  4. Neamtul , vazu Dacia Duster , ca e rezistenta si cu o privire mirata, si un scrashnet din dintzi , spuse:

    –Voi , romanii , atz’ face orice numa sa nu va reparati drumurile!

    Cum raportam asta la cazul nostru? Paaaaaai… nu e un caz singular in care „alesii” nostri ,– (acuma dracu stie cine i-a ales CONSTIENT , daca ne raportam la multimea de cretini inconjuratori. Cum care cretini??? …. Aia care gandesc cu capu ala de guma de il tine pe umeri….Aia…… ) – , aleg sa vina moara la sac.ca si fabricantii Duster ar face orice numa sa nu isi miste curu pe teren, si sa scoata dreacu niste idei mai inteligente , mai realiste , si mai fezabile. ca ne rade dreacu’ Europa si cu curu.

    Loteria pulii…. Auzi tu chestie inteligenta… Ba , ala care a scos asta , cred ca are creieru a vreo 10 einsteini la un loc. …”PLECI FARA SA PLATESTI , DACA NU TI SE DA BON”….

    Pai ba , cretinule , ala de ai gandit asta…. Pai eo ma duc flanco , incarc LEGAL o masina de televizoare , si plec cu ea. Aaa…sa nu uit… rog casiera sa nu imi dea bon… Ca-i voi da jumatate din profit dupa ce vand televizoarele ( da ma la negru le vand… ca nu am inalbitor )…

    Un lucru e „imbucurator” , totusi. Se va tripla infractionalitatea bazata pe „nu mi-a dat bon”. Sa aiba si melitzienii sa mananca ceva si gura lor, sereacii’ … ca poate nu aveau de lucru, si se bateau de musca.

    Vaaaai dar cat sunt de fericit…am orgasm aproape, ca imi vine…. cand ma gandesc ca eu , un om simplu, incerc sa evoluiez, sa gandesc mai matur, iar cei care si-au luat o responsabilitate mare, fac concurs care sa fie mai dus cu pluta. Deja nu mai e insuportabil sa traiesti in rrrrromania, deja …..e periculos.

    INTELIGENTA ROMANEAZCA
    –Hauzi fa cat costa o bomba – 20 da meleoane.
    –Hauleuuu , tigane , deie domnu sa pica si la noi in gradina, una!!!

    • @meshteruyoda, am evitat sa scriu despre situatiile cu super-market-uri, pentru ca alea sunt intesate cu camere de luat vederi si se poate demonstra relativ usor ca nici prin cap nu ti-a trecut sa iei bon. Dar asta nu inseamna ca nu vor aparea si acolo situatii. Oho.

      • Asa e. ACOLO vor fi cele mai multe situatii. Ca mie imi pare ca treaba asta cu „pleci fara sa platesti” e ca o „legalizare” a ceva mai mare. Am impresia ca e Evaziune 2.0 . ZA necst genereishan. Ca nah..ai vazut cum aduna deneau…parca zici ca a dat cu deteteu de gandaci. Dec..trebe ..o metoda „legala” ai evoluata. Si , in fond….. asa s-a intamplat mereu.Cand nu a existat o lege care „sa acopere” ..smecherii…. pai…. nu i nimic. S-a scris legea , pacpac s-a aprobat…si uraaa..gata… E legal. Asa e si acum . stai linistit.

      • @meshteruyoda, pot sa pun pariu orice ca vor gasi „baieţii” un sistem de or sa traiasca numai din bonuri fiscale.

  5. Politia economica mai exista?! Era un departament ce se ocupa de cat rezista micu’-n soare! Zici ca ei au scos chestiunea din preputul gandirii!

  6. În ce priveşte titlul, stai liniştit.Cnofrom uuni stduiu al ueni uinvresttiai elgenze, nu cntozeaa in ce odrnie se alfa lirteele itnr-un cuvant, signruul lcuru ipmotarnt e ca pirma si utlima lierta sa fie la lcuol lor. Rsetul potae fi o vrzaa colmpeta si tot o vei ptuea ctii fraa prboelme. Atsa e din cuzaa ca nu ciitm feicrae lteira, ci cvanutul ca un irtneg.
    În rest, dacă te apuci să faci aşa ceva, să pui omul simplu să-ţi facă treaba aparatului tău de stat de control, înseamnă că îţi recunoşti pe faţă incompetenţa. Sau rea-voinţa de a găsi soluţii raţionale ale problemei, preferând nişte acţiuni de hei-rup, care să dea o aparenţă că se face ceva. Şi nici măcar nu sunt originali. Dacă nu mă înşel, loteria asta au lansat-o alţii. Dar ce pretenţii ai de la un guvern condus de un plagiator. Copy-paste-ul apă nu se face.
    Foarte interesantă şi demonstraţia lui Moise Guran de aseară la Biziday despre cât de uşor se poate câştiga premiul prin falsificarea bonurilor cu o casă de marcat oarecum fictivă, pe care o ţii expres pentru a câştiga un milion. E atât de simplu că fiecare îşi poate face o firmă, cu o casă de marcat pe care o va folosi doar la extragere. Or să fie atât de mulţi câştigători, că din milionul ăla tentant s-ar putea să li se ceară la final bani pentru organizarea loteriei.
    Cu astfel de guvernanţi nu m-ar mira…

  7. Mai functioneaza asa ceva in Slovacia si Portugalia. Ambele tari foarte puternice din punct de vedere economic. Trebuie sa mai copiem cate ceva de la Albania si cam aia a fost.

  8. Stii ca exista restaurante al caror soft de gestiune nu permite emiterea bonului pana nu introduci banii in casa? P-asta cum o rezolvi? Daca esti de rea credinta le faci probleme? Le faci.

  9. Boss, ei au vrut sa dea tare in sezonieri. Dar p-aia ii doare in cur si tot la negru vor lucra.

  10. Iti zic eu cum e la tara… Nu vor da niciun bon. Si cumparatorul nu va suna la politie pentru ca e de-al satului…dar daca ala cere banii inapoi, ii fute vanzatorul bataia.
    Si numa’ bun cu legea asta, tigari moca. 🙂

  11. Despici firul in 4 degeaba. Situatia sta in felul urmator: „ei” au cautat si au gasit o metoda simpla de a scadea vanzarile la negru. O metoda banala. Cineva de la ei a realizat ca saracii (si implicit romanii) au tendinta sa sa joace/spere la tombole si jocuri de noroc. Este pura psihologie, nu fizica nucleara. Mai au tendinta si sa puna botu la toate vrajelile, ca deh, nu au timp sa urmareasca realitatea si sa judece cu creierul lor, mai bine cred ce vine prin televizor.
    Asadar, „ei” au zis: daca bagam laba asta trista cu loteria bonurilor de casa, UNII vor cere bonul sperand la castig. Evident ca nu pregatesc nimic logistica in spate pentru situatiile posibile mentionate de tine, pentru ca nu au de ce. Bazandu-se doar pe psihologia maselor de saraci ce ne inconjoara, ei reusesc sa faca bici din cacat si sa mai auda si bangul sonic.
    Cel care a avut ideea asta va fi premiat si raspremiat pentru ca nu trebuie sa investeasca nimic si vor schimba puternic balanta incasarilor la negru.

  12. Dar ce te faci cand sunt o multime de bonuri cu suma extrasa, si castigi ptr bon de 14,00 lei doar 0,50 bani? cere bonul taica! 😀

    • @Silvia Duma, stai ca nu asta e mecanismul de premiere. Nu se castiga suma de pe bon. 🙂

    • @Silvia Duma, uite, ca sa te lamuresti: „Prima extragere, ocazională, va fi organizată pe 13 aprilie, a doua zi de Paşte, cu un fond de premiere de 1 milion lei. Valoarea premiilor individuale se stabileşte prin împărţirea fondului de premiere la numărul de bonuri fiscale revendicate în termen.

      „Se estimează că vor participa bonurile fiscale emise începând cu prima parte a lunii februarie (încă nu se poate stabili exact data) şi până pe 28 martie 2015 (inclusiv)”, precizează Finanţele într-un document cu întrebări şi răspunsuri.

      Spre exemplu, dacă la extragere a rezultat valoarea 85, atunci sunt câştigătoare bonurile fiscale cu valoare între 85,00 lei şi 85,99 lei.”

  13. Pot să vă spun că toată găselnița asta este de fapt o spălare de bani legiferată destul de prost. Evident că idioții care își vor goli un dulap întreg pentru arhivarea bonurilor fiscale pe anul în curs (se face și tragerea anuală) sunt estimați a fi foarte puțini pe cale de consecință ce se întâmplă cu câștigurile neridicate…!?
    Lumea bună amatoare de loterie și câștiguri fabuloase or să efectueze cumpărături de mărunțișuri pentru a avea bonuri cât mai multe. De ce să cumpăr pe un bon 100 de produse când pot să cumpăr 100 produse cu 100 de bonuri…
    Probabil că ANAF va trebui să își organizeze un serviciu special cu oameni special antrenați cu nervii pentru a recepționa toate reclamațiile care mai de care mai tâmpite. Dacă sun că un casier fictiv sau pe care am o ciudă mai veche chipurile nu vrea să îmi elibereze bonul fiscal deși eu mă aflu la o bere cu băieții la iarbă verde, ce se întâmplă? Vor descinde mascații să mă ancheteze DIICOT – ul că am apelat abuziv serviciul de urgențe .. fiscale? Că doar mai face și românul câte o glum două , nu?
    Ar fi trebuit să reglementeze și un serviciu special de colectare a bonurilor necâștigătoare pentru că vom fi în situația peturilor de plastic ce au invadat mediul înconjurător al patriei.
    Și multe alte aspecte tehnice la care finanțiștii nu au gândit nici cu gândul…

  14. Aseara, fara tigari si fara niciun sfant in portofel, doar card. Intru intr-un magazin de colt cu afis luminos „acceptam si plata cu cardul”. Un pachet de tigari si doua sticle de apa, 21.5 lei, bag cardul imi da chitanta de la pos si asteptam bonul fiscal. ” mai doriti ceva?” ” pai bonul fiscal” „da vreti sa participati la loteria fiscala?” „aaaa, nu, nu stiu, de ce?” ” pai sefu ne-a zis sa dam bonu’ fiscal doar la cei care vor sa participe”, ” da stiti ca am platit cu cardul si dc nu imi scoateti bon fiscal pe plata asta, nu conteaza daca particip sau nu, o sa se vada evaziunea” ” eee nu duoamna, ca sefu se descurca”.

  15. Nu cunosc detalii dar la italieni merge! Altceva nu comentez c-as fi superfluu! La cat mai multi cititori!

  16. Pingback: Legalizarea prostitutiei – Ashu's blog

  17. Ca orice ideie nascuta din capsorul guvernantilor de dupa ’89, este un avorton. Adica daca ai grija va trai, daca ramane uitata pe undeva va muri cu siguranta. Cam in ritmul asta se marge, de ma mir cum mai functionam dupa ce 25 de ani, timp in care astia ne-au tot incurcat cu tot felul de idei legislative din cele mai aberante. Daca se merge la fondul problemei vom constata ca e un fas total. Milionul ala despre care se vorbeste se imparte intre castigatori…Daca ii iei pe toti din tara ce va rezulta? Dar sa zicem ca tot e rentabil. Dupa cum ai spus si tu, Mihai, Sa presupunem ca apuci sa nu platesti si ala nu-ti da bon, ceeace e o aberatie. Rezultatul tu pleci butikar-man suna 112 te umfla ptr. furt din avutul privat. Bun tu platesti si butikar-man nu-ti da bon. Tu suni, 112 vine si-ti iei sanctiune de 500lei ptr. alertarea de-an-sulea a institutiilor participante la urgenta. 112 nu e ptr. asa ceva. Dar cum va spuneam. Ideie avortata de niste avortoni. Nu mai bine relaxau fiscalitatea sa poata plati tot pulistul privat si inaspreau legislatia mergand cu pedepsele pana-n panzele albe atat pentru comerciant cat si ptr. cel care-l verifica? Cum mama dracului merg economiile atator tari occidentale fara loterie si la noi au gasit sa mobilizeze colectarea cu gaozareala asta!? Ganditi-va doar la americani ce inseamna ”fiscul”. Dar acolo statul nu te-ngroapa din prima in datorii si mai apoi iti da verde la privatizare. Ca in orice societate bolnava astfel de idei nu pot fi decat bolnave.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s