Pentru tine, tata!

De-a lungul anilor am trecut prin toate genurile de experiente. Si bune si rele. El a fost acolo mereu. Stiti ce era ciudat? Nu-mi amintesc sa-mi fi dat macar o palmă. Cu toate astea, intotdeauna când făceam vreo tampenie, de el imi era rusine si ma rugam sa nu afle. Avea un fel de a se uita la mine, care ma desfiinta, cand afla de vreo magarie pe care-o savarsisem. Si n-au fost putine.

Stia sa se bucure. Ii sclipeau ochii si mustacea multumit cand reusea sa-mi strecoare bani, fara stirea maica-mii, in studentie.

Cred ca s-a bucurat mai mult ca mine, cand mi-a facut cadou primul ceas. 

Inca una cu popi…

Stiti ca eu iubesc mult tagma asta a clericilor. Ceea ce va povestesc acum este purul adevar. Motiv in plus pentru stima si respect fata de „fetele bisericesti”.

Prin 2000 sau 2001, iesisem din casa cu Billy, cainele meu. O luasem pe directia parc. Din fata mea veneau doi politisti, care flancau un popa. Din motive cunoscute doar de el, Billy se opreste si incepe sa-l latre pe slujbasul domnului. Dar destul de agresiv. Pe genul „ce ti-as face daca nu as fi in lesa”. Eu l-am lasat sa latre, ca nu aveam motive sa stresez inutil cainele. Era in lesa, mai mult de latrat nu avea ce sa faca. Dom’ parinte se opreste si se baga in seama:

– De ce ma latra domnule cainele ?

Eu zic sa-i raspund ceva de „bun simt” (ma enervau si pe vremea aia, da) si-i spun: