Dansezi printre kile

Mă oameni buni, sâmbăta trecută a fost ziua unui prieten bun şi omu’ ne-a scos la Berăria H. Prilej cu care mi-am reconfirmat o observaţie personală ce mă bântuie de nişte ani încoace: frate, femeilor grase ar trebui să li se interzică prin lege să danseze în locuri publice. La fel şi bărbaţilor săriţi bine de 40 de ani. Zbânţuiele lor sunt groteşti, penibile şi asezonate cu o doză bună de ridicol. Serios, nu te poţi uita la o femeie grasă dansând (şi nu mă refer la blues-uri ci la ţopăială) fără să faci, măcar în gând, o constatare răutăcioasă (recunosc, ale mele au fost mai mult decât răutăcioase şi au fost spuse în gura mare). Dar poţi să fii tu Maica Tereza, când vezi ditamai „dulapul” facând chestii care la greutatea aia devin caraghioase, tot îţi mijeşte un zâmbet în colţul gurii şi o ironie muşcătoare în minte. D-apăi mie care nu sunt nici pe departe vreun suflet atât de pur şi curat.

Grasule, iartă-ţi părinţii că sunt proşti şi nesimţiti!

Continuăm cu un articol din seria ce-am mai observat pe feisbuc.

După tururi de alegeri, atacuri teroriste şi multe, foarte multe mâţe, pe măreaţa reţea de socializare a lui Ţucărberg răsar, una după alta, pozele cu copiii deţinătorilor de profiluri. Fraţilor, nu prea le halesc nici dacă ăia micii sunt frumoşi şi numai buni de dat în reclame, pe tv. Darămite când îmi răsare pe wall căte un mic monstruleţ obez. Păi îmi vine să dau dracului tot şi să nu mai deschid calculatorul niciodată.

O capra buna e o capra moarta

Eram la munca saptamana trecuta. Printr-un concurs de imprejurari, am fost obligat sa umblu in locul unde se tin lichiditatile cash. Colega care avea „cascavalul” in grija nu era in ziua aia, asa ca am fost nevoit sa imi bag eu nasul acolo. Imi rezolv ce aveam de rezolvat si cand sa inchid totul la loc, observ doua hartii a cate o suta de euro. Doua sutici d-astea, nascute din prea multa comuniune europeana, se uitau la mine cu ochi straini si goi. Le scot cu grija de acolo, sa-mi dau un pic pe barba cu ele, ca sa-mi poarte noroc. Si-mi zic, cu ocazia asta, sa fac si o gluma cu cele doua colege care mai erau in biroul cu pricina:

-Hai frate, ca am gasit doua sute de euroi. Ii luam si ne facem ca nu stim nimic…

Cele doua mustaceau. Eu, cu şarada proasta mai departe:

Cum se explica?

Doamna din imagine nu este nici grasa, nici slaba, nici inalta, nici scunda, nici frumoasa, nici urata. Nu este nicicum. Dar parca face tot posibilul sa arate ca nu mai reprezinta nimic, pentru ea insasi. Si ma intreb si eu ca omul, in ce moment al existentei sale o femeie considera ca a facut destul pentru societate si se lasa in dorul lelii? Se imbraca la repezeala (cu ce gaseste la indemana), se mai ingijeste din parti si isi trage o coafura pe care eu n-o pot descrie in niciun fel.

O observasem inca din metrou. Poate nu se vede in poza, dar nu are trasaturi urate. Si atunci? Ce-o mana pe ea sa se tunda asa si sa se imbrace pe stil maica-mea (care a iesit la pensie de zece ani)?