Guest Post by Ana R.
In copilaria si adolescenta mea (practic de cand ma stiu) toata lumea credea ca o sa devin avocata. Pe langa parintii exasperati de puterea mea de argumentare, dovedita din frageda pruncie, pana la restul familiei ce baga mana in foc ca imi mostenesc bunicul avocat, toata lumea credea ca voi fi aceasta noua Paula Iacob. La scoala purtam negocierile clasei cu profesorii si nu stiu daca datorita faptului ca eram cu un cap mai inalta decat ei, ma luau atat de in serios si se lasau usor convinsi de propunerile mele, sau chiar eram convingatoare. Conform liniei trasate genetic, am ajuns studenta la drept, la fel ca alte cateva milioane de tineri mai mult sau mai putin convingatori in dezbateri. In timpul facultatii trebuia sa facem practica. Si, daca tot o faceai, macar te dadeai peste cap sa fie intr-un loc cat interesant, ca sa poti sa iei cat mai bine pulsul meseriei. In stilul romanesc, am apelat evident la o cunostinta a familiei, care-si avea fiul procuror la Tribunalul Bucuresti. Asa am ajuns eu sa fac practica la tribunal. Eram infiorata si emotionata din cap pana in picioare, la gandul ca o sa am ocazia sa asist la lucru cei mai mari avocati si o sa vad criminalitatea sub toate aspectele ei.
mihai vasilescu blog 