Cica am un blog misogin

Maica-mea este profesoara de romana. A fost si este o lady (chiar si acum, la respectabila ei varsta). In casa la mine nu se putea folosi niciun cuvant care nu intra in standardele bunelor maniere. Le mai foloseam eu pe afara, dar daca printr-o regretabila eroare eram auzit, urma iadul. Pentru ca asa lady cum e, manuia al dracului de bine cureaua sau carligul ala de lemn, folosit la masinile de spalat de pe vremea lui Ceausescu. Prin urmare am invatat inca destul de timpuriu cam care sunt cuvintele „permise” si care cele „nepermise”. Combinand totodata notiuni de politica externa, cu politica interna (adica aveam grija ce vorbeam „pe afara” si mai ales cu cine).

The surprise has arrived!

Dragii mei,

Am simtit eu asa in organism, ca acest blog in care colcaie misoginsmul subsemnatului, are nevoie de o adiere feminina. Si cand ma perpeleam mai abitir, incercand sa-mi dau seama cum as putea sa scad procentul de „porcism”, din continutul acestui loc atat de drag mie (si voua, sper), a aparut „ideea”. Sub forma unei cereri de prietenie pe feisbuc. In urma careia, cateva zile si zeci de mesaje mai tarziu, v-o prezint pe cea care o sa va incante (din timp in timp) diminetile, si nu numai: Ana R.