Back in 1955

De la începutul săptamânii ăsteia, dacă arunci o privire în frigiderul meu, rămâi cu impresia că am două mătuşi internate la Colţea si trebuie să mă duc în vizită, după operaţie, la ele. Mere, banane, iaurt şi nişte salată. Papa d-aia bună, de ţi se strepezesc dinţii doar când te gândeşti la ea. Dar, na, dacă tot mi-am propus să ajung la dimensiuni de fotomodel, nu mai am încotro.

Doar că joia asta care a trecut, am primit o invitaţie la McDonald’s. Bă eşti nebun, aveam o bănuială că ăştia nu mă invitau să degustăm o salată de rucola, cu baby carrot şi năut. Mai mult ca sigur e cu haleală. Şi a fost. Continuă lectura

Puneţi, bă, mâna şi scrieţi cu diacritice!

Io voiam să vă intreb o chestie: v-a înjurat vreodată un sâsâit sau v-a blestemat vreun peltic? Nu, pe bune, vi s-a întâmplat? Pentru că eu am mai păţit-o. Şi e greu, frate, să iei în serios o chestie de genul futsu-tsi mortsii ma-tsii sau cletinule, te omol. Indiferent cât de nervos ai fi, când auzi aşa ceva se duce dracului tot şi-ţi vine doar să râzi şi să-i faci oponentului cu ochiul scuze, boss, n-am ştiut că ai probleme. După care îl baţi amical pe umăr. Continuă lectura

Tu nu vrei un bacşis mic?

Eram în Italia. Tocmai alimentasem la o benzinărie.  În virtutea obişnuinţei, zic să-i las şi eu un bacşis băiatului care-mi ştersese geamurile. Băi nene şi-mi fute ăla una peste mâna cu care-i întindeam banii, de zboară în toate părţile. După care începe să urle, să facă circ şi se uita lumea la mine ca la urs. Ăla a fost momentul în care am regretat din toată inima că n-am ştiut cum se spune în italiană da’ mai dă-te în căcat de-aici, că n-am omorât-o pe mă-ta, doar am vrut să-ţi las nişte bani, boule. Cunoştinţele mele în limba lui Dante abia mi-au permis să-i urlu un vaffanculo mascalzone, da’ parcă nu eram satisfăcut pe deplin. Continuă lectura

Căpoși fară frontiere

Vreau să fac o precizare. Prin ceea ce scriu nu încerc să conving pe nimeni de nimic. Sunt ideile, experiențele, gândurile sau trăirile mele, pe care am ales să le fac publice, pentru că așa-mi place și așa vreau. Dar nu țin să le și adopte cineva. Intri aici, citești, îti place sau nu, în secunda doi ai ieșit și-ti vezi de viață. Articolul meu trăiește cinci minute. Cele pe care le-ai petrecut citindu-l. Continuă lectura

Vai de soarta noastră!

Nu mai ştiu cine a zis vorba aia cu „scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi” şi mi-e lene să caut pe goagăl. Oricum, este foarte clar că omul a trăit în cu totul alte vremuri şi nu a apucat să-l cunoască pe liceanul zilelor noastre, Bobo zis şi bombardmentt.

Dar, ca să fac un fel de reparaţie morală, vi-l voi prezenta eu. Şi o să vi-l arăt necosmetizat, chiar aşa cum este el: semi-analfabet, troglodit si manelist. Din păcate, sunt absolut convins că Bobo zis şi bombardmentt nu este vreun fenomen singular printre adolescenţii români. Pot să pariez pe un procent, care ajunge pe la 40%, de liceeni aflaţi în aceeaşi situaţie: vocabular limitat, cultură generală zero, analfabetism. Continuă lectura

Simţul umorului, pe categorii

De-a lungul vieţii mele, în ceea ce priveşte glanda dă la umor, am învăţat să împart oamenii în trei categorii:

Cei cu simţul umorului.

Despre care nu prea am ce să povestesc. Oamenii reuşesc să înţeleagă cum stă treaba cu amuzamentul pe lumea asta. Chiar dacă reacţionează diferit la feluritele tipuri de umor, măcar pricep despre ce este vorba şi îşi fac viaţa mai plăcută. Cinste lor!

Cei care râd doar la glumele cu Stan şi Bran.

Continuă lectura

Ce este o „păreristă” proastă?

În cazul de faţă, o persoană de sex feminin, care se bagă în seamă, dându-şi cu părerea. Nu că ar fi ceva rău în asta. Oricine îşi poate exprima un punct de vedere şi este chiar indicat s-o facă. Nasol este doar când eşti o „părerista” proastă. Continuă lectura