Sunt demiurgul copilului meu?…un fel de continuare a postului de ieri

Pentru ca postul de ieri se lungise prea mult, nu am mai avut cum sa termin tot ce voiam sa spun. Si asa mi-am auzit vorbe, ca sunt prea lungi articolele. Desi, puteam sa jur ca textelor mele (asa profunde si pline de substanta 🙂 ) li se potriveste perfect stravechea vorba a femeilor (de scurta poa’ sa fie cat de lunga), se pare ca nu e chiar asa. Prin urmare, am continuat azi.

Asa cum ma asteptam, m-ati intrebat si cum am procedat vis-à-vis de droguri. Ei bine, cred ca acest subiect de-abia de acum inainte devine de actualitate, in cazul meu. Corina (fie-mea) are 16 ani si jumatate. Pana acum nu s-a pus problema lor. Dar sunt convins ca de acum incolo se va pune.

Tot ce am putut sa fac pana la ora asta, dupa cum ii spuneam si cititoarei care a intrebat ieri, a fost sa ii bag un bucata joint, de maria-ioana, in gura.

Conflictul intre generatii. Oare?

Prima oara m-a dovedit curiozitatea prin clasa a patra. Insotit de un alt tolomac, de-o seama cu mine, am cumparat un pachet de Carpati. Si ne-am pus sa pufaim. Evident, nu prea ne-a placut senzatia. Tusit, scuipat ameteala! Adica, ce era de placut?

La fel s-a intamplat si in clasa a noua. Cand am incercat din nou. De data asta cu real succes. Cu dorinta arzatoare, de a fi „cool” (pe vremea aia se zicea „meserias”) in ochii fetelor, nu te pui. Dupa cateva zile de tusit, a inceput sa-mi placa. Si asta a fost. Dupa cum stiti nicotina e data dracului, nu scapi asa usor de ea. Dar despre asta vorbim noi, pe larg, separat. Mai aveti rabdare vreo trei saptamani.

Acum voiam sa va zic altceva. Ce facem cu tendinta copiilor, respectiv a adolescentilor, de a incerca si experimenta pe propria piele? Sau credeti ca ai mei nu ma frecau la cap cu „nu e bine sa fumezi”?