Tristă țară, triști patroni

Tocmai am iesit de la Mega Image. Ma gandeam la o chestie: daca tot ti-ai angajat niste oameni, nu mai bine ai incredere in ei, in loc sa le arati ca in fata ta nu valoreaza nici cat o ceapa degerata? Si mi-a venit chestia asta in cap, cand am asistat pentru a nu stiu câta oara la modul in care ti se aplica reducerea la casa.

Poate stiti ca astia de la Mega, au niste produse cu vanzare accelerata. Sunt cele carora le va expira in curand termenul de garantie. Asa ca sunt trecute pe pret special, redus cu 50%. Na, e ok, vor oamenii sa scape de ele si sa faca si un ban, in loc sa le arunce dupa ce expira. 

Suntem prea saraci, ca sa nu ne permitem sa parem bogati

Da, stiu, s-a vorbit si povestit mult pe tema asta. Da’ pe mine ma enerveaza in continuare subiectul. Fratilor, de ce mama dracului, romanii sunt tentati sa-si cumpere lucruri pe care nu si le pot permite? Iar de cele mai multe ori, cedeaza tentatiei si chiar le cumpara. Nu ma duce capul sa pricep si pace.

Uite, am un amic care de doua saptamani se plange (ba chiar mai si lacrimeaza) ca trebuie sa dea mai mult de douazeci de milioane pe doua cauciucuri pentru Audi-ul lui, recent achizitionat. Pe care, evident, nu-i are disponibili. Si a inceput alergatura dupa tot felul de second-handuri si alte genuri de cauciucuri, care trebuiau sa prezinte doar doua caracterisitici: sa fie ieftine si sa se potriveasca pe jantele lui. Pai e frumos? Cand te-ai dus mataluta la reprezentanta sa iei masina, nu te-ai gandit ca dupa o vreme incepi sa nu mai bagi doar benzina in ea? Ce te faci cand vin cheltuielile alea mari? Iar eu trebuie sa fiu atent, daca il lasa ceva pe la directie, ma astept la vreo tentativa de suicid.