Bancile si politica de HR

Tocmai am citit un articol al carui titlu este: de ce nu dau băncile credite angajaților lor? Si ma gandeam sa raspund eu in doua-trei cuvinte.

Pentru ca suntem in Romania, unde nimeni nu da doi bani pe nimeni. Si pentru ca „facem ce vrea pula noastra” a devenit un fel de cheie a activitatii de management. Doar ca ma asteptam ca un angajator de talia unei banci, care a certificat chiar prin angajarea ta ca are incredere in tine, sa se comporte un pic diferit. Asadar ditamai institutia financiara (nu specifica astia in articol, dar am o crunta banuiala ca stiu despre care dintre ele este vorba – daca gresesc, imi cer scuze anticipat) isi angajeaza oameni.

Obiectiv: sa nu mai calc vreodata intr-un sediu B.C.R.

Am doua credite la BCR. Mda, prostia si comoditatea se platesc. M-a incantat ca erau la doi pasi de birou si am zis ca ce sa ma mai trambalez prin oras, mai bine ma duc aici aproape. Mi-a iesit pe nas. Cred ca, dupa CEC, astia sunt cei mai gretosi din piata. Mi-au modificat dobanzile alea cum si cand au vrut. Sa obtii orice informatie la telefon, este o adevarata aventura. Pai cand mi-a povestit Prietenul I ca el suna la banca unde are credit si afla orice vrea, prin telefon, mi-a venit sa-l injur. Eu a trebuit sa ma deplasez, sa stau la niste cozi cretine, sa fac conversatie cu niste tanti dubioase, ca sa-mi spuna cat a mai ramas de plata. N-a contat ca nu aveam nici timp si nici chef. Veniti aici sau nu va spunem nimic, nu dam relatii prin telefon! Sa va mai spun ca percep comision daca merge altcineva sa plateasca rata in locul tau???!!!