Am trecut pe domeniul meu

Nu mai ştiu pe unde am auzit că toţi bloggerii care contează sunt pe domeniul propriu (de fapt ştiu, dar nu vreau să spui). Adică neşte trebi, mă înţelegi. Nu contează trafic, nu contează interacţiune cu comunitatea, tot ce contează e să fie dom’le cu „.ro”. Dacă se poate, dacă nu, merge şi un „.eu” sau „.net”.

Chestia tare este că ştiu io vreo trei bloguri, pe domeniu wordpress, care au trafic ca la balamuc. Da’ asta e ceva fără importanţă, după cum se pare.

D-apăi dacă aşa devine treaba, m-am hotărât s-o fac şi pe asta. Tre’ să ajung şi io să contez în vreun fel, nu? 🙂 Aşa că fratele vostru, începănd de azi, trece pe mihaivasilescublog.ro.

Nu vă speriaţi că n-aveţi nimic în plus de făcut. Până vă obişnuiţi, puteţi să intraţi în continuare pe cel vechi, o sa vă redirecţioneze automat. Păi nu v-am învăţat eu cu mură-n gură? Cum era să vă las acum să mă căutaţi ca disperaţii pe tot netu’.

Ah, să nu uit, am o rugăminte mare de tot. Dacă găsiţi vreo neregulă pe blog, vreun bug sau ceva ce nu functionează, poate ziceţi şi voi, ca să putem lua măsuri. Dacă doar staţi şi mă înjuraţi pentru că nu ştiu ce chestie nu merge, nu facem mare brânză. Aşa că puteţi să-mi uraţi de bine şi în timp ce scrieţi un comment cu: „bă, coane, vezi că nu pot să …”

Hai, că ne vedem în noua mea casă.

Back in 1955

De la începutul săptamânii ăsteia, dacă arunci o privire în frigiderul meu, rămâi cu impresia că am două mătuşi internate la Colţea si trebuie să mă duc în vizită, după operaţie, la ele. Mere, banane, iaurt şi nişte salată. Papa d-aia bună, de ţi se strepezesc dinţii doar când te gândeşti la ea. Dar, na, dacă tot mi-am propus să ajung la dimensiuni de fotomodel, nu mai am încotro.

Doar că joia asta care a trecut, am primit o invitaţie la McDonald’s. Bă eşti nebun, aveam o bănuială că ăştia nu mă invitau să degustăm o salată de rucola, cu baby carrot şi năut. Mai mult ca sigur e cu haleală. Şi a fost.

Economia britanică în pericol de românizare

Pen’că mi-e foarte lene, dar şi din alte motive pe care nu vi le-aş dezvalui chiar acum, nu am scris nimic pentru azi. Dar cum stăteam eu şi fluieram în faţa pc-ului, aşteptând să-mi pice un text din cer, să vezi minunea naibii, chiar a picat. Ma rog, nu chiar de acolo de sus, ci sub forma unui articol scris de upprann, venit pe email. Am mulţumit în gând dumnezeului leneşilor si vi l-am pus aici. Luaţ dă citiţ!

 

Panica a cuprins întreaga Mare Britanie, începând cu cercurile politice și economice, întrucât ieșirea din criza financiară a început să stagneze.

M-am apucat de slăbit

Începând de azi (de ieri, de fapt) fratele vostru a demarat operaţiunea „slim în patruşcinci de zile”. De ce? Pen’că m-am îngrăşat ca un porc. Mai am puţin şi grohăi. Când mă îmbrăcăm să plec la Social Media Summit, am vrut să iau pe mine o pereche de blugi, pe care-i păstram „de buni” (nu-mi găseam treningul pentru mers la nunţi, aşa că mi-am zis să scot blugii „ăia mişto”). Nu-i mai îmbrăcasem de ceva vreme, da’ nu mă aşteptam sub nicio formă să nu-mi mai vină. Da, ok, am putut să-i trag pe mine, dar arătam in ei ca un balerin obez. Dacă treceam îmbrăcat aşa pe lângă Parcul Operei, sigur mă interpelau băieţii veseli cu „păpuşă esti singurică?”. Şi obligatoriu frângeam căteva inimi de împingător de lut la deal.

Dansezi printre kile

Mă oameni buni, sâmbăta trecută a fost ziua unui prieten bun şi omu’ ne-a scos la Berăria H. Prilej cu care mi-am reconfirmat o observaţie personală ce mă bântuie de nişte ani încoace: frate, femeilor grase ar trebui să li se interzică prin lege să danseze în locuri publice. La fel şi bărbaţilor săriţi bine de 40 de ani. Zbânţuiele lor sunt groteşti, penibile şi asezonate cu o doză bună de ridicol. Serios, nu te poţi uita la o femeie grasă dansând (şi nu mă refer la blues-uri ci la ţopăială) fără să faci, măcar în gând, o constatare răutăcioasă (recunosc, ale mele au fost mai mult decât răutăcioase şi au fost spuse în gura mare). Dar poţi să fii tu Maica Tereza, când vezi ditamai „dulapul” facând chestii care la greutatea aia devin caraghioase, tot îţi mijeşte un zâmbet în colţul gurii şi o ironie muşcătoare în minte. D-apăi mie care nu sunt nici pe departe vreun suflet atât de pur şi curat.

Marţienii din Tulcea

Bă băiete, începând de azi să nu mai aud povestea cu românii care nu sunt în stare de nimic şi întodeauna le-o iau alţii înainte. Gata, s-a terminat cu vrajeala! Suntem nişte vizionari. În ţara asta românească, aşa săracă şi amărâtă cum este ea, s-a deschis primul birou pentru extratereştri. Deci să ne mai slabească NASA şi alti răhăţei din ăştia care au ştiut doar să mănânce nişte bugete uriaşe, dar n-au fost în stare de nimic mai de doamne-ajută. Sărăciilor, faceţi umbră pământului degeaba. Puteţi să vă băgaţi în fund Aria 52, cu buncăre cu tot.