Ziua pantalonilor lipsă

Sau mai cosmopolit hipstereşte spus no pants day.

Am uitat cu desăvârşire de ea, că m-aş fi dus să arunc un ochi. Când mi-am adus aminte era prea târziu, nu cred că mai era picior de chiloţar din ăsta la metrou. Bine, aş fi putut să particip şi eu, dar stau dezastruos la capitolul chiloţi. Cu greu aş fi găsit ceva care să se încadreze în tendinţe. Şi ce aveam, oricum erau în coş, la spălat. Da’ ca să mă revanşez, am stat în casă in my underwear şi am jucat Fifa. Ba chiar, la un moment dat am dus şi gunoiul. Tot fără pantaloni pe mine. Se pune?

Fereste-ma, Doamne, de prieteni!

Guest Post by Ana R.

 

De curand am fost in vizita in Anglia, in interes de serviciu, impreuna cu sotul (lucram la aceeasi firma). De obicei, cand plecam in delegatii, el se ocupa de gasirea hotelului. Dar de data asta, pentru ca aveam o fosta colega de liceu stabilita in Londra, am pus mana pe facebook sa o intreb unde sa stau. Desteapta cum sunt, nu uit sa-i precizez si ce buget imi asigura firma pentru cazare.

De-a baba oarba

Din cauza inghesuielii, ieri am fost nevoit sa citesc ziarul Ring (chestia aia tiparita care se da moca la metrou) odata cu tipul din fata mea. Care, neintimidat de aglomeratie, il desfacuse larg pe tot si savura stirile. Asa ca, am „savurat-o” si eu pe urmatoarea:

Adela Popescu, urcată de Radu Vâlcan în avion fără să-i spună destinaţia

Artista îşi sărbătoreşte ziua de naştere la Copenhaga, unde a ajuns aproape legată la ochi pentru că iubitul ei a vrut să o surprindă ca în fiecare an.

Cand „hard to get” devine „fart to get”

Am un amic cu care am copilarit in Valcea, pe care l-am invidiat tot liceul. Era genul ala de adolescent ce pare mai matur decat varsta lui, cu succes la gagici si cu o conformatie a corpului pe care orice ar fi imbracat venea ca turnat. Poate nu realizati, dar e dificil rau sa pui haine pe tine la varsta aia. In timp ce majoritatea aratam ca niste schelete ambulante, cu omoplatii incercand sa iasa la suprafata, pe el orice sacou cadea ca la prezentarile caselor de moda. Prin urmare fetele intotdeauna il considerau mai copt, iar omul profita din plin de asta.

Adrenalina de dimineata

Dupa cum stiti deja, atrag tot felul de chestii in jurul meu, prin metrou. Iar daca nu le atrag, am eu grija sa se intample. Intr-una dintre diminetile trecute, metroul pentru Pipera a binevoit sa circule cu ceva intarziere. Nu mult. A venit la peste zece minute. N-am de unde sa stiu cat peste cele zece, pentru ca li se reseteaza cronometrul. Si cum era in jur de opt si un sfert dimineata, va dati seama ca pe la usile vagoanelor era un omor duios, de vara. La Unirii astepta lumea de sus, de pe scari, sa ajunga la peron. Si se calcau lejer pe cap. In compartimente era o caldura de puteai sa faci oua ochiuri pe picioarele gagicilor care apucasera locuri pe scaune.

Noi si altii

Cred ca multi dintre voi ati vazut zilele trecute stirea si filmuletul, cu tipul care si-a prins piciorul intre peron si metrou, in Perth, Australia. Nu avea cum sa nu te impresioneze mobilizarea calatorilor, care au reusit sa-l salveze pe bietul om, unindu-se si impingand trenul. Daca totusi nu stiti despre ce vorbesc, aveti stirea aici si filmul mai jos:

Mi-am permis sa fac un exercitiu de imaginatie, gandindu-ma cum ar fi reactionat lumea de pe la noi. Sau, mai bine zis, cum nu ar fi reactionat si ce le-ar fi trecut prin cap, cand l-ar fi vazut pe ăla, intepenit acolo.

-Hipsterul cu urechile si jumatate de cap, acoperite de casti:

 Wow! Ce cool e tipul asta. Daca-mi dadea mie prin cap sa fac asta, imi trageam un selfie bestial. Apoi il sare usor, ca sa poata intra in vagon. Si-i arata semnul pacii.

10 lucruri…

…pe care imi pare rau ca nu le-am facut in cele 95 de minute petrecute joi seara in metrou, pe ruta Pipera – Tineretului. Si mai ales in cele 45 pe care le-am indurat cu stoicism, stationanad la Romana.

-Sa-mi comand o pizza. Si doua beri. Cred ca ar fi aratat misto fata operatoarei de la preluare comenzi cand i-as fi dat adresa: „la metrou, la Romana, peronul din directia de mers Aparatorii Patriei, vagonul doi, usa trei. Chiar langa tipa imbracata in rochita rosie”.

-Sa citesc cu voce tare din radu f constantinescu, pretinzand ca-s chestii care mi-au venit mie pe loc, in cap. In conditiile unui vagon plin de femei, mi-as fi capatat o binemeritata celebritate, in primele 50 de minute.

Constatarea (amara) de Luni

Cum veneam eu azi-dimineata cu metroul la munca, incercand sa ma trezesc, ma uitam ca in jurul meu toata lumea citea. Hai bine, nu chiar toata. Dar din zece persoane, macar cinci aveau ceva de citit in mana (o includ aici si pe tanti care savura un „Cosmopolitan”, ca tot a citit seamana).

Si dintr-o data m-a izbit revelatia: in viata mea de calator prin subteran (destul de lunga dealtfel) nu am vazut vreun adolescent citind in metrou. Bai, dar niciunul!

#dinmetrou

Urasc mijloacele de transport in comun. Imi place sa conduc si nu m-as da jos de la volan niciodata. Din pacate, ceea ce se intampla in traficul Capitalei, se poate numi oricum numai condus nu. Epuizare nervoasa, poate ar fi expresia cea mai aproape de realitate. Asa ca sunt nevoit sa apelez la metrou si, din cand in cand, la tramvai sau autobuz.

Pentru calatoria pe sub pamant mi-am rezervat doua placeri: citesc sau ascult ce vorbesc cei din jur. De fapt, uneori se intampla sa le fac pe ambele. 🙂 Si este imposibil ca pe parcursul drumului de la munca spre casa si retur, sa nu aud macar o perla care merita impartasita si altora. Asa ca, de ceva vreme m-am apucat sa le postez pe facebook, sub hastagul #dinmetrou. Iar azi mi-a venit ideea sa vi le pun si voua aici, pe toate cele care s-au strans pana acum.  Sunt in ordine cronologica, iar cele cu poze, chiar asa au fost realizate.