Partidul, Ceausescu, Romania

Am citit un articol la Sebastian, care m-a “atins”. Si cum ma lovesc si eu de cei din jurul meu, care nu au trait o zi din acele timpuri (sau atat de putin ca nu-si amintesc nimic) as vrea sa scriu si eu un pic pe acest subiect: era mai bine sau mai rau înainte de 89?

Da, pentru noi cei care am trait din plin pe vremea lui Ceausescu, pare bizar ca cineva sa-si aduca aminte ce bine era. Si, ca sa nu avem discutii, va spun exact cum stateau lucrurile in cazul meu. Maica-mea profa de romana. Salariul in jur de 3000. Meditatii cat cuprinde. Adica macar inca pe atat, ca bani. Sa nu mai vorbim de tigari, dulciuri, fructe, carne si ce mai pica in sesiunile de examene (treapta intai si bac).

Taica-meu inginer chimist, salariul peste 4000. Si eu cred ca era binisor peste 4000, pentru ca mereu auzeam discutii despre cum „la voi nu se mai dau fluturasii de slariu”?

Dacia 1300 cu imbunatatiri…continuare

Continuarea episodului 1  

Si-am ajuns la Barlad. La nunta. Acolo, in cele din urma, mi-au fost si mie indeplinite ambitiile „soferistice”.  Pen’ca taica-meu a gasit de cuviinta sa traga la masea. Doar era nunta lu’ nepoata-sa. Numai ca, era nevoie de o masina. Mereu mai apar „chestii” de rezolvat pe ultima suta de metri. Si cine era singurul cu permis, care nu consumase alcool? Ihi, chiar eu. Deci nu a avut de ales. Cand mi-a dat cheile masinii, a fost cat pe ce sa i le smulg cu antebrat cu tot.

Am facut la curse prin Barladul ala…Daca ma gandesc bine, amintirile mele de la nunta vara-mii sunt foarte vagi si confuze. In schimb, as putea sa va spun cu aproximatie (a trecut mult timp si de-aia) cam pe unde stateau jumatate din invitatii „loco”.

Imi placea o duduie dintre invitati. Blonda, cu tot ce trebuie in „dotare”…buna tare, ce sa mai vorbim. Un fel de Pamela Anderson „avant la lettre”. Luminita, pe numele ei, prietena buna cu sora miresei, adica cealalta vara a mea. M-as fi „bagat”, dar pentru asta trebuia sa stau dracului potolit, la „vrajeala”.

Dacia 1300, cu imbunatatiri…parintesti.

De cand ma stiu mi-a placut sa conduc. Desi, v-am explicat ca nu folosesc masina in Bucuresti, decat in caz de stringenta nevoie. Dar, pentru mine, ce se intampla in orasul asta nu are legatura cu sofatul. Poate doar cu pierderea de timp, nesimtirea si nervii. In schimb, ma pot urca la volan la orice ora din zi sau din noapte, si sa plec la un drum de 1500 km, fara nici o problema. Ceea ce s-a si intamplat de cateva ori.

Va dati seama ca tot liceul am visat un singur lucru. Sa fac varsta legala, sa-mi iau permisul si sa incep sesiunile de drive-test cu batrana Dacie a lui taica-meu. Si, ca sa ma pregatesc mai temeinic pentru examenul auto, dadeam cate o fuga in poligon (da, eu am prins si examinarea printre jaloane) cu o vecina de varsta mea. Mergeam noi doi, cu masina maica-sii. Pentru ca nu aveam carnet nici unul din noi, conduceam eu. Femeile conduc prost, cu permis, daramite fara. Nu-mi permiteam sa risc. 🙂

Am luat examenul fluierand, la cat imi dorisem. Iar o saptamana mai tarziu aveam mult dorita bucata de carton roz (da, da, erau din hartie candva) in buzunar.