Dumnezeu nu există!

Nu are cum! Nu în forma propăvăduită de biserică şi religie. Da, putem vorbi despre niscaiva nivel de energie superior, despre alte tipuri de conştiinţa şi multe altele de acest gen, care nu vor face subiectul acestui articol. Dar, ca să fie clar: bătrânelul ăla care stă pe un scăunel şi notează într-un carnet dacă nu cumva am halit carne în zi de post sau dacă am pus vreo maşină cu haine la spălat, duminica, nu are cum să existe!

Ce dovadă mai bună ca asta vreti? Nu, n-o să va pun video-ul cu ştirea, pentru că este deprimant si generator de tendinţe suicidale. Dar probabil că cei mai mulţi dintre voi aţi văzut-o deja şi ştiţi despre ce este vorba. Pe scurt: la Rovinari au murit şase copii, pentru că idiotul care le era tată a ţinut mortiş să instaleze singur centrala termică pe gaze.

Sfântul Baros şi Arhanghelul Cuţit

Ieri dimineaţă, în timp ce mă spălam pe dinţi, mi-a venit aşa un gând. Care zicea: bă, dar noi de unde până unde tăiem porcul de craciun? Adică ce e cu obiceiul ăsta, care contravine flagrant dogmelor religioase? Sau nu? Păi ăştia nu erau cu „bunatate”, „milostenie”, „lumină”, „pace”, „credinţă” etc?

Să nu credeţi că sunt vegetarian şi mă apucase plânsul de mila porcilor. Pot să halesc un purcel de lapte la micul dejun şi să mă hrănesc juma’ de an doar cu ceafă la grătar şi salata de şorici cu lebăr. Doar mă întrebam cum de este posibil un asemenea ritual barbar, cu aprobarea bisericii. Pentru că, dacă aveţi impresia că porcii mor de moarte bună si şoriciul le cade pentru ca napârlesc, sunteţi uşor in eroare şi v-aş recomanda să asistaţi la o tăiere de porc. Eu am stomacul tare şi tot nu mi-a fost uşor să privesc la aşa ceva. Şi atunci? Cum de este ăl de sus de acord?

Sunt semne ca dumnezeu ar putea fi român

Sau daca nu este, avem niste pile mari de tot la el. De ce zic asta? Pai in stirea pe care o aveti aici, tocmai ni se aduce la cunostinta ca un senator UNPR vrea sa obtina dezlegare la peşte si vin de 1 Decembrie. Sa haleasca poporul iesit sa sarbatoreasca. Un mic impediment  ar exista: Ziua Nationala pica in plin post al Craciunului.

Papa si „lepra”

Macar Papa Francisc a avut puterea sa recunoasca treaba asta si sa vorbeasca despre ea. Ca dupa aia a venit purtatorul de cuvant al Vaticanului si a dat-o cu „ceea ce s-a publicat nu reprezinta cuvintele exacte ale Papei”, trebuia sa se intample. Era normal sa apara inexactitati si nepotriviri de cuvinte, doar s-a tradus din italiana in…italiana. Sau, mai stii, Papa o fi dat interviul in latina veche si astia de la Repubblica n-au inteles cum e cu ablativul. Ma rog, interventia purtatorului de cuvant este o laba si ii multumim pentru ea.

Misto este ca in sfarsit cineva a vorbit despre pedofilie in randurile bisericii catolice,

Darnicie evreiasca

Un preot catolic, unul baptist şi un rabin se gandeau cum sa impartă banii stransi in fondul bisericii.
Catolicul: Eu o să trag o linie, arunc banii în sus şi ce pică în dreapta e al meu, ce pică în stînga e al lui Dumnezeu.
Baptistul: Eu o să fac un cerc şi ce pică în el e al Lui, iar restul al meu.
Rabinul: Eu o să-i arunc în sus şi El o să-şi păstreze cît are nevoie.

Dumnezeul hipsterilor

Nu, n-a fost ideea mea. Am gasit-o aici. Dar asta n-o face mai putin valoroasă. Dimpotrivă. Ia uitati-va ce avem noi mai jos: Salvador Dali, plimbându-și animalul de companie prin Paris, în 1969.

Sursa foto

Fratilor, toti hipsterii cred ca se tavalesc in chinuri. Cum naiba nu le-a venit lor ideea asta? Pai voi va dati seama cum ar fi sa iesi de la metrou, la Romana, cu lighioana asta? Sau, si mai bine, s-o pui sa alerge pe langa bicicleta? Sa stai întins pe iarba, in parc, si lighioana sa caute linisita furnici pe langa tine. 

Pai toata fala hipsterimii bucurestene ar face icter mecanic din cauza invidiei.

Sa vezi acum fetele angajatilor de pe la pet-shop-uri cand vor veni primele telefoane cu: „buna ziua, nu va suparati, la dumneavoastra as putea comanda un furnicar?”

Cred ca si Taromul va trebui sa suplimenteze locuri, pe cursele spre America de Sud. 

Abia astept sa vad primul furnicar, legat in fata la The Loft sau B52.

La prima poza pe facebook, cu un furnicar dragalas, întins pe spate, cu labutele si trompita in sus, însotit de comentariul „pufosenia mea”, ma retrag in munti macar o luna. Sa-mi revin. 

P.S. Salvador Dali a declarat cândva: „Cine nu-si poate imagina un armăsar galopand pe o tomata, e un idiot”. Pai daca nici asta nu era statusul suprem pentru facebook…

Fericirea s-a nascut la sat. Oare?

Dragii mei,

    Tocmai pentru ca motto-ul meu incearca sa va spuna si ca „viata e prea serioasa”, desi nu v-am obisnuit, cred ca din cand in cand ar fi bine se ne mai aducem aminte si de lucrul asta. Aveti astazi aici, un crampei din povestea vietii lui Alin. Cine e Alin? Unul dintre primii mei cititori. Ba, daca nu ma insel, a fost chiar prima persoana complet necunoscuta mie, care a scris un comment pe acest blog. Am postat-o exact asa cum mi-a trimis-o. Nu a suferit nici un fel de corectura sau editare. Mie mi s-a incrancenat pielea. Daca sunteti sensibili, va recomand s-o cititi asa, mai printre degete…

Ma tot gandesc cum sa incep relatarea a ceea ce vrea sa fie cica povestea vietii mele, sigur, nu in varianta detaliata, ca ne-ar prinde Apocalipsa, aia care nu mai vine, dar intr-o forma succinta, in care sa apara ideile generale despre acest subiect, destul de greu de “dezgropat” pentru mine, ( nu ca ar fi “murit” inca, dar totusi in proportie de 99% este in moarte clinica, din fericire ), dar si anumite chestiuni care mi-au marcat acesti “minunati” 25 de ani, aproape 26, petrecuti pe pamant romanesc, si in special, acolo de unde provine totul in lumea asta, tot ce este esential cel putin, si anume, la tara.

Friendship and more…

Unul dintre putinele lucruri, neconvertibile in „cascaval” pe lumea asta, este prietenia. Am auzit vorbe ca nici iubirea, da’ nu stiu zau, ce sa zic… Ma gandeam asa, privind in jurul meu, cum stam cu imprietenitul asta. Pentru ca, nu-i asa simplu cum crede toata lumea.

Prietenii cei mai buni.  

Ii cunosti practic, dintotdeauna. De fapt, sunt singurii despre care, daca esti intrebat „de unde il stii pe X”, nu prea ai cum sa raspunzi ceva concret. „Cum adica de unde il stiu? E prietenul meu (cu un accent puternic pe al doilea cuvant), crezi  ca ne-a facut cineva cunostinta”? Ii cunosti ca pe buzunarele tale. I-ai vazut si imbracati si in curu’ gol, fara ca asta sa te influenteze vreun pic. Poti sa-i suni linistit la ora trei si douascinci de minute, dimineata. Si sa le spui ca ai probleme. Singura intrebare pe care o vor pune, o sa fie „unde esti?”.

Sunt singurii care, deschizand frigiderul, iti pot spune pe un ton afabil si prietenos: “bai boule ai baut toata berea, mars si ia alta”!

Ca tot vine pastele…

Si a inceput si Marea Mituire. Asa cum numesc eu postul pastelui.Acum incep mirenii sa-i dea spaga lui Dumnezeu. Cel putin asa cred ei. Altfel nu-mi explic care e treaba cu diversele “abstinente”. De ce se apuca de postit oameni care in restul anului n-au nici o treaba cu subiectul?

Stiu, stiu, mi s-a servit explicatia ca “e bine si pentru sanatate sa tii din cand in cand post, ca mai cureti organismul de toxine”. Sunt perfect de acord. Dar de ce nu faci treaba asta la sfarsitul lui August., sau la inceputul lui Noiembrie? Pai va spun eu de ce. Ca daca tot te chinuiesti, macar sa vada Dumnezeu, nu?

Exact ca in povestea aia pe care o tot zice ciobanul care, din nefericire, e patron la Steaua. Cum era el in tinerete la bar la Melody si tot impartea bani la solisti si dansatori. Dar in stilul lui asa, cu strigaturi si mare tam-tam. Pana a venit un angajat de-al locului si i-a soptit ca e Militia Economica in local si daca vrea sa mai dea bani, sa o faca pe ascuns.