Toate-s vechi şi nouă toate

Scurt aşa, pentru că mă mişc greu să scriu. Ma doare tot corpul, îmi vâjâie capul şi nu pot să ţin nici măcar curu’ pe scaun.

Pentru că tot mă gândeam ieri cât de tare ni s-au modificat obiceiurile alimentare, de când am schimbat socialismul totalitar pe capitalism democratic, mi-au mai venit în cap nişte chestii care sunt acum exact opusul a ceea ce trăiam pe atunci.

În clasa a şaptea mi-am luat o pedeapsă de doua săptămani pentru că maică-mea m-a prins citind „Adio Ringo”. Mă prefăceam că învăţ la cine ştie ce materie stupidă, dar sub manualul respectiv aveam cartea lui Traian Tandin. Ceva i-a mirosit rău maică-mii (probabil se observa cu ochiul liber cât eram de captivat, ceea ce ar fi fost exclus să se intample de la vreo lecţie despre „înmulţirea parameciului” sau „formele de relief din Subcarpaţii Getici”) şi a venit să se convingă cu ochiu’ ei cât de silitor sunt. Frate, a aruncat cu cartea cât colo (nici măcar nu era a mea) şi mi-a zis că două săptămâni pot s-o sug, nu am voie la televizor. Deci după ce că doar în week-end mai aveai la ce să te uiţi, nici atunci nu mai aveam voie. Câtă nedreptate, doar pentru că îndrăznisem să citesc beletristică.

Partea cea mai tare este că eu aş premia-o pe fie-mea dacă, printr-un miracol, aş prinde-o citind. Şi cred că suntem mulţi părinţi în situaţia asta, majoritatea. Pe naiba, ai şanse mai mari să-i găseşti levitând sau îndoind furculiţe prin telekinezie.

Apoi mă mai gândeam cum toţi anii ăştia de mediatizare tv a oricărei întâmplari nefericite, ne-au transformat în paranoici. Uitaţi-vă un pic în jur şi o să vă lămuriţi. Nu mai există copil care să se joace pe afară cu alţi copii. Există doar nişte preşcolari semi-speriaţi, însoţiţi de părinţi, care se întâlnesc cu alţi speriaţi de vârsta lor, însoţiţi tot de părinţi. Socializează unii cu ceilalţi sub o formă care poate semăna vag cu vreun joc al copilăriei. Şi atât. Da, ştiu, sunt nebun şi habar nu am eu cât de mult s-au schimbat lucrurile si cât de periculos este să-ţi laşi copilul singur în societatea actuală. Am auzit acest argument de mii de ori. În realitate suntem doar paranoici.

Da, toţi cei care sunteţi părinţi o să strâmbaţi din nas (în special mamele). Şi o să vă duceţi în continuare copilul la şcoala pănă intra la liceu (bă, dacă ar fi vrut măică-mea să mă ducă la şcoală, jur că fugeam de acasă, cel puţin până renunţa la idee), o să alergaţi cu el la spital dacă tuşeste de două ori sau dacă se juleşte în genunchi (deşi sunt şanse infime, poate doar daca se loveşte în casă de vreo mobilă sau îi cade tableta pe picior şi are vreun model mai vechi), o să-l frecaţi cu telefonul la cap de douăşopt de ori pe zi şi, în general, o să faceţi toate chestiile care nu v-ar fi plăcut vouă la vârsta lor. Doar că acum aţi uitat. Acum sunteţi paranoici.

De fapt, suntem, că le am şi io pe ale mele.

 

Foto by Flickr