Cardul, acest simbol diavolesc

Mă uit la ştirile protv şi văd un popă de la nu ştiu ce mânăstire (cred că „preot” ar fi denumirea corectă, dar nu sunt prea la curent cu terminologia din domeniu) care se lamentează de mama focului. O arde cum că el n-are de gând să-şi ridice cardul de sănătate. Iar motivaţia lui este absolut halucinantă: nu poţi să ţii în buzunar un obiect al cărui nume este „drac”, citit invers.

No credit cards for me.

Acum ceva vreme, m-am trezit cu un plic in cutia postala. De la banca unde am si cardul de salariu. Pana aici, nimic rau. Ia sa vedem ce vor astia. Voiau sa-mi dea un card de credit. Si ca sa nu se mai complice cu intrebari si obiectii inutile, au ales sa-l emita fara sa ma mai consulte si pe mine. Parca mai avea importanta parerea mea. Iar acum mi-l trimisesera, sa ma bucur de el. Ce-i drept ma cam luase cu fericire inca de cand l-am vazut lucind, proaspat scos din ambalaj.

Cred ca au fost de-a dreptul ofensati cand i-am sunat sa-i intreb ce-i cu obectu’ asta. Cum adica n-am inteles? Mi l-au facut ei cadou. Buuuun. Da’ cam ce inseamna asta? Pai ce sa insemne? Ca mi-au dat un card. Lasati domnisoara, ca asta am inteles eu. Da’ cardul asta e moca, sau presupune ca trebuie sa platesc eu ceva? Pai nu mare lucru, o taxa de administrare. Zau? Pai uite ce va propun eu: luati voi cardul si bagati-vi-l  in locul acela umbros, putin mai jos de noada!

Povestiri de vara

Prietenul I. a lucrat o vreme, prin Bucuresti, la unii care se ocupau de comunicatii mobile. Nebunie. Avea pager intr-o vreme cand nouazeci si noua la suta dintre romani, inca foloseau telefonul fix, ca principal mijloc de comunicare. Cred ca si „cuplajul” mai era inca in floare. Tin minte ca mi l-a imprumutat si mie vreou doua zile, cu ocazia unui „agatament”. Senzatie am facut cu el. Se uita lumea ca la urs, in acceleratul de Sinaia, desi pierdusem semnalul inca de la iesirea din oras.

In vara asta despre care voiam sa va povestesc, eu si cu prietenul I. eram la Valcea. A fost ultima mea vacanta petrecuta acolo. Amandoi eram „between jobs” si ne-am gandit ca mai bine stam sa lancezim trei luni, pe banii parintilor. E ingrozitor sa muncesti vara, nu?  Mai vedeam noi din toamna, ce si cum. Sincer sa va spun, eu mai aveam ceva „cascaval” strans, ca abia renuntasem la slujba. Dar la el, situatia era mai spre albastru. Ca plecase de la „pager-istii” aia de vreo cateva luni. Deci, nema resurse financiare. Il astepta o vara plina de „necunoscut”.