Dacă voi credeaţi că numai urşii mormăie

Se întâmplă ceva cu fata asta, vă zic. Articolul de săptămâna asta este cel puţin la fel de amuzant ca ăla de săptămâna trecută. Hmmm, ce-o fi păţit?

 

Guest Post by Ana R.

 

După căsătorie bărbații devin monosilabici. După un „DA” hotărât și plin de emfază, urmează anii în care mormăiala aia hârjâită poate însemna orice.

-Mhhhhhhmda, iubito, duc gunoiul secolul asta.

 -Mhhhhhhnu te pot ajuta la curățenie, pentru că mă pregătesc de un iminent cataclism planetar. Ce-i cu berea din mână? Încerc să o salvez.

 -Nhhhhhhnu întârzii mult cu băieții la băută, maxim trei zile.

 -Nhhhhhhnu pot să ajut copilul la teme, că e un meci important în liga a doua a Africii de sud.

Habar nu ai dacă se gândește la ce spune sau răspunde mecanic și zice da sau nu aleatoriu. A rămas şi va ramâne încă multă vreme, un mister nedescoperit de știință ce gândesc ei cu adevărat în acele momente.

La aproximativ toate întrebările puse de tine, urmează o mică pauză, în care își ia avânt la mârâială și scoate un hârâit nedefinit ce se termină cu „da”sau „nu”, dupa caz.

Dacă ai noroc poate îți mai aruncă, așa cu jumătate de gură, o minima argumentație. Dar asta o fac numai cei deosebit de comunicativi. Tu îți iei cinci doctorate în comunicare verbală și nonverbală, înveți de pe net inclusiv limbajul semnelor, toate astea in ideea că poate da Dumnezeu și ai mai multe șanse să porți un dialog cu jumătatea vieții tale. Aș, degeaba, nu se întâmplă nimic! Dacă nu ar cere de mâncare și haine curate, ai putea să și uiţi că ești măritată.

Măi fetelor, dar există câteva situații în care bărbatul cāsătorit, monosilabic spre mut, se activează și scoate la iveală, ca în Transformers, specialistul în comunicare. Te uiți la el cum turuie şi îti faci cruce în semn de miracol. Puteai să bagi mâna în foc că în ultimele şase luni un virus foarte grav îi afectase laringele şi coardele vocale. Te şi bucuri când il vezi că a scăpat. Situaţiile cu pricina sunt:

-Când vorbește despre hobby-ul lui, oricare ar fi acesta. Fotbalul, creșterea viermilor de mătase, trenulețe electrice, parapantă, scufundări, colecţionarea de cutii goale de bere etc. În orice domeniu îi place lui, este cel mai mare specialist, nemaivăzut, nemaiauzit şi doar pentru ca nu vrea el nu stă toată ziua pe la emisiuni tv şi in ziare.

-Când vrea un zbinghi-zbinghi mai special și îți da indicații despre scenariul pe care și l-a făcut în căpșor. Scorsese sau Fellini pot sa ia lecţii cu agenda pe genunchi despre cum se transmit nişte indicaţii regizorale.

-Când îi povestește lui mă-să la telefon că îl jenează unghia încarnată de la picior, cea pe care ea i-a tăiat-o până la 27 de ani. Sau că a tușit și are un junghi intercostal. Se ofilesc tratatele de medicină de invidie.

-Când povestește băieților aventurile de „capă și spadă”, petrecute între așternuturile lui, demult, undeva între Cretacic şi Mezozoic. În orice caz, abia se descoperise focul.

-Când descrie mecanicului auto cum hârâie mașina și nu pornește. Mă rog, acolo sunt mai mult onomatopee, dar tot se străduiește să le redea cât mai fidel.

-Când încerca să ne convingă că destinația turistică aleasă de el este mult mai tare față de porcăria aleasă de tine. Magellan, Vasco da Gama si Cristofor Columb s-ar uita la el înnegriţi de invidie când l-ar auzi cum îşi descrie traseul.

Dar toate aceste momente de excesivă comunicare trec. El se propteşte din nou în fotoliul lui preferat, își reia starea naturală și reîncepi să auzi: ”Mrhhhrda, dacă pot, încerc să iau copilul de la școală…”.

Iar tu te rogi să își aducă aminte pe unde e școala și cam cum mai arată copilul.

 

 

Foto by Flickr