Eu, Fifa si Bloggers Lan Party

Am jucat Fifa pentru prima oara in 1998. Eram acasa la un prieten care-l avea pe pc. Si cand a inceput ala sa-l joace, s-a terminat smecheria. Eu ceva atat misto nu mai vazusem. Oricum eram innebunit dupa fotbal, dar sa pot juca eu cand vrea muschiuletu’ meu, era ceva de vis. Asa ca am inceput sa indesesc vizitele la amicul meu. In week-end-uri acolo ma gaseai, de dimineata pana seara. Si omul ma lasa sa-mi fac damblaua. El si ai lui isi vedeau de treaba, veneau, plecau, se uitau la tv, pe mine ma gaseau tot unde ma lasasera. In fata pc-ului (cred ca era un pentium 386, dar nu bag mana in foc), jucand Fifa. Ma mai intrerupeam doar cand ma chemau la masa. Doar stateam toata ziua la ei, ar fi fost culmea sa ma lase nemancat.

Blat ca la carte

Hai ca tot e Campionat Mondial si imi tot vin in cap subiecte legate de fotbal. Ma amuza astia din presa internationala care o tot dau cu aranjamentele intre diverse echipe, in ultimul meci din faza grupelor. Pe langa ca nu s-a adeverit nimic (s-a jucat totul pe bune, parerea mea), ma intreb daca oamenii au habar despre ce vorbesc si daca au asistat macar o data in viata la un „blat” adevarat, facut ca la carte. Daca nu, eu as propune celor de la FIFA sa faca rost de inregistrarea meciului Rocar–Petrolul (cred ca s-a jucat prin 99 sau 2000) si s-o furnizeze tuturor Federatiilor afiliate din lume, ca material didactic obligatoriu.

Pentru ca, fratilor, eu am fost in tribune la acel meci. Locuiam pe undeva prin zona, asa ca in dupa amiaza aia m-am dus pe „vestitul” stadion din Drumul Gazarului, sa vad fotbal. Si am vazut. Este vorba de Rocar-ul patronat de Gigi Netoiu, despre care se spune ca in sezonul respectiv din 34 de meciuri, a avut aranjate 30.

Consumator de Campionat Mondial si bere. Si nervi…

Treaba e in felul urmator. De cand a inceput Campionatul Mondial, eu si Prietenul I. tot cautam un loc unde sa ne hodinim oasele cand iesim de la munca si sa vedem meciurile. Nu suntem extrem de selectivi. Conditii de baza ar fi doar vreo cateva: daca se poate sa fie terasa (ca de stat indoor ni s-a cam luat in iarna asta lunga), sa fie un televizor cu ecran ceva mai mare decat al monitorului de la birou, berea rece si la pret decent. Ah, da, si acest loc minunat sa se afle in proximitatea zonei in care ne traim maruntele vieti. Adica sa nu merg mai mult de un sfert de ora – douaj’ de minute dupa ce ma dau jos din metrou. Ca mi s-ar lua sa ma duc zilnic pana in Vatra Luminoasa, doar ca sa vad meciul de la ora 19.00. Ei bine, se pare ca avem ghinion.

Fußball nervt mich…by Ana R.

Pentru ca ne tot povesteste colegul de blog despre influenta fotbalului in viata lui si despre cum o ia razna cand pierde Steaua si are oaresce manifestari sociopate, imi da apa la moara in antipatia mea vesnica pentru fotbal. Sper sa nu ma dea afara de pe blog, dupa aceste marturisiri, iar daca o face macar stiu de la ce mi se trage.

Ma enerveaza rau de tot fotbalul si nu numai din considerente economice (cu banii investiti la nivel mondial in fotbal, am salva de la foamete vreo cinci tarisoare subdezvoltate), ci si pentru pierderea totala de vreme (in opinia mea, n-am dat cu parul) de a urmari un joculete cu 22 de tantalai care alearga ca bezmeticii dupa o minge.

18 Aprilie in istorie

1902 – Danemarca este prima tara care adopta amprentarea pentru a identifica raufacatorii.

La noi mai erau cinci ani pana la rascoala de la 1907. Ce-ar mai fi de zis?

De pe margine se vede mai bine

Intr-o duminica de vara, pe vremea cand mai ieseam si noi la fotbal, stateam cu spor „pe bara” si admiram cu abnegatie driblinguri si pase reusite. Ne-am fi bagat si noi la joc, dar pentru ca terenul unde prestam de obicei era ocupat, lustruiam de zor niste gardulete de metal. Astepatand sa se mai plicitseasca mingicarii.

Ti-ai gasit, de-ai dracului parca se indarjeau la joc. Bine, avusesem si-un pic de ghinion. In dupa-amiaza aia se stranseserea la fotbal „baietii” mai mari ca noi cu o generatie. Nu prea mergea sa te duci sa le-o dai pe-aia cu „hai ca ati jucat destul, mai intram si noi”. Lucru perfect posibil dealtfel, daca pe teren s-ar fi aflat niste unii mai mici ca noi. Da’ nu erau, asa ca inghiteam in sec si asteptam sa-si spuna varsta cuvantul. Ce varsta nene, erau aia ca hraniti cu jaratec. Presing, demarcari, pase ca la prima tinerete.