Care vreţi bă o maimuţă? Cu tot cu stapân…

Frate, am crescut si eu animale in aceasta viata. Caini, ca sa fiu mai exact. Stiu si inteleg exact ce responsabilitati implica asta. Dar cel mai important este ca, odata ce ai bagat in casa un animal, fara indoiala din acel moment el devine un membru al familiei cu drepturi depline. Ba chiar si mai mult de atat. Ca poate nevestei ii mai spui ca azi n-am chef sa ma misc din pat, te descurci singura daca ai nevoie de ceva. Da’ cainelui nu poti sa-i zici javră, ia arde-o tu singur prin parc, ca azi ma fute o leneeee… Vrei, nu vrei, mort-copt, patrupedul trebuie sa iasa afara. Ca sa nu va mai povestesc de Billy, care stia cu precizie de ceasornic cand vine week-end-ul. In orice alta zi a saptamanii ieseam din casa si imi vedeam de treaba fara nicio problema. Dar sa fi incercat sa plec undeva sambata sau duminica, fara sa-l scot pe el? Mama, mama, cat scandal iesea. Circ facea. Se punea in usa, urla, se ridica in doua labe. Sa mor eu daca mint macar un cuvant. Doar ca nu putea sa vorbeasca si sa ma ia la trei pazeste boss, unde cacat crezi tu ca pleci intr-o zi cand nu te duci la munca, fara mine, ha? Exact cum va spuneam, membru al familiei cu drepturi depline, ba chiar si mai mult de atat. 

Doua cu caini. Cu stapan si fara

Ca sa nu apara vreun retard care ma categoriseste cu vreun „criminalule”, sau „monstru fara inima”, ori „nu iubesti animalele”, am sa clarifc inca de la inceput acest aspect. Cainii mi se par cele mai misto animale care s-au „inventat” pe lumea asta. Cred ca in afara lor, nu mai exista fiinte gata sa-si ofere iubirea neconditionat. Ma pot uita fara sa clipesc si fara sa mi se clinteasca un muschi, la un clip in care este descapatanat un om, dar imi este imposibil sa privesc cum cineva chinuie vreun animal, cu atat mai mult un caine. Am plans ca o pizda cand am vazut Hachi.