Bulgarian Police

Tot auzisem de restaurantul si ferma de scoici de la Dalboka. Si-mi era ciuda ca iar ne-au facut bulgaroii. Noi nu suntem in stare sa avem asa ceva. Si ma roade in piept o invidie cand e vorba de „cefe late”, ca imi vine sa mor. Nu-i suport in fata noastra in niciun domeniu. Pai daca nici p-astia nu-i intrecem, atunci pe cine? Cred ca de la fotbal mi se trage. Mor cand pierdem in fata bulgarilor si a francezilor. In rest, mai gasesc puterea sa ma calmez, dar cu astea doua natii, nu stiu de ce, urasc sa luam bataie.

Pentru ca tot dadusem o fuga la plaja, la mare, m-am gandit sa iau fetele si sa le duc la Dalboka. Ca prea numai de bine citisem pe subiectul asta. Asa ca, dupa ce ne-am perpelit la soare, in loc sa plecam spre Bucuresti, hai sa dam o fuga sa halim scoici proaspete. Io mai aveam un gand secret. As fi vrut sa mananc sturion. Nu imi aduceam aminte sa fi bagat asa ceva sub nas si am zis sa profit de ocazie. Continuă lectura

Cum procedez?

Si eu ce fac in situatia asta? Vineri dimineata la Pipera era o aglomeratie infioratoare. In trafic, ca am avut proasta inspiratie sa iau masina. Chiar am fotografiat niste „organe”, care stateau si admirau miscarea, mai mult sau mai putin browniana, a masinilor. Sa mor eu daca am inteles pentru ce stateau ca niste p**i (asta o fi pluralul, sau P**e?) in intersectia aia. Eu intram in rond, de pe sensul fara prioritate, iar pe cel care avea, coloana de masini era practic nesfarsita. Iar vitele alea doua stateau si admirau cum faceai semne disperate (practic te milogeai) sa te lase si pe tine cineva sa te incadrezi. Ce mortii ma-sii pazeau aia, habar nu am. Aveau ordin de seviciu sa supravegheze intersectia si sa nu cumva sa intervina in vreun fel asupra „bunei desfasurari a traficului”? Continuă lectura

Cum era sa-mi donez permisul

M-a pus naiba de-am dat peste un caine cu masina. Na, mi-a parut rau si de animal, ca l-am facut pilaf, dar de masinuta mea mi s-a rupt inima. Noroc ca patrupedul era de talie mai mica si nu mi-a sarit airbag-ul in nas. Ca mai umblam si cu mufa umflata doua saptamani. Da’ au binevoit sa se sparga grila din bara, un scut de protectie si radiatorul pentru aer conditionat. Prin urmare am luat calea service-ului, pentru deviz. Si cum pe Megane-ul meu l-am tinut pana acum numai cu piese originale si manopera de la service autorizat, m-am dus acolo unde mergeam de obicei, la Meridian.

Baga oamenii masina pe rampa, se uita la stricaciuni si iese devizul. Cu tot cu manopera 3900 de lei (treizecisinoua de milioane, ca poate nu intelege toata lumea). Nu stiu cum e situatia la voi, dar pe mine nu ma dau banii afara din casa. Am zis „multumesc frumos,  ma gandesc si revin”. Continuă lectura

Fee For Ugliness…stiu, sunt un misogin.

Nu stiu altii cum sunt, dar io cand vad un Mini One sau Mini Cooper pe strada, ma astept sa fie o tipa misto la volan. Ceea ce, in majoritatea cazurilor, se si intampla. Ei bine, io vreau sa va spun azi de cazurile celelalte. Alea in care intorci capul sa vezi cine e la volanul Mini-ului si de acolo rasare ditamai ciumafaia. E dezamagirea mare, fratilor. Crunta. Mult mai mare ca la alte urate pe care le mai zaresti in trafic. Pentru ca de la Mini ai asteptari. La mine esalonarea e clara: am vazut Mini, la volan trebuie sa fie ceva bun. Continuă lectura

I’m back, bitches!!!

Dap, m-am intors. Nici eu nu stiu cum am reusit, dupa tot ce mi s-a intamplat, dar uite-ma ca sunt din nou cu voi.

Stiu ca ati fost cativa de pe aici ingrijorati de soarta mea. Asa ca, special pentru ei (dar nu numai), voi povesti pe scurt prin ce am trecut. Tineti-va bine!

Fratilor, am fost rapit de extraterestrii. Stiu ca nu va vine sa credeti (ce, mie mi-ar veni?) dar chiar asa s-a intamplat. Intr-una din serile cand ma duceam spre casa, am simtit cum masina mea pierde contactul cu asfaltul si n-am mai putut s-o controlez. Continuă lectura

Cum am fost aproape de „weekend at Bernie’s”…

Acu’ vreo luna, cum stateam eu la birou asa si meditam la nemurirea sufletului (munceam, am vrut sa zic), il vad pe unul din colegii mei ca se albeste la fata. Nu mult. Cam ca o foaie din aia de pergament, de pe vremuri.

– Ba, zic, ti-e rau ?

– Ihim, raspunde colegul cu o voce vesela ca a mitropolitului Ardealului, la slujba de ingropaciune.

Plin de initiativa, cum ma stiti, imediat organizez o echipa de soc, sa-l duca pe om la cabinetul medical (da, in cladirea unde cu onor activez, exista asa ceva la parter). Asa ca, pe loc, am rugat doua fete sa mearga cu el acolo. Hai ba, nu va strambati, eu am pregatit masina sa-l ducem pe om acasa. Masina altui coleg, doar nu era sa merg cu a mea.

Ma duc sa recuperez suferindul de la cabinet. Ajung la fix, sa aud intrebarea doctoritei:

– Va e rau? Ce aveti? Continuă lectura

Dacia 1300, cu imbunatatiri…parintesti.

De cand ma stiu mi-a placut sa conduc. Desi, v-am explicat ca nu folosesc masina in Bucuresti, decat in caz de stringenta nevoie. Dar, pentru mine, ce se intampla in orasul asta nu are legatura cu sofatul. Poate doar cu pierderea de timp, nesimtirea si nervii. In schimb, ma pot urca la volan la orice ora din zi sau din noapte, si sa plec la un drum de 1500 km, fara nici o problema. Ceea ce s-a si intamplat de cateva ori.

Va dati seama ca tot liceul am visat un singur lucru. Sa fac varsta legala, sa-mi iau permisul si sa incep sesiunile de drive-test cu batrana Dacie a lui taica-meu. Si, ca sa ma pregatesc mai temeinic pentru examenul auto, dadeam cate o fuga in poligon (da, eu am prins si examinarea printre jaloane) cu o vecina de varsta mea. Mergeam noi doi, cu masina maica-sii. Pentru ca nu aveam carnet nici unul din noi, conduceam eu. Femeile conduc prost, cu permis, daramite fara. Nu-mi permiteam sa risc. 🙂

Am luat examenul fluierand, la cat imi dorisem. Iar o saptamana mai tarziu aveam mult dorita bucata de carton roz (da, da, erau din hartie candva) in buzunar. Continuă lectura

Trafic de Capitala

Ma gandeam ieri dimineata, cand o luasem la pas prin zapada si dardaiam, de ce naiba nu merg eu cu masina la munca ? Mi-am revenit din visare cand am ajuns in intersectia de la “Budapesta”. Si mi-am adus aminte de ce nu merg:

– pentru ca am jurat sa renunt la mersul cu masina, in ziua in care am facut trei ore (voi va dati seama ca fac doua, pana la Valcea, la ai mei ???) de la birou pana acasa. Si nu am biroul la Slobozia, vorbim de un drum Pipera – Tineretului. In intervalul mai sus amintit, am stat 45 de minute, nemiscat la “aviatorilor”. Timp in care am citit gazeta sporturilor de doua ori. De la cap la coada, inclusiv ultimile rezultate din cricket. Pe vremea aia nu aveam telefon d-asta inteligent, ca poate trecea timpul mai usor (a propos, de fiecare data cand sunt la volan, imi vine in minte bancul cu timpu’);

– pentru ca ii urasc cu patima pe cei ce ma depasesc, “la meserie”, pe linia de tramvai si  apoi fac semn, din poignet, sa-i las a se “bage” si ei. Nu-i las; Continuă lectura

Magda Panda

Stateam langa Grozavesti (cu chirie, intr-o casa veche) dar imi faceam veacul prin minunata Regie. Ceea ce era foarte misto, in timpul anului universitar. Dar eu voiam sa va povestesc o intamplare dintr-o vara, cand studentii plecau in orasele de bastina, iar Regia ramanea parasita, ca o fata mare suspecta de sifilis. Dadeai cu tunul si nu gaseai un om. Eu lucram in Bucuresti, asa ca ramasesem p-aici. Numai ca ma plictiseam ingrozitor. Toti prietenii erau plecati care incotro. Dupa ce ieseam de la munca, incepea chinul. Nu aveam cu cine sa ies sa stau la un pahar de vorba. Aveam acasa un televizor, care prindea doar programul doi al TVR-ului. Ia incercati voi sa va uitati numai pe TVR2. Pai ? Sa nu-ti iei campii ? Ajunsesem sa intreb de vorba portarii de pe la camine. Incepusera sa ma evite si aia. Se prefaceau ca dorm, cand ma vedeau ca apar.

In aceasta atmosfera de un plictis ingrozitor, intr-una din seri, imi cautam o “potentiala victima”, care sa-mi suporte vorbaria macar o ora, doua. Nimic, nu “cadea” nimic. Continuă lectura