Sofia

Despre meciul de rahat n-o sa prea vorbesc, ca nu sunt masochist (ăstia-s aia cu durerea auto-provocată, nu?). Asa pe scurt, pot sa spun ca pare un cosmar, din care m-as bucura sa ma trezesc. Da’ din păcate nu e cazul. Si cred ca este doar inceputul sfarsitului Stelei. Ma opresc aici, ca ma iau nervii aia mari.

Revin la Bulgaria, cea pe care în mod normal n-o halesc deloc. Dar în Sofia am vazut locuri si lucruri care mi-au plăcut. O sa vi le povestesc separat. Unul din ele ar fi ca desi am ars-o numai prin centru, toate chestiile erau mai ieftine decat in Bucuresti. Am si un pont pentru hipsteri: lăsati dracului Bucurestiul ala aglomerat, centrul vechi si B52-ul! Sofia ar trebui votată drept capitala mondiala a hipsterimii de pretutindeni. Va zic, macar 5-6 luni pe an, aici e locul vostru. De încercat cat mai curand. O sa-mi multumiti.

Prin Bulgaria

Nici noi, nici amaratii ăstia nu avem ce cauta in UE. Oras mai urât ca Ruse nu exista, jur. Vasluiul e metropolă pe lângă sărăcia asta cu blocuri urâte, femei hidoase si străzi asfaltate în Precambrian.

Mi se pare tare ca pe drum sunt mai multe masini cu numar de România decât de Bulgaria. O merge lumea la meci sau încă o mai ard în concediu?

Blat ca la carte

Hai ca tot e Campionat Mondial si imi tot vin in cap subiecte legate de fotbal. Ma amuza astia din presa internationala care o tot dau cu aranjamentele intre diverse echipe, in ultimul meci din faza grupelor. Pe langa ca nu s-a adeverit nimic (s-a jucat totul pe bune, parerea mea), ma intreb daca oamenii au habar despre ce vorbesc si daca au asistat macar o data in viata la un „blat” adevarat, facut ca la carte. Daca nu, eu as propune celor de la FIFA sa faca rost de inregistrarea meciului Rocar–Petrolul (cred ca s-a jucat prin 99 sau 2000) si s-o furnizeze tuturor Federatiilor afiliate din lume, ca material didactic obligatoriu.

Pentru ca, fratilor, eu am fost in tribune la acel meci. Locuiam pe undeva prin zona, asa ca in dupa amiaza aia m-am dus pe „vestitul” stadion din Drumul Gazarului, sa vad fotbal. Si am vazut. Este vorba de Rocar-ul patronat de Gigi Netoiu, despre care se spune ca in sezonul respectiv din 34 de meciuri, a avut aranjate 30.

Consumator de Campionat Mondial si bere. Si nervi…

Treaba e in felul urmator. De cand a inceput Campionatul Mondial, eu si Prietenul I. tot cautam un loc unde sa ne hodinim oasele cand iesim de la munca si sa vedem meciurile. Nu suntem extrem de selectivi. Conditii de baza ar fi doar vreo cateva: daca se poate sa fie terasa (ca de stat indoor ni s-a cam luat in iarna asta lunga), sa fie un televizor cu ecran ceva mai mare decat al monitorului de la birou, berea rece si la pret decent. Ah, da, si acest loc minunat sa se afle in proximitatea zonei in care ne traim maruntele vieti. Adica sa nu merg mai mult de un sfert de ora – douaj’ de minute dupa ce ma dau jos din metrou. Ca mi s-ar lua sa ma duc zilnic pana in Vatra Luminoasa, doar ca sa vad meciul de la ora 19.00. Ei bine, se pare ca avem ghinion.

Game, set, meci

De când mă stiu, mi-a placut fotbalul. Si Steaua. Pe vremea „cealalta” aveam caiete in care imi notăm partidele, golurile, minutul si marcatorii, ascultând „fotbal minut cu minut”. Practic puteam sa-l recunosc pe Dumitru Pelican, fara sa-l fi intalnit vreodata, doar dupa voce. Cand l-am vazut pentru prima oară pe Ilie Dobre, in carne si oase, m-am cacat pe mine de râs. Compatibilitatea dintre vocea lui si fata de bidon turtit, era de suta la suta.
Dupa ce am ajuns in Bucuresti, aveam săptămâni cand vedeam si cate trei meciuri saptamanal, live pe stadion. Era pe vremea când FC National si Sportul Studențesc inca existau si jucau in prima liga.
Am mai stat o singura data in mijlocul suporterilor adversi. La finala Uefa Champions League din 2012, Bayern – Chelsea. Pentru ca s-a jucat la Munchen, va dati seama cu cine tinea tot stadionul. Numai eu am nimerit lângă fanii englezi. Dar atunci eram neutru si am savurat spectacolul.