Nu credeţi că e cazul să lăsăm naibii „ziua Izabellei”?

De vreo săptămână toată lumea s-a tâmpit cu săracia asta de „ziua Izabellei”. Ce naiba o fi atât de interesant, sa mor dacă pricep. Ne-am amuzat cinci minute (eu nici măcar atât), după care ar cam fi trebuit sa ne vedem de ale noastre. Ţi-ai găsit. Ziare, televiziuni, bloggeri, nu mai prididesc cu ştiri reale sau inventate pe subiect. Ba, mai mult, am citit şi vreo două-trei articole în care autorii începuseră să se îngrijoreze pentru „sărmana” fata. Serios. Mi-a cam picat şi mie faţa când le-am citit.

Cu creierul gol-golut

De fiecare data cand vara-mea vine in tara (din U.S. of fucking A.) are doua probleme (ma rog, are ea mai multe, dar restul sunt la capusor): fusul orar si emisiunile de la televizor. Treaba e ca cele doua, despre care facem vorbire aici, sunt oarecum complementare. Adică din cauză că nu are somn, sta noaptea si se uita la tv. De nenumarate ori am prins-o in prag de nouă zi cu ochii beliti spre ecran. Iar daca n-o surprindeam eu, povestea ea singura cum a stat sa se uite pana se lumina afara. Femeia era pur si simplu fascinata de ce se intampla in vizualul romanesc. Imi zicea „Mihae, ma uit si eu acum, ca nu mai pup eu asa ceva”. Era fascinata pana la dumnezeu, de cantitatea de prostie care se revarsa dinspre televizor spre creierul ei. Cred si eu, in State au niste talk-show-uri  amarate si cam atat. Nu tu Maruta, nu tu „acces direct”, nu tu reality-show-uri mizerabile, nu tu stirile de la ora cinci. Niste puritani amarati.