Lupta antiterorism duce la creşterea natalităţii

Guest Post by Ana R.

 

Recent s-au implinit 40 de ani de la infintarea unitatii de lupta impotriva terorismului in Romania. Stiu asta pentru ca tata a fost angajat inca de la infiintare. Astazi, dintre primii recruti mai sunt doar vreo zece in viata. Unitatea a fost infiintata imediat dupa atentatul de la München, cand au realizat autoritatile lui Nea Nicu faptul ca si noi aveam in tara un ciopor de studenti arabi. Asa ca, desi pe vremea aia in afara de cativa teroristi mai seriosi ce se plimbareau pe planeta nu existau amenintari foarte serioase unitatea a luat nastere. Dar, in lipsa de alte activitati, in principiu aveau grija ca gastile de studenti arabi sa nu se incaiere si pazeau ca pe sfintele moaste orice invitat strain in tara noastra.

Ai vrut James Bond? Ia de-aici o luxaţie!

Guest Post by Ana R.

 

Când am ramas insarcinata a doua oara, in primele cinci luni mi-am dorit inca o fata. Dupa prințesa de fie-mea, care m-a convins ca exista si copii civilizați din nascare pe lumea asta, mi-am zis ca e misto sa mai am inca una in casa. Din luna a sasea m-am sucit si m-am gandit ca poate nu e atat de nasol sa am un baiat. Si in sinea mea am realizat ca imi doresc ca, la maturitate, fiu-miu sa fie un fel de James Bond. Nu sa lucreze pentru serviciile secrete, dar sa fie genul de barbat capabil sa faca orice. Sa sesizeze orice e nou la femeile ce il inconjoara, sa fie curtenitor si elegant. Toate astea in timp ce da cap in cap doi golani pusi pe harţă. Probabil ca subconstientul meu a facut trecerea asta brusca de la fata la baiat, pentru ca sunt satula de baieții miorlaiciosi pe care-i tot vad intre copiii cunostintelor. Sa va povestesc ca am auzit la niste mame nemțoaice ca e bine sa le cumperi baietilor papusi si tot felul de lucruri de fete, ca sa-si dezvolte latura feminina si sa devina creativi? Eu pe al meu parca l-as lasa asa necreativ, pe genul barbat nu panseluta.

Oare se pune de-un cat fight?

Băbăiete cum sunt femeile astea. Dupa cum ati remarcat (cred) la mine pe blog publica Ana R., iar in ultima vreme am avut si ceva articole de-ale lui Miki. Eu crezand ca asa toata lumea e multumita. Voi, ca aveti ce citi si ele ca au unde sa scrie. Cele doua fete nu se cunosc, nu interactioneaza una cu cealalta, nu au nimic de impartit. Fals. Asa credeam eu, in ignoranta mea. D-apai cum credeti voi ca o femeie poate sa citeasca articole despre barbati scrise de alta si ea sa stea cu mainile in san? Ti-ai gasit. Simte cum o ia cu mancarimi si furnicauri si-i creste tensiunea. Pai cum adica, „aia” scrie asa ceva si io stau ca proasta sa ma uit??? Si daca o sa aiba mai mult succes ca mine? Mai multi cititori? Mai multe comentarii? Sau daca, si in momentul cand o incearca acest gand rasuflarea i se opreste si inima aproape ca inceteaza sa-i bata, DACA E MAI FRUMOASA CA MINE???

Asa a rezultat guest post-ul de azi, semnat Ana R., pe care il aveti mai jos.

Prostul, întotdeauna, ştie tot

Guest Post by Ana R.

 

Acum cativa ani eram la bunica si ea voia sa ne faca salata salata de vinete. O vad ca isi ia castronelul cu apa si incepe da decojeasca vinetele coapte, ostoindu-si arsura degetelor, din cand in cand, in apa. Ma uit la ea si, fara sa ii spun nimic, iau o vanata coapta, ii tai codita cu un cutit, apoi o tai pe lungime si cu lingura scot tot continutul din interior, pe care il pun in castron. Se uita la mine si zice „mai Anita, sa stii de la mine ca toata viata ai de invatat, uite tu acum mi-ai aratat mie, la 82 de ani, cum se face mai usor salata”. Mamaie a facut 95 de ani, face in continuare salata de vinete in varianta de munca light si sper sa mai apuc sa o mai invat cateva lucruri. Dar ea este un caz fericit. Nu toata lumea doreste sa invete. Ma tot lovesc in viata de mentalitatea „eu asa sunt, pe mine nu ma mai schimbi”.

Fereste-ma, Doamne, de prieteni!

Guest Post by Ana R.

 

De curand am fost in vizita in Anglia, in interes de serviciu, impreuna cu sotul (lucram la aceeasi firma). De obicei, cand plecam in delegatii, el se ocupa de gasirea hotelului. Dar de data asta, pentru ca aveam o fosta colega de liceu stabilita in Londra, am pus mana pe facebook sa o intreb unde sa stau. Desteapta cum sunt, nu uit sa-i precizez si ce buget imi asigura firma pentru cazare.

Teoria evolutiei, la femei

Guest Post by Ana R.

 

Am facut noi bascalie de pitipoancele din ziua de azi, le-am aratat cu degetul si am zambit zeflemitor. Barbatii si-au exprimat dezaprobarea totala si au strambat din nas, au marturisit ca pentru mici escapade nu le-ar refuza, dar nu mai mult de atat. Ca sunt proaste, ca sunt false, ca incerca sa compenseze lipsurile de la “mansarda” cu alte artificii. Si totusi e bataie pe ele. Altfel nu putem explica abundenta ofertei. In secolul asta se pare ca cel mai important lucru este imaginea.

Sunt uituci dar se trateaza

Guest Post by Ana R.

 

Cred ca toate produsele pentru memorie au fost inventate de femei. Din punctul nostru de vedere, ginko-biloba trebuie luata numai de catre barbati, in cantitati industriale, pentru a compensa memoria lor de peste cu creier lichefiat.

Orice elefant si-ar da o trompa intre ochi de ciuda daca ar fi pus sa isi testeze memoria prin comparatie cu o femeie. Pai daca ei cunosc un amarat de drum stramosesc spre cimitirul turmei, o femeie tine minte de la numele aleia cu care s-a pupat cel dupa care suspina ea in clasa a 6-a, pana la oferta de la Lidl de spatamana trecuta.

Prinţesele-piţi şi flautul fermecat

Guest Post by Ana R.

La mica mea barfa de vinerea trecuta despre barbatii neintarcati la timp, a raspuns unul dintre cititori, pe numele lui JT. Care, cu multa „suferinta”, ne expunea trauma traita de el atunci cand prietena lui nu a vrut sa ii calce o camasa, in conditiile in care el era presat de timp. Fetele de pe blog aproape l-au linsat, explicandu-i cu mult aplomb ca e cam …….. (completati voi linia punctata, oricum s-au folosit toate „epitetele” posibile) pentru ca si-a parasit prietena dintr-un motiv asa tampit.

Bărbaţii, eterni prunci neînţărcaţi

Guest Post by Ana R.

Intarcarea unui copil de sex masculin poate varia de la varsta de 3 luni, pana la cea de 77 de ani. Sau pana crapa de batranete coana ma-sa. Daca e una bine intretinuta, ai toate sansele sa mori tu de nervi inainte de a-si da ea obstescul sfarsit. Habar nu am de ce au tendinta mamele baietilor sa isi tina progeniturile cu nasul intre sanii sau fustele lor pana la adanci batraneti. Chit ca izvoarele de lapte au secat de mult, gasesc ele o metoda de alaptare psihologica. Cu care isi leaga, prin fire nevazute, „copilasul” de propriile fuste. Iar tendinta actuala este ca barbatul modern sa sara din patul de adolescent intarziat din casa parintilor, direct in patul nuptial. Asa ca isi ia cu el, alaturi de noua femeie din viata lui, si metehnele dobandite la mamica acasa. Care mame, din excesiva protectie, nu isi pun baietii sa faca mai nimic. “Lasa mama ca si asa o sa ai in viata destule greutati, treburile casnice sa le faca nevasta-ta. Ce, eu nu i-am facut lu’ tac-tu?”. Asta neimpidicandu-le sa-si bodogane barbatii pentru ca sunt lenesi si comozi, in timp ce produc noi specimene create dupa fix acelasi tipar, intr-un continuu cerc vicios. Si mai amuzante sunt mamele care isi calca pe inima si-si mai dojenesc mostenitorii „o sa te injure nevasta-ta aia cand te vei insura si o sa vada ca nu stii/vrei sa faci nimic… sa vezi ce o sa ma injure si pe mine”. Dar de pus sa isi adune sosetele si chilotii raspanditi peste tot, nu-i pun.