Şaişpe

Am dat serile trecute peste articolul ăsta. Nebuloasa îşi imagina o chestie foarte tare: cum ar fi dacă s-ar întâlni cu ea însăşi, cea de la vârsta de 16 ani? Şi cam ce i-ar transmite femeia matură de acum, adolescentei rebele care era atunci?

Frate, mi-a placut ideea foarte mult. Aşa că mi-am permis s-o preiau şi eu (de-aia există idei bune, nu?) şi să-mi imaginez cum ar fi să mă întâlnesc şi să stau de vorbă cu mine însumi, cel de la vârsta de 16 ani.

Social Media Summit 2015

Din căte înţeleg eu, în Ţara Românească ar fi la ora asta cam pe la 3 milioane de cititori de bloguri si vreo 7 milioane de utilizatori Facebook. Nu e rău, vă spun, nu este deloc rău. Dacă ne mai gândim şi ca stăm printre cel mai bine în Europa la viteză internet, aproape că nu-ţi vine să crezi. 

Chior în ţara orbilor

Nu degeaba a apărut vorba asta. Se poate întâmpla ca la un moment dat să ai impresia că esti cel mai bun la ceva (sau hai, printre cei mai buni), dar de fapt să fii doar un chior printre nevăzători.

Ca să înţelegeţi ce vreau să zic. Eu joc Fifa. Destul de des si destul de bine. Când ajunsesem prin divizia a treia şi băteam la ăia ca la fasole, deja îmi imaginam cum voi participa la turnee şi voi da cu toată lumea de pământ. Ei, şi-am ajuns şi în prima divizie, cea mai tare posibil. La primul meci, cel cu care am jucat m-a făcut să vreau să-mi sparg televizorul, când mi-a dat şi golul de 6-0. La fel şi următorii. Nu m-au mai bătut în acelaşi hal, dar cam făceau ce voiau cu mine. După care am retrogradat şi iar am început să câştig. Evident, din nou mă vedeam multiplu campion internaţional, cu interviuri în presă şi chemat la emisiuni tv. Până am ajuns iarăşi în prima ligă. Iar bătăi, iar televizor aflat în pericol.

Băgătorii de seamă

Îi știți, chiar dacă vi se pare că nu. Sunt în preajma voastră în permanență și par niște oameni normali, ca toți ceilalți. Până într-o zi când unul dintre ei va ridica privirea din calculator și te va întreaba exact când ai intrat în încăpere, folosind un ton neutru: ai venit? Iar apoi te va privi absolut mirat dacă-i răspunzi cu: ești extrem de inteligent/ă, cum dracului ți-ai dat seama? Partea bună este că tocmai ai identificat un „băgator de seamă”.

Corina Ciorbă m-a pătruns adânc

Nu cunosc pe nimeni capabil să fredoneze (sau macar să reproducă un vers-doua) vreo melodie de-ale Corinei. Da, ştiu, multi o să întrebaţi care Corina, cine-i asta?. Oricât de surprinşi o să fiţi, există acest personaj în peisajul muzical de pe la noi. În şăubiz, ca să zic aşa. Ba chiar, din ce înteleg, este destul de bine cotată. Care-s motivele, să nu mă întrebaţi. Eu ştiu doar că lălăie ceva ce aduce a muzică, de nişte vreme încoace, dar să mor dacă aş putea să numesc vreo piesă cântată de ea. Sau măcar să recunosc cine cântă, atunci când aud accidental una la radio. Uite, ca să inţelegeţi, pentru mine în aceeaşi situaţie se află şi Loredana, dar ăsteia măcar îi recunosc vocea, dacă o aud.

Grasule, iartă-ţi părinţii că sunt proşti şi nesimţiti!

Continuăm cu un articol din seria ce-am mai observat pe feisbuc.

După tururi de alegeri, atacuri teroriste şi multe, foarte multe mâţe, pe măreaţa reţea de socializare a lui Ţucărberg răsar, una după alta, pozele cu copiii deţinătorilor de profiluri. Fraţilor, nu prea le halesc nici dacă ăia micii sunt frumoşi şi numai buni de dat în reclame, pe tv. Darămite când îmi răsare pe wall căte un mic monstruleţ obez. Păi îmi vine să dau dracului tot şi să nu mai deschid calculatorul niciodată.

Dumnezeu nu există!

Nu are cum! Nu în forma propăvăduită de biserică şi religie. Da, putem vorbi despre niscaiva nivel de energie superior, despre alte tipuri de conştiinţa şi multe altele de acest gen, care nu vor face subiectul acestui articol. Dar, ca să fie clar: bătrânelul ăla care stă pe un scăunel şi notează într-un carnet dacă nu cumva am halit carne în zi de post sau dacă am pus vreo maşină cu haine la spălat, duminica, nu are cum să existe!

Ce dovadă mai bună ca asta vreti? Nu, n-o să va pun video-ul cu ştirea, pentru că este deprimant si generator de tendinţe suicidale. Dar probabil că cei mai mulţi dintre voi aţi văzut-o deja şi ştiţi despre ce este vorba. Pe scurt: la Rovinari au murit şase copii, pentru că idiotul care le era tată a ţinut mortiş să instaleze singur centrala termică pe gaze.

Nu credeţi că e cazul să lăsăm naibii „ziua Izabellei”?

De vreo săptămână toată lumea s-a tâmpit cu săracia asta de „ziua Izabellei”. Ce naiba o fi atât de interesant, sa mor dacă pricep. Ne-am amuzat cinci minute (eu nici măcar atât), după care ar cam fi trebuit sa ne vedem de ale noastre. Ţi-ai găsit. Ziare, televiziuni, bloggeri, nu mai prididesc cu ştiri reale sau inventate pe subiect. Ba, mai mult, am citit şi vreo două-trei articole în care autorii începuseră să se îngrijoreze pentru „sărmana” fata. Serios. Mi-a cam picat şi mie faţa când le-am citit.

Voi doi şi-o umbrelă

Bine, umbrela poate să iasă din discuţie. Rămân doar cei doi tâmpiţi despre care vreau să vorbesc.

În ultima vreme (pentru că mă îndrept vertiginos către celebritate sau aşa ceva) primesc mai multe cereri de prietenie sau ajung mai mulţi oameni pe pagina blogului. Şi am observat o chestie care mă scoate din ţâtâni: profilul dă feisbuc comun. Cred că ştiţi despre ce vorbesc. Este absolut imposibil să nu aveţi si voi in liste macar un profil care se numeste ceva de genul „Mimi şi Titişor”. Iar in poză apar cei doi, ţinându-se straşnic in braţe, de zici că mai au un pic şi se sufocă. Bai oameni buni, pentru ce morţii mă-sii ţi-ai face aşa ceva? Nu mă duce capul sa pricep.