Social Media Summit 2015

Din căte înţeleg eu, în Ţara Românească ar fi la ora asta cam pe la 3 milioane de cititori de bloguri si vreo 7 milioane de utilizatori Facebook. Nu e rău, vă spun, nu este deloc rău. Dacă ne mai gândim şi ca stăm printre cel mai bine în Europa la viteză internet, aproape că nu-ţi vine să crezi. 

Mori mă, romanticule!

Sa mor daca-i inteleg pe cretinii care se uita pe geamurile blocurilor in care isi duc vietile anoste si exclama: „ia uite, ningeeee, ce frumooooos”! Coaie, mai ai doispe ani? Ce pula mea e frumos cand ninge intre betoanele astea? Poate doar ca nu se mai vad rahatii de caine de pe trotuare si pet-urile de bere aruncate peste tot. In rest eu nu vad ceva misto in asta sau macar vreun avantaj.

Herzlich willkommen Herr Präsident Johannis!

Guest Post by Ana R.

 

L.E. Am aflat de la cei care asteptau sa voteze la München: „disperatul”, care cerea pe facebook un generator de curent, se numeste Marcel Stanica. A donat din banii lui 3700 (trei mii sapte sute!!!) de cafele si ceaiuri, pentru cei care stateau la coada aia imensa. Cica s-au ars sigurantele in Consulat atunci cand a bagat fierbatoarele in priza. Serios. Asa ca, in numele tuturor celor de acolo: danke schön!

Si eu sunt unul dintre romanii ce au stat la coada pentru a vota la München. Si sunt tare mandra de asta. Evident ca nu am reusit, dar am petrecut una dintre cele mai frumoase zile de cand sunt romanca. A fost o zi in care am fost tare mandra de romanii mei ce mi-au demonstrat, dupa multi ani, ca suntem uniti in a lupta pentru tara. A fost prima oara cand am vazut bucurie in ochii lor si speranta. Pe langa asta era enorm de multa determinare.

Am ajuns acolo la 8.20 si cred ca erau deja stransi mult peste 1000 de oameni care asteptau cuminti in rand. Plecasem de acasa cu o cana izolatoare de ceai. Care, absolut intamplator (fiind singura pe care o am) era cu Mickey Mouse pe ea. Radeam cu vecinii de coada si suferinta, cand le explicam ca nu este o declaratie politica.

Pentru toti soferii din Bucuresti si nu numai

Tocmai s-a dat publicitatii cea mai recenta inovatie, menita sa  ajute tot ceea ce inseamna conducator auto din traficul bucurestean. N-as putea sa bag mana in foc, dar traiesc cu impresia ca o vor aprecia si soferii din alte mari orase ale tarii. Din acest moment, daca esti nevoit sa te urci la volan la o ora de varf, nu mai ai voie sa pleci fara sa ai dispozitivul minune la tine. Cred ca usor-usor va deveni obligatoriu, alaturi de trusa medicala si de triunghiul reflectorizant. Iar daca acum, cat inca este optional, alegi sa nu-l ai cu tine, sa nu te aud ca vii si te plangi. E numai si numai vina ta.

Usturoi, un film dat dracului

Dragii mei, am un coleg intr-ale scrisului, aflat intr-o grava suferinta. Blogul pe care il foloseste pentru a-si dezlantui talentele de scriitor, se afla in plina operatiune de reconstructie. Si cum mai degraba gasesti un mecanic auto care stie sa cante simfonia a noua la pian cu o singura mana, in timp ce cu cealalta gateste, decat un scriitor care sa stie si web-design, amicul meu simte ca nu mai rezista fara sa-si reverse undeva efluviile de inspiratie. Asa ca, plin de solicitudine, i-am pus la dispozitie pentru azi, modestul meu blog. Sper sa va placa. Luati de cititi un Guest Post by Damian Gicoveanu:

Cand „hard to get” devine „fart to get”

Am un amic cu care am copilarit in Valcea, pe care l-am invidiat tot liceul. Era genul ala de adolescent ce pare mai matur decat varsta lui, cu succes la gagici si cu o conformatie a corpului pe care orice ar fi imbracat venea ca turnat. Poate nu realizati, dar e dificil rau sa pui haine pe tine la varsta aia. In timp ce majoritatea aratam ca niste schelete ambulante, cu omoplatii incercand sa iasa la suprafata, pe el orice sacou cadea ca la prezentarile caselor de moda. Prin urmare fetele intotdeauna il considerau mai copt, iar omul profita din plin de asta.

Sofia

Despre meciul de rahat n-o sa prea vorbesc, ca nu sunt masochist (ăstia-s aia cu durerea auto-provocată, nu?). Asa pe scurt, pot sa spun ca pare un cosmar, din care m-as bucura sa ma trezesc. Da’ din păcate nu e cazul. Si cred ca este doar inceputul sfarsitului Stelei. Ma opresc aici, ca ma iau nervii aia mari.

Revin la Bulgaria, cea pe care în mod normal n-o halesc deloc. Dar în Sofia am vazut locuri si lucruri care mi-au plăcut. O sa vi le povestesc separat. Unul din ele ar fi ca desi am ars-o numai prin centru, toate chestiile erau mai ieftine decat in Bucuresti. Am si un pont pentru hipsteri: lăsati dracului Bucurestiul ala aglomerat, centrul vechi si B52-ul! Sofia ar trebui votată drept capitala mondiala a hipsterimii de pretutindeni. Va zic, macar 5-6 luni pe an, aici e locul vostru. De încercat cat mai curand. O sa-mi multumiti.

Festivalul International de Film Independent „ANONIMVL”

Daca va ganditi ca o sa-mi dau cu parerea despre filme, va inselati. O sa-i las pe specialisti sa faca asta. Va pot spune doar ca mi-au placut vreo patru-cinci. In rest cred ca sunt prea putin evoluat ca sa pot intelege arta asta moderna si independenta. Desi nu pare, nu ma pot pricepe chiar la toate. 🙂 Ce voiam eu sa va zic, sunt cateva cuvinte despre public.

Am inteles ca acesta este primul an cand festivalul se organizeaza in Bucuresti, pana acum avand loc numai in Delta, la Sfantu Gheorghe. Iar din punctul meu de vedere, aducerea lui in Capitala este mai mult decat neavenita. De ce? Pai pentru ca in Delta s-ar fi dus numai cunoscatorii si hipsterii adevarati. Pe cand aici au aparut si alde neica nimeni, care in lipsa de alta ocupatie, au crezut ca ar fi cool sa dea o tura si pe la Anonimul. Treaba care a fost evidenta sambata seara. Daca in celelate seri gaseai locuri berechet, sambata nu mai aveai unde sa stai. In picioare sau direct pe iarba, ramanand singurele optiuni viabile.

Si nu ar fi fost nimic rau in treaba asta. Na, e normal ca sambata sa fie mai plin decat marti, doar e sfarsit de saptamana si lumea are chef de ieseala.

Doua cu caini. Cu stapan si fara

Ca sa nu apara vreun retard care ma categoriseste cu vreun „criminalule”, sau „monstru fara inima”, ori „nu iubesti animalele”, am sa clarifc inca de la inceput acest aspect. Cainii mi se par cele mai misto animale care s-au „inventat” pe lumea asta. Cred ca in afara lor, nu mai exista fiinte gata sa-si ofere iubirea neconditionat. Ma pot uita fara sa clipesc si fara sa mi se clinteasca un muschi, la un clip in care este descapatanat un om, dar imi este imposibil sa privesc cum cineva chinuie vreun animal, cu atat mai mult un caine. Am plans ca o pizda cand am vazut Hachi.