Ca tot m-am apucat de povesti din copilarie. Pe cand o scriam pe asta, mi-am mai adus aminte una. V-am spus ca eram multi in blocul in care am copilarit. Ei bine, avem si ceva fete pe acolo, o gramada. Chiar la mine pe scara, de o varsta cu mine si cu prietenul Valjean aveam o amica, Mihaela. Crescuseram impreuna, ne intelegeam bine. Parintii le cumparasera ei si sora-sii, pe post de animal de companie, niste canari. Doi la numar. Cred ca erau un el si o ea. Fratilor, erau mandria familiei pasaricile alea (canarii, nu fiicele). Facusera rost de o colivie uriasa (acum chiar stau sa ma intreb de unde, ca pe vremea cealalta era mai subtire cu pet-shop-urile) si pusesera micutii la cantat si inmultit.
Si ce fericire era in familie. Se auzeau ciripiturile din balcon, in jumate de cartier. Continuă lectura
mihai vasilescu blog 