Varcolacul

Dintre prietenii mei, daca e sa iasa cu smardoiala, printre primii pe care i-as suna este prietenul R. Omu’ nu se caca pe el daca e sa iei doi pumni in mecla si, mai ales, daca trebuie sa dai. In plus, are atatia amici si cunostinte din diverse paturi sociale (ca sa zic asa) incat cred ca ar putea sa puna in aplicare vestita vorba a lui Jiji, cand ii ameninta pe smecherii din Braila, care-i cerusera taxa de protectie lui Banel: „baaaaa, cand prima masina cu „baieti” ajunge la voi, ultima nici n-a plecat din Bucuresti, atat e coloana de lunga”. Ati inteles ideea. Are „conexiuni” si nici nu e vreun papa-lapte care sa se cace pe el, daca-l iei mai tare.

Acu’ ceva vreme omu’ meu primeste o invitatie la nunta. La Iasi (na, tocmai ce va explicam ca are relatii si amici peste tot). Continuă lectura

Tenorul groazei

Tot intr-o zi din asta de primavara, care intarzie sa apara, eram la alergat in parc. Era seara, se intunecase deja si o ceata ca la balamuc. Din aia laptoasa de nu vezi la doi metri in fata. Acu’, asta nu ar fi fost o mare problema, dar multumita lui nen-tu’ Piedone, in jumatate de parc iluminatul public este sublim. In sensul ca lipseste cu desavarsire.

De felul meu nu sunt foarte cacacios, adica nu mi-e frica si de umbra mea. Da’ ma simt eu mai in largul meu cand e lumina in jur. Cand te poti uita in ochii adversarului. Daca iei una in falca, macar s-o iei de la unul pe care il vezi, nu doar il simti tu prin preajma. Ca sa intelegeti, cand am citit “Shining”, stateam intr-un camin studentesc unde noaptea stiai pe unde s-o iei, doar daca fusesei as in copilarie la concursurile de orientare turistica. Tin minte ca n-am mai mers la buda noaptea, cat timp a durat lectura si inca vreo saptamana dupa aia. Continuă lectura