Doua cu caini. Cu stapan si fara

Ca sa nu apara vreun retard care ma categoriseste cu vreun „criminalule”, sau „monstru fara inima”, ori „nu iubesti animalele”, am sa clarifc inca de la inceput acest aspect. Cainii mi se par cele mai misto animale care s-au „inventat” pe lumea asta. Cred ca in afara lor, nu mai exista fiinte gata sa-si ofere iubirea neconditionat. Ma pot uita fara sa clipesc si fara sa mi se clinteasca un muschi, la un clip in care este descapatanat un om, dar imi este imposibil sa privesc cum cineva chinuie vreun animal, cu atat mai mult un caine. Am plans ca o pizda cand am vazut Hachi.

Cine are iepure, are parte

V-am mai spus ca cei batrani din blocul in care am copilarit au fost productivi, nu gluma. A se citi ca eram multi copii, de varste apropiate. Ei bine, dupa ce s-au dus anii aia fara griji, cand ne peocupa doar cum sa ne petrecem timpul mai misto si ne intreceam in cretinisme, au inceput si chestiile mai serioase, gen examene. Intai cele de liceu apoi admiterile pe la facultati. Era ca dracu’ daca picai, ca incepeau mistourile si te faceai de un cacat celebru. Cata vreme a fost la nivel de liceu, lucrurile au mers struna. Toata lumea s-a descurcat si a ajuns prin locurile in care si-a dorit.

Treaba s-a imputit odata cu intrarea la facultate.

Cum era sa-mi donez permisul

M-a pus naiba de-am dat peste un caine cu masina. Na, mi-a parut rau si de animal, ca l-am facut pilaf, dar de masinuta mea mi s-a rupt inima. Noroc ca patrupedul era de talie mai mica si nu mi-a sarit airbag-ul in nas. Ca mai umblam si cu mufa umflata doua saptamani. Da’ au binevoit sa se sparga grila din bara, un scut de protectie si radiatorul pentru aer conditionat. Prin urmare am luat calea service-ului, pentru deviz. Si cum pe Megane-ul meu l-am tinut pana acum numai cu piese originale si manopera de la service autorizat, m-am dus acolo unde mergeam de obicei, la Meridian.

Baga oamenii masina pe rampa, se uita la stricaciuni si iese devizul. Cu tot cu manopera 3900 de lei (treizecisinoua de milioane, ca poate nu intelege toata lumea). Nu stiu cum e situatia la voi, dar pe mine nu ma dau banii afara din casa. Am zis „multumesc frumos,  ma gandesc si revin”.

Donez labrador: ajutor pentru mama si Bruno!

L.E.
Dragii mei, 

Sunt efectiv impresionat. Mi-au scris oameni din toate colturile tarii. Si continua sa-mi scrie. Asa ca trebuie sa va fac un update, cu situația actuală.

La ora aceasta Bruno are „oferte” clare din Bucuresti (trei), Ploiesti, Targu-Jiu si Tulcea. Din pacate nu a aparut nimeni din Vâlcea.

In oricare dintre orasele mentionate, mamei mele i-ar fi foarte greu sa ajunga. Gânditi-va ca acest catel a fost crescut, ca si cum ar face parte din familie. Nu cred că ar suporta socul dublu al pierderii tatălui meu si sa nu-l mai vadă pe Bruno.

Aseară târziu, am gasit o solutie de compromis. Un om cu suflet bun, nici măcar prieten cu ai mei, s-a oferit sa vina si sa-l plimbe de trei ori pe zi. Acum, cand va scriu, prima plimbare s-a si produs. 

Primul interviu

Voi mai stiti pe unde si in ce conditii ati dat primul interviu pentru angajare ? Ca eu n-am cum sa-l uit pe al meu. Relativ proaspat venit in Bucuresti, am constatat ca banii de la ai mei se terminau cam repede. Dupa cateva zile sufla vantul prin buzunare. Ceea ce, sa stiti cu nu este prea placut nici cand se intampla acum, d-apai pentru un student ce avea de infruntat cruda capitala. Asa ca am hotarat ca ar trebui sa ma angajez sau ceva.

Dupa cateva zile de conspectat ziarele cu anunturi de profil, am gasit. Un magazin, ce vindea covoare, angaja vanzatori. Perfect. A doua zi dimineata m-am prezentat la ei. Magazinul a avut, in anii ’90, o oarescare notorietate. Era in Piata Berzei si se numea “Pronto Padimex”.