Patru in unu

Eu credeam ca pana la urma vom reusi sa scapam de nuntile in stil romanesc. Nu cu petrecerea in sine am ce am ci cu stupiditatea modului in care se  organizeaza, se prezinta si se desfasoara. Credeam ca pana la urma vom scapa de cohortele de rude pe care le vezi doar de doua ori in viata. Prima oara la nunta ta si apoi la nunta lor, ca doar au fost la mine si acum mi-am facut „obligatie”, tre’ sa ma duc si eu la ei (reciproca este valabila, desigur, adica eu am fost la tine si tu nu vii la mine???). Credeam ca vom scapa de obiceiul de cacat, cu datul banilor in plic si numaratul lor (sa vedem cum am „iesit”). Credeam ca vom eradica nuntile cu „dar strigat”, despre care abia de indraznesc sa amintesc, pentru ca paralizez numai la gandul ca ar exista vreo posibilitate sa particip la asa ceva. Cel putin astea din urma ar trebui interzise prin lege.

Ei bine, nu. Cred ca fenomenul „nunta romaneasca” ia amploare si ajunge sa capete noi dimensiuni,

Botez in stil italian

Prietenul meu I., tocmai s-a intors din Italia. A fost intr-o “vajaiala” scurta, de week-end la botezul nepoatei, fetita sora-sii. Am iesit ieri seara la o bere si mi-a povestit cum mai merge treaba la macaronari. Da’ m-am amuzat tare, pentru ca omu’ meu are un talent de a se lipi de “povesti”, ceva de speriat.

Sa va introduc un pic in atmosfera. Botezul s-a tinut intr-un orasel din sudul Cizmei, Rignano Garganico, ceva in genul Sighisoarei. Tipul clasic de orasel de provincie, unde stai trei sferturi de ora sa cumperi o paine. Pentru ca vanzatoarea cunoaste pe toata lumea. Si tre’ sa astepti sa termine de povestit cu Luigi, care si-a dat copilul cel mare la trombon.