Limba noastra-i o… comoara?

Acum ceva vreme unul dintre prietenii mei, pe care cu mandrie l-am denumit aici Prietenul I, a lucrat prin cele strainataturi negre. Mai precis, in Malaysia. Omu’ nostru se prezenta constiincios la munca dimineata, isi facea treaba opt-noua ore si apoi se intorcea la hotelul in care era cazat. El si cu alte cateva zeci de romani. Numai ca, odata terminata munca, incepea plictiseala.

Malaysienii aia au prostul obicei sa fie musulmani. Prin urmare, nu gaseai nicio picatura de alcool, pe o raza de cativa zeci de kilometri in jurul hotelului. Sa spargi motonia cu vreun joint bine garnisit cu „verdeata”, nici vorba. Baietasii aia, drept-credinciosi, nu se jucau cand era vorba de vindecarea glaucomului cu ajutorul drogurilor recreationale. Si nici de alt fel. Mai precis, iti cam luau gatul la propriu, pentru o maria-ioana. Legal, prin condamnare la moarte. Asa ca, ce-ti mai ramanea de facut? Vizitai absolut tot ce putea semana a obiectiv turisitic prin Kuala Lumpur-ul ala. Dar cat sa tina si asta? Cand s-a urcat a nouspea oara in turnurile Petronas, Continuă lectura

Conflictul intre generatii. Oare?

Prima oara m-a dovedit curiozitatea prin clasa a patra. Insotit de un alt tolomac, de-o seama cu mine, am cumparat un pachet de Carpati. Si ne-am pus sa pufaim. Evident, nu prea ne-a placut senzatia. Tusit, scuipat ameteala! Adica, ce era de placut?

La fel s-a intamplat si in clasa a noua. Cand am incercat din nou. De data asta cu real succes. Cu dorinta arzatoare, de a fi „cool” (pe vremea aia se zicea „meserias”) in ochii fetelor, nu te pui. Dupa cateva zile de tusit, a inceput sa-mi placa. Si asta a fost. Dupa cum stiti nicotina e data dracului, nu scapi asa usor de ea. Dar despre asta vorbim noi, pe larg, separat. Mai aveti rabdare vreo trei saptamani.

Acum voiam sa va zic altceva. Ce facem cu tendinta copiilor, respectiv a adolescentilor, de a incerca si experimenta pe propria piele? Sau credeti ca ai mei nu ma frecau la cap cu „nu e bine sa fumezi”? Continuă lectura

Povestiri de vara

Prietenul I. a lucrat o vreme, prin Bucuresti, la unii care se ocupau de comunicatii mobile. Nebunie. Avea pager intr-o vreme cand nouazeci si noua la suta dintre romani, inca foloseau telefonul fix, ca principal mijloc de comunicare. Cred ca si „cuplajul” mai era inca in floare. Tin minte ca mi l-a imprumutat si mie vreou doua zile, cu ocazia unui „agatament”. Senzatie am facut cu el. Se uita lumea ca la urs, in acceleratul de Sinaia, desi pierdusem semnalul inca de la iesirea din oras.

In vara asta despre care voiam sa va povestesc, eu si cu prietenul I. eram la Valcea. A fost ultima mea vacanta petrecuta acolo. Amandoi eram „between jobs” si ne-am gandit ca mai bine stam sa lancezim trei luni, pe banii parintilor. E ingrozitor sa muncesti vara, nu?  Mai vedeam noi din toamna, ce si cum. Sincer sa va spun, eu mai aveam ceva „cascaval” strans, ca abia renuntasem la slujba. Dar la el, situatia era mai spre albastru. Ca plecase de la „pager-istii” aia de vreo cateva luni. Deci, nema resurse financiare. Il astepta o vara plina de „necunoscut”. Continuă lectura