Va mai spune ceva „13-15”?

Eram in clasa a unspea in ’90. La Valcea. In primavara aia s-au strans „golanii” in Piata Universitatii. Si nu mai plecau. S-au instalat cu corturi, cantece, atitudine anti-comunism cu fata umana si ai naibii nu se mai dadeau dusi. In tara informatiile ajungeau trunchiate. Televiziunea Romana o fi fost ea libera, dar nu chiar atat de sloboda incat sa ne arate exact ce se intampla in Piata. Populatia era scindata in doua. Cei tineri erau in majoritate de partea „golanilor”, cei in varsta le recomandau sa mai plece si pe la casele lor. Continuă lectura

Alo, asteptam provincia

Guest post by Ana R.

Cand am anuntat in cercul de cunostinte ca am de gand sa imi petrec restul zilelor cu un banatean, o „prietena“ mi-a spus ca e foarte dezamagita de mine, pentru ca imi „iau” un provincial si ca avea pretentii de la mine. „Nu este acceptabil sa iti iei un taran, tu ai o educatie si o cultura, precis habar nu are cum sa se imbrace si sigur familia lui te va face de ras”. Pentru ea era egal cu zero ce fel de om este, ori ca eu eram lesinata dupa el sau ca iubirea invinge orice bariere. Daca nu avea buletin de Bucuresti, insemna ca inca ii mai curgea tarana de pe trupsorul vanjos, in anumite imprejurari.

In inocenta mea tampita nu am inteles vreodata acest elitism al bucurestenilor. Continuă lectura

Victoria stiintelor exacte

Aveam un amic la Valcea, Ovidiu, care odata ajuns in Bucuresti, dupa primul an de facultate in care a stat la camin, si-a zis ca el nu mai suporta atata debandada, lipsa de constiinciozitate si cacatul la comun, asa ca vrea sa se mute in gazda. Tipul era pe genul taciturn si semi-tocilar (adica nu din specia aia cea mai rea, pe care nu reuseai sa-i misti din casa niciodata). Prin urmare a zis „stop” distractiei fara oprelisti si hai sa ma mut in chirie, unde am liniste si wc-ul meu propriu, nu mai trebuie sa-l mai impart cu alti douasuteoptzestrei de oameni. Continuă lectura

Cu de toate, more or less

Am mancat pentru prima oara un sandvis de la Subway, in Londra. Mi-a placut de m-am scapat pe mine (doar un pic asa). Dar pentru ca eu sunt rau de foame, ca sa ma conving ca nu l-am apreciat doar pentru ca aveam burta lipita de sira spinarii, am repetat experienta in seara urmatoare. Aceeasi senzatie, placut mult la baiat. Ah, sa nu uit, trebuie sa fac o paranteza. Eram acolo la coada, cand unul dintre englezoii din spatele meu, rupt de beat (sambata seara sintagma „englez beat” devine pleonsam) a hotarat ca din acel moment el devine angajat Subway si trebuie sa treaca in spatele tejghelei. A plecat de la rand, a trecut in partea cealalta, langa proaspetii „colegi”, i-a luat unuia din mana comanda pe care ala tocmai o executa si a intrebat foarte natural clientul: „cu ce sa fie”? Iar customerul, mai mult decat inspirat si dezinhibat, a intrat in joc si a zis: „ceapa si rosii”. Eu de-acum ma uitam pe unde sa ma adapostesc cand incepe bataia. Continuă lectura

Cum am invatat sa „patinez”

Hai ca tot mi-am dat cu parerea despre trebusoara asta. Mi-am adus aminte cam cum reuseam sa subzit eroic in anii studentiei. Am stat aproape trei ani in Grozavesti, in caminul E. Care apartinea de medicina saracul, dar cu niste spaga si ochi frumosi facuti administratorei, reuseam sa luam camera acolo an de an. Am tinut sa specific ca era vorba despre acest camin, pentru ca el era de notorietate la un moment dat, in Bucuresti. Va explic imediat de ce. In anii aceia nu era permis schimbul valutar la liber. Exista o limita impusa de 500 de dolari (pe an, parca). Adica atata valuta aveai voie sa cumperi, tu cetatean al Romaniei. Te duceai cu pasaportul, iti luai cei 500 de coco, aia-ti faceau un semn pe document si gata. Pana la anu’ nu mai aveai voie. Si numai cu pasaportul puteai sa-ti cumperi. Daca te duceai cu buletinul, te alergau aia ca pe hoti. Continuă lectura

To be or not to be…acasa la parinti

Am asistat la niste discutii in contradictoriu despre cum e mai bine. Sa pleci de acasa de la ai tai cat se poate de repede sau sa o mai lalai prin zona niste ani buni? Si cum citeam doar opiniile celor care plecasera (sau nu) de acasa, am incercat sa-mi dau seama cum e cu treaba asta si din punctul de vedere al parintelui. Adica astia ce vor? S-o taie odrasla cat mai devreme? Sau sa stea prin preajma pana intra nepotii la facultate? Pai daca e dupa nevasta-mea, fie-mea ar trebui sa plece de acasa poimarti spre niciodata. Eventual sa dea mesaj si un raport exact (cat mai detaliat, daca se poate) al locului unde se afla si cand o fi maritata, cu doi copii. Sa zicem ca am considerat acest exemplu neconcludent. Si m-am apucat sa fac un mic sondaj printre colegii mei care au copii mai mari. Uite ce-am aflat: Continuă lectura

Va multumesc pentru Bruno!

Dragii mei,

Sunt efectiv impresionat. Mi-au scris oameni din toate colturile tarii. Si continua sa-mi scrie. Asa ca trebuie sa va fac un update, cu situația actuală.

La ora aceasta Bruno are „oferte” clare din Bucuresti (trei), Ploiesti, Targu-Jiu si Tulcea. Din pacate nu a aparut nimeni din Vâlcea.

In oricare dintre orasele mentionate, mamei mele i-ar fi foarte greu sa ajunga. Gânditi-va ca acest catel a fost crescut, ca si cum ar face parte din familie. Nu cred că ar suporta socul dublu al pierderii tatălui meu si sa nu-l mai vadă pe Bruno.

Aseară târziu, am gasit o solutie de compromis. Un om cu suflet bun, nici măcar prieten cu ai mei, s-a oferit sa vina si sa-l plimbe de trei ori pe zi. Acum, cand va scriu, prima plimbare s-a si produs.  Continuă lectura

Dacia 1300, cu imbunatatiri…parintesti.

De cand ma stiu mi-a placut sa conduc. Desi, v-am explicat ca nu folosesc masina in Bucuresti, decat in caz de stringenta nevoie. Dar, pentru mine, ce se intampla in orasul asta nu are legatura cu sofatul. Poate doar cu pierderea de timp, nesimtirea si nervii. In schimb, ma pot urca la volan la orice ora din zi sau din noapte, si sa plec la un drum de 1500 km, fara nici o problema. Ceea ce s-a si intamplat de cateva ori.

Va dati seama ca tot liceul am visat un singur lucru. Sa fac varsta legala, sa-mi iau permisul si sa incep sesiunile de drive-test cu batrana Dacie a lui taica-meu. Si, ca sa ma pregatesc mai temeinic pentru examenul auto, dadeam cate o fuga in poligon (da, eu am prins si examinarea printre jaloane) cu o vecina de varsta mea. Mergeam noi doi, cu masina maica-sii. Pentru ca nu aveam carnet nici unul din noi, conduceam eu. Femeile conduc prost, cu permis, daramite fara. Nu-mi permiteam sa risc. 🙂

Am luat examenul fluierand, la cat imi dorisem. Iar o saptamana mai tarziu aveam mult dorita bucata de carton roz (da, da, erau din hartie candva) in buzunar. Continuă lectura