M-a făcut mama critic de film

Hai mă că glumesc. Nu m-a făcut. Dar am mai văzut zilele astea nişte filme destul de noi şi mă gândeam ca poate v-ar fi de folos să vă zic ce şi cum.

Ma che cazzo e lo Hobbit?

A se citi cu „h” mut, adică: „lo obbit”. Exact asta a fost replica unui amic italian atunci cand, la cinematograf fiind, nevasta-sa l-a rugat sa intre la „The Hobbit”, in loc de comedia pe care voia s-o vada omul. Si cred ca intrebarea rezuma exact ceea ce simt si eu acum, dupa ce am reusit sa vad si ultima parte a trilogiei: mai lasati-ne dracului cu Hobbit-ul vostru, ca ne-a ajuns!

The Interview

Pentru ca tot este zi de vorbit despre filme, trebuie sa va zic ca abia am terminat de vazut „The Interview”. Si tocmai am inteles pentru ce a facut Sony tot tambalaul legat de filmul asta (ba ca nu-l mai difuzam, ba ca-l difuzam dar numai unde vrem noi, ba ca pe dracu sa-i pieptene). Era singura lor sansa ca vreun om sanatos la cap sa scoata arunce bani din buzunar ca sa vada acest… acest…nici nu stiu cum sa-l cataloghez. Stati ca mi-a venit: aceasta porcarie sinistra.

Whiplash

Vineri seara era frig rau, mai si ploua, deci aveam un chef de iesit din casa, cam cum are magarul de bâtă. Dar m-a sunat un prieten si mi-a zis ca n-am cum sa ratez filmul de la opt, de la Studio. Eu o tot dadeam cu ihi, poate vin, dar in gand imi ziceam ca dupa ce inchid telefonul, il dau pe silent, ma bag in pat si dimineata mai ies de acolo. Numai ca omul m-a simtit pus pe ţeapă si mi-a dat decisiva: uita-te la trailer, ca sa vezi ce pierzi daca nu vii. M-a pus dracu’ si m-am uitat. Zece minute mai tarziu eram in drum spre cinematograf, sa vad Whiplash. Cu speranta in suflet ca de data asta reusesc sa nu mai stau la balcon. Nu de alta, dar rotulele mele sunt inca afectate, dupa experienta trecuta. Am reusit, multumita amicului meu care a stat de doua ori la coada. Prima oara ca sa afle ca nu mai sunt locuri decat in primele doua randuri si la… balcon. A doua oara dupa ce s-a prins ca la sapte si jumatate se anuleaza rezervarile. La 19.31 era din nou la ghiseu. Si a pus el mana pe cele mai bune „anulate”. Randul şapse. Like a boss.

Cum poţi sa te pişi pe două filme bune?

Va zic eu imediat cum. Pai bagi o gramada de bani in ele. Le duci pana la nivelul in care un om normal ar zice „mama, ce film bun am vazut” si apoi vii cu un final care se pisa pe toata munca ta de pana atunci. Cam asa. Va si explic, ca sa nu ziceti ca aberez.

Primul este Fury. Pe care pur si simplu l-am devorat. Este un film de razboi cum imi doream de ani de zile sa vad. Dur, cinic, cu scene de lupta adevarate, capatani care zboara, picioare amputate, intestine iesite pe afara, replici taioase. Exact cam ce inseamna cu adevarat un razboi purtat cu arme conventionale. Ma rog, n-am nicio intentie sa vi-l povestesc aici. Dar vine finalul, fratilor. Care mictioneaza de sus, pe tot ce construise filmul pana atunci. Pe scurt, este vorba despre echipajul unui tanc american ramas imobilizat in mijlocul unui drum de tara, din cauza de senila distrusa de o mina. Si apar nemtii. Iar yankeii se hotarasc sa ramana acolo, sa apere pozitia aia cu pretul vietii. Foarte frumos, sunt convins ca razboaiele se poarta si cu aportul unor eroi de acest gen.

N-a fost sa fie

Am fost joi la film. La cinema Studio. Si pentru ca am ajuns fix inainte sa inceapa, am mai prins loc doar la balcon. Am un sfat pentru voi: daca masurati mai mult de 1.70 m inaltime, nu aveti ce sa cautati acolo. Genunchii mei poarta si acum urmele lemnului de la spatarul scaunului din fata. Si credeti-ma, am incercat in fel si chip sa nu ajung la el. Pur si simplu nu ai cum, la etaj este pentru pigmei.

Interstellar

Fratilor, mergeti sa vedeti „Interstellar”. Atat pot sa spun. Care pe unde sunteti, sa nu cumva sa-l ratati. Nu sunt un fan al genului SF, dar filmul asta…

Eu l-am vazut la IMAX, ceea ce v-as recomanda si voua, pentru ca a fost realizat special pentru acest format. Nu va povestesc niciun cuvant despre actiune, simt ca ar fi de prisos. Doar repet: nu aveti voie sa-l ratati!!! Si daca nu va place, intrati aici si injurati-ma. La liber. Promit ca nu moderez comentariile. 😉

Usturoi, un film dat dracului

Dragii mei, am un coleg intr-ale scrisului, aflat intr-o grava suferinta. Blogul pe care il foloseste pentru a-si dezlantui talentele de scriitor, se afla in plina operatiune de reconstructie. Si cum mai degraba gasesti un mecanic auto care stie sa cante simfonia a noua la pian cu o singura mana, in timp ce cu cealalta gateste, decat un scriitor care sa stie si web-design, amicul meu simte ca nu mai rezista fara sa-si reverse undeva efluviile de inspiratie. Asa ca, plin de solicitudine, i-am pus la dispozitie pentru azi, modestul meu blog. Sper sa va placa. Luati de cititi un Guest Post by Damian Gicoveanu:

Q.E.D.

Bai, eu nu fac pe aici cronica de film. Nu de alta, dar nu ma pricep. Sunt destui care se ocupa cu asta, asa ca o sa-i las pe ei. Dar sa-mi dau cu parerea despre unul, cred ca am voie, nu? Si daca tot am fost duminica sa vad „Q.E.D”, uite ca va spun cateva vorbe despre el.

Mi-a placut, fratilor, rau de tot. Da, stiu, multi dintre voi s-au saturat de filmele romanesti care evoca perioada dinainte de ’89. Ei bine, „Q.E.D” este cu totul altceva. Pentru cei care-si amintesc cat de cat cum era pe vremea „cealalta”, e aproape obligatoriu sa-l vada. La mine, cel putin, a fost prima oara cand am vazut intr-un film cum functiona Securitatea Statului. Si asta fara sa-mi bage pe gat la nesfarsit celebrele batai din „beciuri” (nu ma injurati, cred ca exista multi oameni ce-au suferit din cauza lor, dar subiectul era pur si simplu supra-saturat, asta incerc sa spun). Pur si simplu iti este aratat cum „organele” preluau si instrumentau un caz de genul celui descris in film. Da’ ia stati, sa va zic pe scurt despre ce este vorba.