Vocile interioare

Doctorul Georgescu s-a culcat cu una dintre pacientele lui si se simtea extrem de vinovat de multa vreme. Oricat de mult a incercat sa uite aceasta intamplare, nu reusea. Era mereu coplesit de sentimentul de vina si de tradare a juramantului profesional. Dar, din cand in cand auzea o voce calma, din interiorul lui, care-i spunea:

Apendicita spre Marele Manitou

Tre’ sa va povestesc, nu de alta dar multi dintre voi cam aveti urmasi si sa nu va ia prin surprindere. Eram in clasa a opta, fix in vacanta de iarna, cand venise matusa-mea pe la noi si mi-a adus o punga de caramele vietnameze. Care ati prins caramelele romanesti de pe vremuri, ar trebui sa stiti ca erau tari ca fierul. Dura o jumatate de ora buna sa dai gata una singura. Practic, nu se puteau manca. Ah, asta dupa ce te chinuiai alta jumatate de ora sa desprinzi hartia de pe ea. Dar nu reuseai niciodata s-o dezlipesti pe toata, ca-ti pierdeai rabdarea. Asa ca, am binevoit sa devorez instant toata punga cu „vietnameze” care se topeau in gura. Imediat dupa ce am halit-o pe ultima, a inceput sa ma „doara burta”.