M-am apucat de slăbit

Începând de azi (de ieri, de fapt) fratele vostru a demarat operaţiunea „slim în patruşcinci de zile”. De ce? Pen’că m-am îngrăşat ca un porc. Mai am puţin şi grohăi. Când mă îmbrăcăm să plec la Social Media Summit, am vrut să iau pe mine o pereche de blugi, pe care-i păstram „de buni” (nu-mi găseam treningul pentru mers la nunţi, aşa că mi-am zis să scot blugii „ăia mişto”). Nu-i mai îmbrăcasem de ceva vreme, da’ nu mă aşteptam sub nicio formă să nu-mi mai vină. Da, ok, am putut să-i trag pe mine, dar arătam in ei ca un balerin obez. Dacă treceam îmbrăcat aşa pe lângă Parcul Operei, sigur mă interpelau băieţii veseli cu „păpuşă esti singurică?”. Şi obligatoriu frângeam căteva inimi de împingător de lut la deal.

Ca să nu mai zic că nasturii nu am reuşit să-i închid sub nicio formă. Şi abia atunci mi-au trecut prin cap zecile de shaorme de la Dristor, pe care le băgam în fizic în week-end-uri, absolut convins fiind de teoria conform careia: „shaorma nu îngraşă”. Păi ce, n-aveam dreptate? Ce să îngraşe? Carnea de pui şi legumele (cartofi nu bag în ea, mai luam separat dar nu-i pun la socoteală)? Nu are cum, este exact ca ca şi cum ai mânca grătar cu salată. Hmmm, se pare că e un pic greşită teoria mea. Nu-mi dau seama încă unde, dar ceva nu se verifică. 🙂

După ce mi-am dat blugii ăi buni jos (a durat ceva, bestiile nu mai voiau sa iasa cu niciun chip), mi-am amintit şi de toate dulciurile pe care începusem să le balotez într-o veselie. Nu de alta, dar am un prieten bun care lucrează la Ferrero şi pornisem să mă dau puternic pe bomboane Raffaello, Nutella, Duplo, Kinder Bueno si alte sărăcii din astea care la mine creează dependenţă imediat. Va jur că pot să manânc cinşpe Happy Hippo la rând fără nicio problemă. Ştiu sigur asta, am verificat de vreo trei ori, ca să mă lămuresc.

Ah, uitasem, teoria mea cu privire la shaorma mai cuprindea un corolar şi o lemă. Primul se referă la pizza. Care nici ea nu îngraşă, dacă o consumi noaptea târziu, în zilele săptămanii al căror nume se termină în „i”. Şi lema era cu privire la hamburgerii de la Mac. Sunt absolut inofensivi dacă-i mănânci în mai puţin de trei minute de la deschiderea pungii. Acum se pare că trebuie să o iau de la capăt cu studiul, nici astea două nu se prea verifică.

Aşa că, în timp ce-mi admiram în oglindă noile proporţii, am hotărât: de săptămâna viitoare mă apuc de slăbit hard way! Adică aşa cum ştiu eu foarte bine că trebuie să fac, daca vreau rezultate. Iar săptămâna cu pricina, tocmai a început. Prin urmare am decis să urmeze 45 de zile infernale. Să mă întreb în fiecare dintre ele şi în fiecare oră care trece: de ce mi-o fi trebuit să bag în mine ca un porc? Să mă uit cu jind de fiecare dată când trec pe lângă Dristor şi să-mi spun în gând: vezi boule ce înseamnă să nu ai măsură, acum ia şi rabdă! Ma rog, şi alte chestii d-astea de îmbărbătare.

Target propus: zece kile în minus.

Iar voi, întrebaţi-mă acum dacă vreţi să ştiţi ceva, pentru că o lună şi jumătate nu am de gând să raspund la întrebări de genul „ai dat ceva jos” sau „cum merge slăbitul”. Vă voi spune eu la sfârşit cum a mers. 🙂

Pentru conformitate, aveţi poza cu şerveţelele umede care s-au strans de la shaormele mâncate în week-end-uri. Şi nu-s toate, am mai consumat din ele, nu ştiam că voi ajunge să le fotografiez:

mihai_vasilescu_dristor3

Acum înţelegeţi cât de gravă e treaba?

114 gânduri despre &8222;M-am apucat de slăbit&8221;

  1. Mihai, cand ma apucasem de slabit, am inceput prin a renunta la orice produs care avea zahar, apoi am inlocuit cafelele si bauturile acidulate cu apa. 4-6 pahare de apa pe zi si-ti revii la forma dorita. Si nu, a fi rotund nu inseamna a fi in forma. 🙂

  2. Ce inseamna la tine ca esti gras? Cate kilograme ai? Si ce inaltime?

  3. 10 kg în 45 de zile?? Ce-ști nebun? Sau e doar chestia aia cu targetul f. sus ca să atingi măcar jumate? Poți să-ți explic un pic cam ce se întîmplă cu pielicica de pe burtă și alte locuri chiar mai vizibile la un tratament din ăsta. Sper că măcar, pe lîngă jos pizza, șaorma, Ferrero și alte chestii din astea care ne fac viața mai veselă, ți-ai pus în gînd și ceva dat din picioare sau, mă rog, din ce poți tu da mai cu talent. Nu, nu-mi răspunde, era o speranță retorică.

    • @Anca A, este ca n-ai accesat link-ul pe care l-am lasat in final? Ca sa vezi ca am avut 118 kilograme si am dat jos vreo 50. Deci cam stiu cu ce se mananca povestea asta.
      10 kile in 45 de zile sunt sigur ca le dau jos. In secret, speram sa fie 12-14. 🙂

      • Da, mi-a scăpat. E clar, șii ce ai de făcut și de data asta văd că o iei mai din scurt 🙂 Baftă! probabil că n-o să mai încerci piept de pui 🙂

      • @Anca A., stii ca m-am gandit la asta? Deocamdata nu mi-e suficient de foame, dar dupa vreo doua saptamani cred ca o sa apelez si la el. In momentele alea cand lingi varul de pe pereti, pare o alternativa mai buna. 😀
        Sa fie!

  4. spor la treaba- eu de o luna deja m-am apucat
    nu ma grabesc nu ma agit dar incet incet si sanatos am scapat de 5 kg- inca pe atat si ajung la exact cat trebuie

    sa plece repede si usor kg de la tine- oricum voi barbatii slabiti mai repede si mai usor decat femeile in general

  5. Geaba renunti la shaorme si alte chestii „inofensive” daca nu te urci macar pe un stepper…. 10 min zilnic! Io doar am zis…. 🙂

  6. Exista un echilibru in univers. Eu am inceput sa ma ingras (si mai mult)

  7. Cand ti-a zis colega acum vreo luna ca te-ai mai ingrasat, ai luat foc si i-ai dedicat un post intreg. Puteai sa ii multumesti pentru observatie si sa te opresti din mancat. Ai asteptat pana nu au mai intrat blugii pe tine. Frumos iti sade. Ai mai si publicat posturi despre grasi in perioada in care tu erai gras. De acolo venea motivatia de a-i injura, de fapt injurai niste aspecte ale tale neglijate, negate.
    E greu drumul, dar stiu ca tu o poti face. Din nou. O sa repet niste sfaturi bune primite deja si iti voi arata calea cea mai usoara: 0.5 L apa imediat dupa trezire + inca 3-4L pe zi, fara cafea, cel putin un smoothie pe zi in care alternezi frunze verzi si fructe pentru indulcire, banane negre ideal. Seminte canepa in smoothie. Fara gluten si fara prajeli.
    Iti trebuie minerale, le iei din frunze verzi sau suplimente naturiste. Cauta la plafar argila, are minerale gramada.
    Corpul stocheaza multe otravuri in grasime. Le gaseste pe acolo si nu stie ce sa faca cu ele. Cand dai slanina jos, eliberezi si otravurile, iar corpul, daca nu are minerale, nu se poate apara impotriva otravurilor. Poti face boli grave daca treci la o detoxifiera socanta fara o mineralizare in paralel.

    • @I AM WE ARE, hmmm, mi-e lene sa-ti explic din nou ca stiam si eu ca m-am ingrasat deci observatia colegei mele era fix ca o labă facuta unui eunuc.
      Ma, tind sa cred ca nu ma voi imbolnavi. Daca n-am facut-o cand am dat jos 50 de kilograme in juma’ de an, n-o sa se intample nici acum pentru 10 kilograme parlite. Si sa vezi ce, o sa beau cafea in continuare si n-o sa halesc nici legenda aia cu minim doi litri de apa pe zi.
      Stiu, sunt capos. 🙂

      • Esti capos 🙂
        Esti si tanar si corpul va reusi sa dea jos cele 10-15 kile, stiu asta. Calea sugerata era cea mai putin stresanta pentru corpu fizic din dotare, dar se poate si cum ai zis tu, mai ales daca scoti adidasii de alergat 😉

      • @I AM WE ARE, cre’ca adidasii de alergat vor ramane la locul lor, in dulap. Mi-e prea frig si prea lene ca sa ma apuc de alergat. In plus, gleznele mele urla cand aud de bitum. Le apuca plansul. Voi apela la jogging doar daca vad ca nu am rezultatele scontate pe alimentatie. 😉

  8. În prima fracţiune de secundă, când am văzut poza în Reader, nu am citit şi ce scria pe pliculeţe şi am crezut că sunt prezervative, iar articolul va fi despre „hibi-gibi”-uri ratate. Citind apoi textul, constat că nu eram deloc departe. E tot despre ceva cu „băga-mi-aş…”

  9. Observasem o tentativa de beer-belly in poza de la SMS, dar n-am zis nimic sa nu sara dolofanii pe care-i tot pomenesti pe tine. Daaar, here we go: Grasu’ contrabasu’, matura cu nasu… 😀

  10. Cel mai bun lucru pe care il puteai face in Postul Pastelui. Sunt sigur ca urmeaza in curand si un articol cu importanta iertarii aproapelui si a rugaciunii…

  11. Boss, da’ n-ai zis cate kile ai acum.

  12. pune bre si-o poza sa vedem cat esti de „gras”

  13. Sa faci poze before and after; te ajut apoi sa prinzi un contract la pastile de slabit si te umpli de marafeti.
    Si de hateri dar pe astia ii capeti oricum dupa ce urci pozele 🙂

  14. Eu am ajuns in spital in 6 ianuarie cu bulbita coroziv hemoragica….un fel de ulcer…si o zis tanti doctor ca nu mai am voie nimic în afară de ….o gama foarte subțire de mancare gen cartofi fierti, orez fără carne ….in concluzie mai nimic. …azi dimineata am constatat ca am slabit intr-o luna jumate 7 kile jumătate. …faza e ca incerc sa mai fentez regimul ca mi-i pofta de mor de de toate….nici vorba, cum fentez cum ma iau niste dureri incat aproape ajung la urgenta….si m-am resemnat…..asta e….deja intra pe mine haine care de doi ani nu mai intrau. …doar ca la mine am slabit pe caz de boala plus oleaca de stres….nu m.a deranjează dar era bine sa nu fie foarte brusc

  15. Ce iti e si cu slabitu asta. Nu prea inteleg eu cum stiu altii perfect , despre corpul meu, dar eu nu stiu.Cum stiu altii ca tre sa bag lichide ( apropo, pt o viata sanatoasa , consumati 2 litri de lichide.merge si kerosen…eventual palinka…ca tot lichide e ) .

    Ca sa nu ma intinz, iti dau o idee subtila. Cand pleci la drum , bagi carburant nu?…faci plinul.. Deci, dimineata, fa plinu amice. Trezeste-te cu gandul la mancare. Cacand te scoli tu sa scoala si stomacu. Si incepe sa frece.Si tu ce-i dai? Cafea. ce e cafeaua? Praf abraziv. Si apoi auzi pe unii: „Nu stiu de ce am facut ulcer ca doar nu fac excese.”

    Bea cand ti-e sete (daca traiai in varf de himalaya si nu aveai chioscuri la coltu blocului , ce ai fi baut? ) , mananca atunci cand iti este foame.Si mananca cat mai mult natural, si cat mai putin plastic. Cauciucu topit (adica margarina ) doar trece prin stomac. Ca inter city prin satucu Bandoiu din deal.Si il umfla. Da tot ti-e foame. Si iar bagi.Adica sunca e doar gunoi depozitat. Pe care corpu il tine acolo ca nu stie ce sa faca cu el.

    ce e funny e ca tocmai „gunoiul” e mai scump. O halca de slanina sarata, naturala, cu ceapa, nu e buna…ca ingrasa. Mda… saorma cu 50% gunoi, nu ingrasa. :)))))) E ceva normal. Se ia 1 kil de carne.= 12 lei sa zicem. Se ia 1 kill de salam=18 lei. Ma rog costa procesarea. Si unii ce s-au gandit? Cu ce putem inlocui compozitia ca sa avem profit si mai mare? Pai…cu carton presat si colorat. Si uite cum din kilu de carne a iesit 5 salamuri. 4 le mancam, si 1 ne intra prin dos , atunci cand incepe sa fie ceva in neregula cu stomacu…. Pentru dos, am putea folosi si un morcov….. Hai ..sa ai pofta!

    • @meshetruyoda, ai dreptate 100%. Si nu fac misto. 😉

    • Margarina NU e plastic! Pari o persoana cu umor (pentru mine asta e egal cu o persoana inteligenta) si d’aia iti zic: nu pune botu’ la ce vehiculeaza diversi „nutritionisti”. In spate e un razboi de imagine si marketing (=cacaturi) intre oameni care vor doar sa-ti ia banii. N-au ei treaba cu sanatatea ta 🙂

  16. Eu iti sugerez sa nu mai vorbesti de funie in casa spânzuratului pana nu slabesti . Imediat se va gasi o catifelata sa te abordeze, ca doar sunteți pe aceeasi lungime de sârmă, nu? :))) eu cred ca te-au ajuns blestemele graselor :))) , aa si apropo … de ce n-ai folosit șervețelele de la shaorma? De hulpav de aia :)) . Eu ii doresc
    succes.

    • @andreea lavinia, sa ne intelegem, eu sunt gras in acceptiunea mea. Am oameni in jur care-mi spun sa raman asa. Doar ca eu nu ma plac asa cum sunt acum. Si asta conteaza cel mai mult.
      Merci, merci!

  17. Pai ce man, grasele nu se sfatuiesc intre ele: ” fata eu slabesc…” ” nu slabi fata nu vezi ca iti sta bine ? Ce ai? Vrei sa arati nasol?” :)))) sa nu tii cont de cum te vrea partidu’ niciodata.

  18. Stai ca m-a pocnit o revelatie… sti ce ai putea sa faci? Sa-ti iei colanti din aia slim dracumaistiecum si sa te vari in ei cu japca , e si cand te dezbraci daca te reverși un pic, asta e ,ii tragi la loc . Ce zici ? :))) ce minte diabolica am

  19. bravo, coane! si mie mi s-ar parea ca esti bine asa cum esti, da’ stii tu mai bine ce si cum.
    tre sa-ncapi in slipul ala cu snur in dos, zi drept!
    in alta ordine de idei, aseara am bagat step aerobic, in seara asta prestez o zumba! ole!

  20. Fratilii meu alb, spor la treaba. Acum ceva timp puteai slabi 10 kg doar cacandu-te…acum iti trebuie patruscinci dă zile :))

  21. Bai, si io am pus in ultimele 6-7 luni 9-10 kile. Si tot 85kg am implinit 😀
    Hai sa bagam un concurs „care da jos, cat si cum” 🙂 Io promit sa halesc de 4-5 ori pe zi 😀

  22. Sex,mult sex.Dar mai vezi tu maciuca sculata doar cu frunze si apa cand mi-oi vede eu ceafa.Transpiratie placuta!

  23. Spor! Eu am 88 la 1,85 si doctorul meu urla ca-s supraponderal. Probabil. In plus fumez, beau cafea si alcool. Bunica (Divinitatea s-o ierte, c`a murit exact acum 2 decenii!) zicea, citez: „Ce maica? Sa mor sanatoasa, sa ma haleasca viermii de buna, sa ma oftic? Nooo!”. In plus, mananc seara tarziu si nu prea iau micul dejun (Ce? Cafeaua de dimineata cu o tigare nu e ceva?). Asadar, draga Mihai, citind ce e scris mai sus (si nu e o minciuna) ai motive in plus sa faci ce ti-ai propus!

  24. Bai, m-am uitat din nou la pozele alea de „dinainte” si de „dupa”. Chiar ca erai catifelat rau „inainte” 🙂

  25. Sper că soţia nu-ţi cântă aşa ceva, ca să te descurajeze: 🙂

  26. Mult succes! Ai mai reusit, asa ca si de aceasta data vei invinge kilogramele 😀

  27. Pingback: mihai vasilescu blog | Back in 1955

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s