Frica e mai tare ca stresul

Eu sunt cel mai mare fan al nutritionostilor. Ii iubesc din suflet. Am mai povestit pe aici ca am si fost la o tanti, celebra in domeniu, care arata cam ca un godacel in preajma craciunului, dar da sfaturi pertinente despre slabit. Nedumerirea mea este cum de oamenii care cotizeaza pentru invataturile ei, nu se intreaba cum de nu le aplica si pe propria-i faptura. Dar, ma rog, asta e alta discutie.

Ziceam ca sunt fanul lor (mai nou am cazut intr-o admiratie vecina cu adoratia pentru dom’ doctor Laslau. E ţâţă de mâţă, gagiul). Ziceti voi, nu este cea mai tare smecherie sa scoti bani, spunanadu-le oamenilor chestii stiintifice de genul coaie, nu mai hali ceafa de porc cu cartofi prajiti si o sa slabesti garantat.

Promisiunea facuta, datorie curata

Ce poti face intr-o miercuri seara (unspe noaptea, ca sa fim mai exacti) cand ti se face extrem de foame (desi nu mai voiai sa mananci dupa ora 19.00), deschizi frigiderul si nu vezi nimic in afara de un bax de bere si cateva legume? Daca ai ceva aptitudini de master chef, incropesti ceva din legumele alea. Daca nu ai, si mai esti si Prietenul I., pui mana pe telefon si suni la Wu-Xing. Ah, stati, ca nu e asa simplu. Inainde de toate, pui mana pe laptop si te uiti luuuung pe oferta, incercand sa te hotarasti ce anume vrei. Nu stiu cat a durat in acest caz, dar la carciuma, sunt dati cand toata lumea termina de mancat si prietenul I. inca nu s-a hotarat ce vrea. Mai consulta menu-ul si din cand in cand cheama si chelnerul pentru lamuriri suplimentare („nu te supara rosiile sunt de gradina sau de sera?”, „ai idee daca porcul avea mai mult de 16 luni?”, „prepelita nu serviti?” sau cea mai tare „se poate sa ma razgndesc, as vrea sa comand altceva?” sunt intrebari firesti intr-un local, pentru bunul meu prieten).

Vacanta Turcia – continuare

Revenim in Turcia. Am ajuns la Canakkale, am trecut cu bacul, am mancat, am dormit, am schimbat stopul spart, am plecat spre Kusadasi. Mi-a placut, dar tare de tot, ca am mers vreo saizeci de kilometri pe o autostrada noua, abia o dadusera in folosinta turcii. Cred ca despre Izmir-Ankara este vorba. E misto rau. N-am vazut asa ceva prin nicio tara pe unde m-am mai preumblat cu masina.

La un moment dat, n-am avut de lucru si m-am ratacit din nou. De data asta nu mai aveam pe nimeni dupa noi si am crezut ca m-am intors de-a binelea in timp. Dar nu asa cu zece-cinspe ani. Oameni buni, am ajuns intr-un sat din ala in care ai impresia ca totul s-a oprit la sfarsit de secol nouaspe – inceput de secol douazeci. Toate, dar absolut toate femeile de acolo erau imbracate in voaluri din alea care acopereau tot (burqa, parca).