Dorel versus Hans

Guest Post by Ana R.

 

Mesterul roman este o categorie aparte a speciei umane. In marea majoritate a cazurilor este un specimen lipsit de creier, interes si onoare. V-am povestit ca am fost in vacanta in tara natala si la tot pasul am vazut roade ale muncii mesterului roman. La Mamaia ne-am cazat la hotelul Marie, proaspat renovat si laudat pe diferite portale de turism. Ca era camera minuscula de mai aveau putin si trebuia sa stai cu bagajul in pat, ca sa ai loc in ea, e alta poveste. Problema cea mai mare o constituia baia. In baile hotelurilor ai ocazia sa vezi cel mai adesea “lovitura mesterului roman”. Adica arunca cu faianta pe pereti si fug. O dunga nu era perfect dreapta in baia aia, plus ca toate colturile erau ori iesite ori infundate in mortar.

Atat ii duce capul

Pen’ca multi o ardeti in deplasare zilele astea, ma mai aberez si eu pe un subiect drag mie, ca si asa nu are cine sa citeasca pe aici: sportul rege.

Hai sa ne intelegem, fotbalul a fost gandit, inca de la inceput, pentru a se adresa publicului. De-aia exista chestiile ale cu scaune (tribunele), sa vina niste unii acolo si sa incurajeze sau sa sufere pentru echipa lor. Sau, pur si simplu, de placere. Sa se uite. Chiar daca privesti un meci din fotoliu, de acasa, parcă e altceva cand vezi tribunele pline si se aud galeriile cantand. Prin urmare, as fi tentat sa zic ca publicul e aproape la fel de important ca actorii principali, jucătorii. Ca altfel nu se mai construiau arene cu zeci de mii de locuri, nu?