Vise, nene

Zilele trecute am trait sentimentul ala nasol pe care il ai dupa ce te trezesti, cand tocmai ai avut un vis in care se facea ca ai bani. Multi bani. De obicei ii gasesti. Stiti senzatia? Vi s-a intamplat vreodata? In primele clipe traiesti asa un amestec de confuzie cu bucurie. Apoi te dezmeticesti de tot si iti dai seama ca ai visat. Iti vine sa mori de nervi ca purcoiul ala de bani, care tocmai iti gadilase buricele degetelor s-a dus, nu mai e. E atat de nasol de zici ca i-ai pierdut cu adevarat. Ti-e asa o ciuda, ca te deprima.

sursa foto

Si de aici mi-au venit in minte toate cosmarurile care mi-au populat noptile. Nu stiu cum e la voi, dar eu de-a lungul vietii am avut cateva care s-au tot repetat. Ah, sa nu uit. Cica nu am visa in culori. Un cacat, cosmarul copilariei mele a fost orchestra ai carei componenti erau niste draci rosii

Atentie la neatentie!

Unul din prietenii mei, ce tocmai au fost la Praga, are o chestie a lui. Daca nu-l intereseaza ce-i povestesti, omu’ nu se poate concentra la ce-i spui. Incepe sa se foiasca, se uita pe langa tine si pana la urma te intreaba cate o chestie care nu are nicio legatura cu ce-i explicai tu. Asta in cazul fericit. Pentru ca se poate si altfel. In timpul povestirii tale, cand isi pierde interesul, te poti trezi cu un „mai da-i/da-l ma in p**a mea” (acordul se face in functie de numarul persoanelor despre care povesteai). Moment in care iti dai seama ca ar trebui sa schimbi subiectul, ca asta il plictiseste teribil. Treaba e ca, replicile mai sus amintite, sunt valabile doar cu noi, prietenii lui. Pe sotie n-o poate intrerupe in modul aceste barbar.

Si pe acest fond, draga lui consoarta, mai venea cu povesti de la ea de la serviciu. Povesti ale carui personaj central erau, de obicei, doamna Nemes. Sefa si colega de birou a sotiei. Chinul dracului. Pe omul meu il interesau povestile despre doamna Nemes, cam cum va intereseaza pe voi daca ploua acum in Antananarivo.